Chemarea plantelor către o viață armonioasă o simți de îndată ce lași ca oceanul de iluzii să se topească din cuprinsul cugetării tale. Este o redescoperire a adevăratei origini din care ai apărut, o revenire la obârșia firească din care ai fost născut. Dar tendințele distructive te țin încătușat în condiția nefericită a robiei și consideri că este mult prea greu ca să mai scapi de sub influența nefastă a nebuniei ce animă întreaga lume.  

 

Dar acum se întâmplă o minune ce întrece așteptarea unui destin implacabil. Și observi cum chemarea imaculată a naturii îți readuce puritatea copilăriei și pentru aceea, te oprești acolo unde te găsești, lăsând iluziile să treacă pe lângă tine. Iar timpul își reduce implacabila cadență pentru a-ți oferi răgazul contemplării atente a realității din care ești făcut. Și deodată uimit, exclami cu surprindere:  

 

„Nu am știut că este atât de simplu să mă opresc din alergarea zilnică pentru a intra din nou în dialog cu natura! Nu mi-am dat seama că libertatea se află doar la un singur pas!”  

 

„De cei ai crezut că este atât de greu ca să te întorci la originea și la destinul tău?” auzi o întrebare.  

 

„Nu știu, dar în jurul meu toți sunt absorbiți de vâltoarea clipei, încât nu le mai rămâne decât o obsedantă așteptare a unui destin sumbru, ce se termină abrupt în neant!”  

 

„Consideri că acesta este drumul tuturor oamenilor?”  

 

„Nu, nicidecum! Sunt singur că există și o altă cale, care să conducă la destinul luminos pe care îl simt în adâncul sufletului meu!” răspunzi tu, nutrind speranța nemurii.  

 

„Atunci este suficient să urmezi chemarea imaculată a florilor ce îți trasează drumul pe care trebuie să mergi pentru a ieși din labirintul lumii,” continuă răspunsul imediat.  

 

Și deodată privirea ta remarcă forma neasemuită a florilor ce te înconjoară asemenea unor clopoței strălucind într-o dimineața imaculată, făcând să reverbereze armonii ce se propagă până la începutul Marii Creații. Este o redare peste vreme a cântecului din care s-au zămislit toate lucrurile:  

 

„Iar slăbiciunea dispare acum din tine,  

 

pe măsură ce tonurile fundamentale,  

 

se propagă și se preschimbă,  

 

după reguli neștiute,  

 

până când dintr-o dată, Edenul prinde chip.”  

 

De îndată trupul tău începe să freamăte de viața ce vine din înaltul Cerului pentru a regăsi forma de la început. Iar sufletul tău, descătușat din legăturile ce îl țineau în sclavie, se destinde conform cu repausului din care toate s-au născut. Și Omul Primordial apare lângă tine, înveșmântat în slava Sa nepieritoare, pentru a te întări ca să mergi pe această nobilă Cale, în care fiecare pas înseamnă o progresivă urcare până la statura deplină a nemuririi.  

 

Și acum, când te întorci să privești această lume, nimic nu te mai atrage pentru a te mai ține captiv în lanțurile care apasă din greu asupra omenirii. Este un ceas în care totul se transformă negrăit, conform cu tot ce s-a spus din vecie, prin sfânta și nespusa taină a mântuirii. Cum să nu fii fericit când chemarea imaculată a florilor în prag de vară, ți-a deschis calea pentru a păși în dansul cosmic al vindecării și nemărginirii?