Obstacole în calea mea  

 

Există obstacole serioase în trecutul meu, ca urmare a respingerii primite în copilărie, când părinții mei au divorțat. Un al doilea obstacol s-a adăugat în perioada adolescenței, când am urmat un liceu cu internat, care oferea gratuitatea școlarizării, dar în condiții extrem de dure. Acest lucru s-a datorat faptului că părinții mei nu au dorit să mă țină acasă pentru a termina studiile. Acestea sunt obstacole majore, având drept rezultat în lipsa a două perioade importante din viața mea: copilăria, desfășurată între mai multe apartamente partajate cu persoane străine, cuprinsă între șapte și paisprezece ani, și adolescența, translatată într-o experiență de cazarmă de la paisprezece până la optsprezece ani.  

 

Depășirea obstacolelor  

 

Aceste obstacole au tendința, la distanță mare în timp, să dreneze inutil multă energie din corpul meu în efortul de a mă adapta la acele stranii circumstanțe, deși ele nu mai sunt de actualitate. Este ciudat că astfel de blocaje ascunse îmi alterează semnificativ percepția minții, deși cauzele care le-au provocat au dispărut cu mult timp în urmă. Pierderea rezultată este mare, pentru că în fiecare zi, și mai ales noaptea, duc o bătălie care nu îmi este clar dacă a fost pierdută sau câștigată în trecut. Oricum, această bătălie pare să fie încă neterminată. De ce să irosesc atât de mult efort, încercând să lupt cu ceva din trecut? Actorii nu mai sunt pe scena realității. Doar tărâmul imaginației mă face să continui o campanie care nu are cum să schimbe ceea ce s-a întâmplat cu zeci de ani în urmă.  

 

Reîncadrarea obstacolelor  

 

Nu este ușor să definesc pașii pentru a ieși din aceste blocaje. Poate, o idee ar fi să-mi dau seama că realitatea s-a schimbat. Pe de altă parte, deși cunosc teoria acestei abordări, încă duc o bătălie care se leagă de timpul trecut. De ce am această tendință de a dubla realitatea cu o imaginație întunecată? De ce încerc să schimb ceva din trecut, adică din realitatea care a încetat să existe? De ce vreau să scriu o altă poveste și chiar o altă identitate decât cea care a fost definită prin parcursul propriei vieți? De ce?  

 

Sigur, nu reprezintă o chestiune de logică, ci de percepție, adică depinzând de felul în care îmi contemplu viața dintr-un punct de vedere nepotrivit. Însă, de ce să-mi schimb unghiul de observație? Poate trebuie doar să observ trecerea vremii, identificând faptul că am câștigat acele bătălii în care, în ciuda opoziției acerbe, dușmanii mei au fost învinși.  

 

Practic, deși casa mea a fost nemilos distrusă de părinți, am rămas același, asemenea unui stâlp în mijlocul furtunii. Deși am urmat un liceu cu internat, lipsit de căldura unui cămin, având colegi și pedagogi violenți, am rămas același, ca un stejar puternic, plantat în vârful unui munte înalt. Deși am fost înconjurat de împrejurări distructive, am rămas ca un stâlp puternic, plasat într-un Templu ceresc, de neschimbat, neatașat și nealterat de trecerea timpului. Așadar, de ce să continui să o luptă în condițiile în care am am câștigat pe câmpul de luptă? De ce?  

 

Confruntarea obstacolelor  

 

Obstacolele mi-au alterat percepția asupra lumii și m-au blocat să încep noi proiecte. De multe ori, am rămas de unul singur, neavând nicio perspectivă de a merge mai departe. Dar în ciuda împrejurărilor, deși în afară părea că nu există o creștere aparentă, inele interioare de forță se adăugau cu fiecare an în care învingeam, existând o creștere a tăriei corpului, manifestată prin toate visele, ideile și dorințele mele. Acest spațiu al gândirii pure mi-a oferit cadrul necesar pentru a învinge în ciuda slăbiciunii aparente a trupului meu.  

 

Obstacolul major al fricii  

 

Orice obstacol reflectă o teamă profundă față de ceva necunoscut. Este o expresie specifică a unei disonanțe din suflet, care corespunde unor lecții neterminate din trecut, dar care, inevitabil, se exprimă prin trăiri anxioase și sentimente întunecate: frică, furie, amărăciune, tristețe, depresie și abandon.  

 

Obstacole de lungă durată  

 

Cel mai dificil obstacol a fost acela de a dobândi încredere în capacitatea proprie de a supraviețui într-o lume amenințătoare din toate părțile. Încă din copilărie am fost conștientă că oamenii din jurul meu erau în principal interesați de ei înșiși, acordând puțină atenție celorlalți. Această convingere a fost amplificată ulterior prin experiența unui cămin spart în bucăți după divorțul părinților și de perioada de locuire în campusuri de învățământ.  

 

Ulterior am înțeles că acest tipar în realitate regula acestei lumi și, prin urmare, am fost forțat să fiu dependent de mine în toate aspectele vieții, având puțină sau deloc încredere în ceilalți. Firesc, aceste considerații m-au condus către religie, către Părintele Ceresc și către Omul Cosmic, care prin Spiritul Sfânt îmi călăuzesc viața.  

 

Însă lipsa de încredere în mine a continuat și mi-a subminat eforturile de a manifesta în planul realității persoana care sunt cu adevărat și să materializez și visele frumoase pe care le nutresc pentru lumea aceasta.  

 

Progrese în depășirea obstacolelor  

 

Un pas a fost să încep să discut cu mine în mod deschis, acel dialog pe care mi-am dorit să-l am cu ceilalți, dar în zadar. Așa că am început să scriu și să vorbesc, aparent pentru alții, dar mai ales pentru mine. Era o expresie a sinelui meu real. Și în timpul procesului scrierii sau vorbirii, acel eu frumos era dezvăluit în culori minunate. De asemenea, Părintele Ceresc, Omul Cosmic și Spiritul Sfânt au devenit tovarășii mei, mergând pe un drum diferit de cel al oamenilor din jur, plin de simboluri și semnificații menite să aducă o viață veșnică.  

 

Cu toate acestea, vechea îndoială revine deseori prin amplificarea problemelor, sau prin crearea lor, în special prin straniile senzații pe care le am în corp, griji perturbatoare în minte și o dispoziție întunecată în suflet. Problemele cu somnul și cu digestia au devenit o prezență obișnuită, care îmi amintește de propria mea fragilitatea și mă amenință cu teama de anihilare.  

 

Mi-aș dori atât de mult să mă eliberez de aceste sentimente întunecate și să trăiesc cu calm, pasiune și frumusețe această minunată viață. Sincer vorbind, este nevoie de un miracol!  

 

Cel mai mare obstacol  

 

Cel mai mare obstacol se constituie prin lipsa de încredere în capacitatea mea de a supraviețui într-un mediu ostil, așa cum percep lumea din jur. Acest sentiment a sublimat într-o teamă ce are nevoie de multă încredere în Cineva mai mare decât lumea, care a creat și a regizat tot acest spectacol cosmic de pe planeta Pământ și din întreg univers.  

 

Trecerea de la agonie la extaz în cuprinsul unei singure zile, sau pe parcursul mai multor, mă supune să execut asemenea unui pendul abisal întreaga gamă de sentimente, emoții și gânduri cu putință, fapt care îmi provoacă multă tulburare și amărăciune. Normal, lucrez cu perseverență, îmi aleg cu atenție acțiunile, gândurile și sentimentele și încerc să-mi hrănesc credința într-un destin minunat, având încredere în Cel care conduce totul.