Nu este vorba despre serialul de televiziune „Battlestar Galactica” în care oamenii se luptă cu roboții pentru supremație sau despre vreun roman aparținând genului științifico-fantastic în care computerele ajung să domine umanitatea într-o manieră despotică și lipsită de milă. Dacă așa ar sta lucrurile, atunci „inamicul” ar fi bine precizat iar forțele ar fi desfășurate în derularea conflictului ireconciliabil dintre mașini și creatorii lor. 

Până la atingerea acestui nivel „cosmic”, inteligența artificială mai are multe etape de parcurs, în prezent ea prezentându-se docil înaintea noastră prin terminale prietenoase de calculator și servere având un conținut atractiv și adaptat diversității impresionante de gusturi și preferințe. De fapt, trăim doar o etapă incipientă a dependenței de „laptop”, „tabletă” și telefonul mobil, acesta din urmă devenit în ultimii ani un fel de calculator portabil. 

Acest lucru devine tot mai evident în măsura în care devenim tot mai atașați de aceste dispozitive, fără de care constatăm că nu mai avem o viață normală, cel puțin în noile coordonate ale dezvoltării tehnologice. Oriunde am merge, dacă nu avem la dispoziție o conexiune de Internet și acoperire radio, atunci ceva nu este în regulă, fiindcă dincolo de marea „rețea” sunt o mulțime de prieteni cu care comunicăm și purtăm nesfârșite discuții ce se cer continuate sau ne așteaptă pagini interesante pe care nu le-am citit. 

Nu este nimic rău în acest lucru, ba chiar spunem că în sfârșit există un mediu de comunicare cu restricții minime, ce ne permite accesul la o sursă nelimitată de informații. În plus, prin intermediul „cutiei minune” a calculatorului, putem ține legătura cu persoane dragi, aflate la distanțe foarte mari, poate chiar pe un alt continent, la un cost nesemnificativ, la orice oră din zi sau din noapte. 

Prin urmare, pentru mulți dintre noi noaptea devine zi în fața terminalului de calculator, constatând în scurt timp că douăzeci și patru de ore sunt prea puține pentru cât am avea de spus sau de aflat. Iar această expandare a noțiunii de timp, ne conduce la situații amuzante, interesante sau chiar dramatice, totul depinzând de context și de nivelul de dependență la care am ajuns. 

Fiindcă mai devreme sau mai târziu, tehnologia informației generează un atașament cognitiv și emoțional de care nu se scapă atât de ușor pe cât ne-am aștepta. Iar orice lucru ce ne înrobește, cu siguranță că ne va provoca o mulțime de necazuri și probleme ce nu vor fi ușor de depășit. Dar să ne întoarcem puțin în timp, mai precis, la nivelul anilor ’80 din „mileniul” trecut, când un calculator avea nevoie de găzduire pe o suprafață impresionantă, de dimensiunile unei mici hale, cu dispozitive de climatizare care zgomotos își făceau datoria în menținerea unei temperaturi acceptabile pentru „creierul electronic” ce își întindea neuronii prin cabluri groase de date între nenumărate „dulapuri” în care clipoceau mistic o mulțime de beculețe într-un ritm de neînțeles. 

Era etapa „dinozaurilor” informatici, impresionanți prin dimensiune și aspect, dar modest echipați la capitolul inteligență, însă putând să execute rapid o mulțime de instrucțiuni, cam un milion pe secundă, lucru imposibil pentru mintea umană. Și aici era de fapt puterea lor, în ciuda comunicării primitive prin cartele perforate ce erau citite prin dispozitive specializate și prin tone de hârtie tipărită ca rezultat al procesării acestora. 

Îmi vine să zâmbesc când îmi aduc aminte cum mergeam cu câteva sute de cartele la centrul de calcul și le lăsam în cutii special desemnate și etichetate, fiind rulate în timpul nopții, pentru ca a doua zi să văd pe „cearșaful” de hârtie, numit și „listing”, rezultatul a ceea ce formulasem sub forma instrucțiunilor program. Nu de puține ori, mici erori de logică produceau acea faimoasă „buclă infinită”, ceea ce conducea la oprirea programului, afișarea unui „cod mașină” plin de cifre și eventual câteva zeci de pagini de listing cu caractere neinteligibile. 

Totul s-a schimbat din momentul când au apărut minicalculatoarelor de dimensiunea unui dulap obișnuit, care aveau aceeași capacitate de calcul cu „dinozaurii mâncători de cartele”, fiind însă mult mai rapide și oferind un terminal de lucru compus dintr-un ecran și o tastatură, înlocuind cartelele și hârtia tipărită cu discuri detașabile numite „floppy-disks”. Ce entuziasm am trăit când am lucrat la o astfel de „creatură” mult mai prietenoasă, un fel de „cașalot” în comparație cu „balena” perioadei anterioare. 

