Cântecul revenirii la forma primordială
Cu mult dor, mă întorc spre Tine, Dumnezeul meu,
Tu ești Creatorul nemărginit și de la tine pornește nemurirea.
În zadar ceilalți Te caută pe aleile bătătorite ale lumii,
fiindcă Tu nu locuiești împreună cu întunericul.
Dar eu alerg către Tine și fața mea strălucește de bucurie
de îndată ce mă apropii progresiv de nimbul de foc
al formei primordiale din care am fost alcătuit,
în chip tainic înainte de a fi existat acest freamăt trecător al lumii.
Las în urma mea orice legătură care m-ar putea stânjeni,
alerg cu dor și nădejde spre tine, Domnul meu,
privesc de la înălțimea cerului cum se desfășoară suprafața pământului,
și de la nivelul solului cum se întinde la nesfârșit cerul.
Dar cântecul bucuriei se naște în sufletul meu spontan,
pe măsură ce mă apropii de chipul luminos al Omului Primordial.
Și de îndată ce trăsăturile sale devin mai clare,
interiorul meu se transformă edenic în cel care ar fi trebuit să fiu.
Distorsiunile dispar treptat pe măsură ce acest cântec
se propagă mai departe, rostit din aproape în aproape,
de toți cei care simt această sfântă atracție a infinitului
ce se află ascunsă în fiecare om de pe pământ.
