Ești născut din oceanul nesfârșit al timpului și avansezi pe un drum care te conduce către împlinirea unui destin de negrăit. Și lași cugetarea să ți se înalțe armonios către albastrul zării, desenând aparent la întâmplare cele mai cutezătoare plăsmuiri. Este o libertate pe care ai primit-o de la Divinul Creator, care în a Sa incredibilă iubire, ți-a ales o cale și ți-a zidit un destin. Fiindcă menirea ta nu este aceea de a rătăci încoace și încolo prin praful pustiului planetar, ci de a te avânta spre zarea cea minunată pentru a primi binecuvântarea nemuririi în dar. Este o răsfrângere a spectacolului unic izvorât din Creația originară, iar tu privești cu uimire cum toate se așezau la locul lor, în ritmurile astrale ale fericirii ce inunda fiecare fragment din cuprinsul întregului univers.  

 

Și acum, normal, te oprești acolo unde te găsești și lași ca orizontul cenușiu al gândurilor să dispară pentru ca în repausul clipei să găsești acel tainic locaș în care să poți cugeta în liniște la destinul miraculos al planetei Pământ, acest templu uriaș extins la scara întregului mapamond, cuprinzând tot ce există într-o formă integrată prin influența blândă, dar fermă, a Duhului Sfânt. Și lași ca îngrijorările să dispară pentru o vreme, iar influența nefastă a negustorilor de iluzii să nu te mai afecteze în vreun fel. Ești din nou copilul născut la început de eternitate. Ești o ființă zămislită din rouă stelară îmbinată cu țărâna diafană a acestui pământ. Nu ești o iluzie, ci o persoană înzestrată cu trăsăturile inexprimabile ale Celui Primordial, care ți-a oferit un loc în tabloul pe care l-a alcătuit drept reflectare a gândurilor Sale din care se naște nemurirea.  

 

„Dar sunt apăsat de sentimente ce mă trag către pământ cu puterea unei greutăți ce neînduplecat mă fărâmă în fragmente ce plutesc la întâmplare prin nefericitul meu sine! Cum să-mi găsesc pacea la care Tu mă chemi în clipa de față? Cum să retrăiesc miracolul Marii Creații acum, când mă simt atât de obosit?” te întrebi uimit de profunzimea acestor gânduri.  

 

„Nu-ți fie teamă,” îți răspunde El cu blândețe, „fiindcă menirea ta este să abandonezi întunericul străin al lumii și să primești din nou adierea blândă a sferelor înalte, din care au fost întocmite toate formele pe care le întâlnești în cale.”  

 

„Dar Domnul meu, nu știu cum să mă regăsesc în forma în care Tu m-ai alcătuit? Sunt confuz, iar în jurul meu privind, nu disting decât aceeași rătăcire fără sens prin labirintul unor scene ce se schimbă caleidoscopic după reguli pe care nu le cunosc,” rostești tăcut prin trăiri ce se transferă în sensuri și simboluri după alfabetul universal al gândirii.  

 

„Dragul meu copil, dar este atât de simplu! Să mergi doar pe drumul pe care zilnic îl desenez înaintea ta,” spuse Cel Nemărginit. „Tu să fii atent la semnele pe care ți le trimit prin trăiri, simboluri, gânduri, împrejurări și oameni, și va fi suficient pentru a urma Calea nemuririi,” adăugă pe măsură ce lumina și căldura cuvintelor Sale reconstituiau structura interioară a ființei tale.  

 

Iar acum privești uimit cum bolile au dispărut din trupul tău și orice fel de slăbiciune ce îți perturba percepția limpede a lumii este îndepărtată, încât, uimit rostești cuvinte din care se manifestă bucuria:  

 

„Sunt un copil renăscut prin puterea Celui Veșnic,  

 

iar fericirea este darul suprem pe care îl primesc,  

 

prin fiecare fragment elementar de trăire,  

 

din care se desprinde incandescent nemurirea!”  

 

Bineînțeles, te întorci acolo unde te găsești și mergi mai departe pe cărarea zilei. Însă, te rog, să nu uiți niciodată această experiența transformatoare prin care materia densă a zădărniciei se dispersează în lumina ce vine de dincolo de zare, din prezența Celui care strălucește peste cuprinsul întregii Creații la nesfârșit!  

 

„Ține minte aceste lucruri și practică-le,  

 

dragul meu prieten și frate în Hristos și în Umanitate!”