Există un punct de echilibru al lumii, al universului în care te găsești. Și acela se află în interiorul tău, în acea Insulă tainică a Neprihănirii. Este un loc sacru, un loc în care te întâlnești cu Marele Creator, și în care ți se descoperă întreaga taină a existenței. 

Însă, multă lume nu înțelege și nici nu caută acest loc de echilibru. Dar tu te oprești acolo unde te găsești și lași ca orizontul de deșertăciuni al lumii să treacă o vreme pe lângă tine. Și în această rămânere în care treptat timpul se contractă, iar spațiul devine nesfârșit, după o vreme te regăsești pe Insula Neprihănirii, o insulă mare cât un continent. 

Și pe măsură ce liniștea își face loc în adâncul ființei tale, simți din nou fiorul regenerării interioare, la fel ca în zorii dimineții existenței tale, când uimit pășeai pe suprafața acestui pământ. 

Și treptat, după o vreme, observi punctul de echilibru al lumii, al universului, a tot ce există și subzistă. Este un punct care nu poate fi definit prin cuvinte, fiindcă este o stare, este un loc tainic, asemenea unui templu în care se descoperă prezența Celui Sfânt, a Celui Atotputernic. 

Și mergi pe această Insulă a Neprihănirii până când ajungi la poarta Templului care circumscrie punctul de echilibru și de susținere al lumii. Și odată ajuns în acel loc, vezi deodată slava creației. Vezi sorii desprinzându-se pe orbitele lor împreună cu planetele și cu toate celelalte astre și componente ale Marelui Univers. Vezi Cuvântul creației care se mișca într-o fracțiune de secundă întreaga Cale Lactee. 

Deopotrivă, vezi și simți taina acelui microcosmos miraculos, în care totul se întâmplă în același timp și peste tot, într-o tainică matrice ce unește trecutul, prezentul și viitorul, așa cum tu le percepi acum, încât tot ce a fost este sau va mai fi. 

Și te pleci plin de adorație înaintea Celui care a zămislit toate aceste forțe cosmice, inclusiv viața, minunea din care se naște fiecare ființă, alături de miracolul existenței din care fiecare obiect prinde chip și se constituie ca un întreg, și rostești: 

„Cum de-am putut să trec prin această lume fără să realizez miracolul în care zilnic mă găsesc zilnic, fără ca să intuiesc povestea grandioasă în care mă aflu?” 

Și atunci e exclami plin de admirație: „Mare ești Tu, Doamne, Împărat al cerului și al pământului. Necunoscute și nepătrunse sunt căile Tale! Cine poate să le înțeleagă? Și totuși, tu ne descoperi fragmente de adevăr ca prin ele să trăim! Acesta este cu adevărat pomul vieții, acea cunoaștere sfântă, a Cine ești Tu și a tot ceea ce Tu poți să realizezi!” 

Și din acest elan al revărsării interioare, prin laude și mulțumiri, după o vreme, se va așterne liniștea, acea liniște a punctului de echilibru, pe măsură ce vei intra în acel Templu sfânt, unde te vei pleca până la pământ înaintea slavei Marelui Creator. 

Și El va veni lângă tine și îți va vorbi prin trăiri și cuvinte și îți va spune: „Copilul meu, fie ca acest punct de echilibru să rămână în interiorul ființei tale! Fie ca fiecare parte a trupului tău să se regenereze în forma sa originară, așa cum am gândit-o! Fie ca nemurirea să prindă chip în tine, chiar acum, în corp, în minte și în suflet.” 

Și fie ca o renaștere, asemenea creației din ziua dintâi, să se întâmple acum în tine, și o odihnă, asemenea sabatului veșnic, să te înveșmânteze în sfânta răscumpărare a Celui prea înalt, prin jertfa neprețuită a Fiului Său! 

Și acum te întorci acolo unde te găsești. Și, ca de obicei, te rog mult să ții minte aceste lucruri și să le practici, dragul meu, prieten și frate, în Hristos și în umanitate. Pace ție. Da, pace ție.