"Unde este Omul acela?", l-au întrebat ei. El a răspuns: "Nu ştiu!" - Ioan 9.12  

 

Părintele meu, mă simt mâhnit și înfrânt în marea luptă a vieții. Cu greu, mă adun din ruinele acestui veac ce se dezintegrează sub presiunea clipei până la suprema sa anihilare în neant. Și nu știu încotro să merg pe coridoarele întortocheate ale timpului pe care-l străbat. Și sunt stingher și singur. Îmi vine să strig, dar nu are cine să mă asculte.  

 

Doamne, ce fel de lume este aceasta în care mă găsesc? De ce nu-mi găsesc rostul pe pământ? De ce sunt confuz asupra direcției pe care să o urmez, în decursul vieții? De ce mă copleșesc amintirile prin trăiri abisale ce mă scufundă în abis?  

 

Și privesc către Tine, așteptând un răspuns. Și aștept ca Tu să-mi descoperi drumul pe care să merg în direcția fericirii. Te rog, răspunde-mi! Nu tăcea! Îmi este greu să parcurg calea ce duce de la suferință la bucurie. Mă împleticesc la fiecare pas. Amețeala păcatului lumii mă tulbură prin miasme descurajatoare, ce îmi șoptesc să mă opresc și să cad la pământ.  

 

„Nimic nu are rost!” aud repetat prin trăiri și cuvinte. „Totul este zadarnic!” răspunde un ecou la nevoia-mi fierbinte de a găsi calea cerească, a credinței ce nu piere. Și unde să merg pentru a o găsi? Nu știu!  

 

„De ce-ți este teamă? Doar mergi înainte, iar calea cea dreaptă se va deschide înaintate ta! Doar crede și pășește, nimic altceva! Nu lua seama la cuvintele rele ce se aud în jurul tău, sau care par să izvorască din inima ta. Un dușman face acest lucru. Tu să nu-i dai atenție!”  

 

Dar este greu, Doamne, să merg pur-și-simplu. Trăiri descurajatoare le simt în corp și în minte. Fiecare pas mă costă emoții profunde ce mă împresoară ca o mlaștină murdară prin care este greu să avansez. Unde ești Tu, Doamne, să-mi dai o mână de ajutor? Unde ești Tu, să mă agăț de tine în mocirla acestei lumi? Unde ești Tu, Salvatorul meu? Unde?  

 

„De dincolo de zare vine ajutorul tău. De dincolo de cer, Dumnezeu aude strigătul tău. De ce să-ți fie teamă? Brațul Său este întins către tine. Tu doar, prinde-l cu nădejde și lasă-te tras de El. Drumul este înaintea privirii tale. Mâna Sa te conduce. Doar lasă-te purtat de ea, nimic mai mult!”  

 

Dar unde ești Tu, Doamne? Eu nu disting calea. Unde este brațul Tău, fiindcă nu-l observ nicăieri? Cum să știu dacă Tu mă călăuzești și nu altcineva? Să fie doar rodul imaginației? Credința să fie doar o iluzie?  

 

„Credința este puternică și fermă. Ea nu dă înapoi. La fel să fii și tu! Dacă Domnul spune că te ia de mână, atunci să crezi aceasta. Și chiar dacă nu simți ceva special, continuă să ai încredere în Cuvântul Său. Aruncă temerea înapoia ta. Gândește logic. Domnul spune mereu adevărul. Privește cu atenție în jurul tău și vei distinge prezența Sa!”  

 

Așa este. Acum îmi dau seama! Discern în jurul meu o prezență divină prin fiecare mănunchi de raze solare ce se răspândesc cu bunătate peste întreaga lume. Observ cum toată lumea se preschimbă la atingerea unor degete divine ce modelează forme noi din cele vechi și o nouă zi din cea deja trecută. Și simt cum propria-mi viață se schimbă treptat prin adierea blândă a Duhului Sfânt, ce mă îndeamnă să cred, să zâmbesc și să merg pe Calea cea sfântă și dreaptă.  

 

Acum știu drumul pe care să merg. Glasurile descurajării au amuțit. O nouă zi se desfășoară luminos înaintea mea. Eu doar pășesc, urmând cărarea pe care tălpile Sale lucesc cu putere, avansând tot mai mult către Cetatea minunată a Nemuririi!