Postirea constituie cea mai înaltă formă de spiritualitate, care îți va permite să intri în Templul lui Dumnezeu și să fii preschimbat după chipul lui Hristos. De îndată ce vei pune în practică această sfântă instituție, realitatea din jurul tău se va schimba până acolo încât obstacolele vor dispărea din calea ta. Bineînțeles, există mai multe forme de postire, cu referire nu numai la alimente, ci deopotrivă, la vorbire, acțiune sau comportament, dar în esență se referă la abstinența de a acționa într-o direcție naturală, din rațiuni de creștere în asemănare cu Hristos. 

Așadar, esența postirii se referă la reliefarea esenței ce se află în spatele aparenței, sau manifestării perceptive, de așa natură încât să rămână doar ceea ce nu poate fi redus din această aparentă complexitate a lumii în care te găsești. Iar postirea îți va deschide astfel, calea către nemurire până la integrarea deplină a ființei tale în ansamblul luminos al lumii, din care treptat răsar toate formele exterioare pe care le întâlnim și care în mod greșit sunt luate drept reper pentru înțelegerea universului înconjurător. 

Prin urmare, de îndată ce pășești pe drumul postirii, senzațiile activate de formele exterioare se vor revolta imediat, într-un protest sălbatic, încercând să te aducă înapoi în zona temporalității, pe care în mod cu totul deformat o consideri drept realitatea însăși. Și nu este de mirare, că atât de mulți oameni, de îndată ce sunt presați de acest șuvoi de senzații supărătoare, abandonează calea pentru a se întoarce în lumea formelor, considerând că acestea sunt totul și nimic altceva nu se află dincolo de acestea. 

Dar prin perseverență, mergând mai departe pe această cale, vei ajunge să lași în urmă senzațiile distructive până la abandonarea deplină a oricărui sentiment de atașament distructiv, care încarcă inutil ființa umană provocând boală, îmbătrânire și disoluție. Dar postirea constituie un antidot eficient prin care formele parazite sunt date la o parte, relevând adevărata esență a lumii. 

Și astfel, postirea constituie o manifestare a Înțelepciunii străvechi, prin care Dumnezeu a creat lumea, iar cel care o practică, nu face altceva decât să urmeze Calea ce a fost trasată pentru întoarcerea în universul edenic, acel cămin ceresc ce nu trebuia părăsit vreodată de către om. Acest exod al temporalității în care ne găsim, nu este patria noastră, ci doar un loc de trecere și un interval în care să abandonăm lumea formelor pentru cea a esenței, din care invizibil se desprind toate fragmentele de existență într-o deplină integrare, tot mai fermă, pe măsură ce lași în urma ta elementele parazite, adăugate pentru a distrage și înșela pe oameni asupra sensului pentru care ei se află pe pământ. 

Prin urmare, paradoxal, actul renunțării prin postire constituie de fapt, adevărata conservare a ființei tale dincolo de nebunia încercării de a utiliza forma în locul esenței și manifestarea în locul cauzei din care pleacă întreaga existență. Din acest izvor tainic se desprind treptat toate cărările pe care merge lumea, dar la un anumit nivel, s-a produs o perturbație semnificativă, care a răstălmăcit adevăratul înțeles, creând un labirint de trăiri și emoții, din care nu se poate ieși decât urmând firul lăsat de Hristos, singurul care a intrat și a ieșit nevătămat. Așadar, postește de fiecare dată când ai ocazia și urmează marea cale a renunțării la forme în favoarea descoperirii esenței divine din veșnicul Om Primordial.