Etapa a fost scurtă, fiindcă la începutul anilor ’90 au apărut microcalculatoarele, și ulterior, calculatoarele personale, care într-o „cutie” de dimensiuni acceptabile, la care erau atașate terminalul video și tastatura, îți ofereau o capacitate de lucru superioară și un confort al utilizării incomparabil. Fericirea era la maximum pentru toți utilizatorii iar succesul a fost favorizat de apariția interfețelor grafice, în genul Windows, lucru ce de fapt a propulsat în prima linie și „anonima” companie numită Microsoft. 

Însă marea revoluție a constituit-o apariția rețelelor de calculatoare și mai ales, a Internetului, care în spațiul românesc a pătruns în perioada anilor ’94 – ’96, permițând pentru prima dată comunicarea la mare distanță și menținerea legăturii cu persoane dragi aflate peste hotare într-o perioadă când tot mai mulți compatrioți erau nevoiți să aleagă drumul exilului din cauza condițiilor economice tot mai vitrege. La acea dată am fost copleșit de tezaurul de informații pus la dispoziție gratuit de diferitele universități, biblioteci și grupuri de pasionați din diferitele zone ale lumii, fapt fără precedent în istorie. 

Cine își mai amintește de serviciile de comunicare în genul: Archie, Gofer și WAIS, de primele browsere numite: Mosaic și Netscape Gold, sau de unele dintre primele programe de e-mail, cum ar fi Eudora? Și acum zâmbesc cu condescendență față de acele timpuri când Internetul se afla în faza de pruncie, având nevinovăția și primitivismul oricărui început. Era o perioadă eroică, iar lucrul la „prompt” nu reprezenta ceva neobișnuit, web-ul impunându-se într-un ritm destul de lent, din cauza puterii de calcul reduse a serverelor și a liniilor de comunicație realizate în principal prin costisitorul „dial-up”, mai precis, prin telefon. 

Marele „boost”, sau imbold, a fost dat de apariția laptop-urilor performante în partea de utilizator, de generalizarea conexiunii prin cablu și fibră optică, de dezvoltarea de servere deosebit de puternice, precum și de apariția unor servicii de căutare gen Google, care au condus la „democratizarea” fără precedent a Internetului. Nu în ultimul rând, evoluția relativ recentă a rețelelor de socializare gen Facebook, a serviciilor de comunicare multimedia de tipul Skype și transferul gratuit de fișiere prin tot felul de programe „torrent” au adus un plus de utilitate și informație care au schimbat complet modul în care comunicăm unii cu alții. 

Toate bune și frumoase, însă această evoluție pe parcursul a aproximativ douăzeci și cinci de ani în domeniul tehnologiei informației nu a fost dublată și de o pregătire a utilizatorilor pentru folosirea ei. Este ca și cum ne-ar fi fost pusă la dispoziție o energie uriașă, dar pe care nu știam exact cum să o stăpânim. Și de fapt, orice lucru pe care nu îl poți controla, ajunge în cele din urmă să te controleze, generând un fenomen periculos de dominare și dependență cu consecințe nefaste pe termen lung. 

Practic s-a trecut de la penuria de informație la supra-abundența acesteia și de la deficiența de comunicare la supra-saturarea capacității noastre de a relaționa prin prea multe canale, fapt ce a condus inevitabil la superficializarea acesteia și la un fenomen de „oboseală cronică”. Acest lucru devine tot mai evident dacă privim deopotrivă la noi înșine și la cei din jurul nostru. 

De ce oare nu reușim să ne limităm în timp și spațiu accesul la calculator? De ce nu ne simțim bine dacă nu „clapetăm” la laptop sau dacă nu ne vedem zilnic pagina de Facebook, pentru a nu mai vorbi de „tonele” de mail-uri ce ne așteaptă cuminți, dar insistente în „Inbox”? 

Ignoranța nu este niciodată o alternativa, dar saturarea informațională reprezintă o extremă nu mai puțin periculoasă. Găsirea unei căi „de mijloc” ar fi cea mai bună soluție pentru a beneficia optim de ocazia fără precedent oferită de acest mijloc de comunicare. Însă acest lucru nu este simplu și necesită un autocontrol ce se poate dezvolta doar prin impunerea de reguli bine alese și prin exercițiu. 

Pentru a vă testa gradul de dependență, vă propun ca un week-end pe lună să nu vă atingeți de „clape” și să observați cât de ușor sau de greu vă este să faceți acest lucru. Un alt test este ca în momentul în care sosiți acasă, după orele de serviciu, să aveți două zile de „post” pe săptămână în care să nu deschideți cutia magică a laptop-ului. Dacă puteți face acest lucru fără să aveți probleme deosebite, înseamnă că încă sunteți „stăpânul” și lucrurile sunt sub control. 

O altă variantă este să vă puneți un ceas cu alarmă, care să vă semnalizeze după două ore de „lucru” faptul că este timpul să vă opriți. Când timpul a expirat, dacă începeți să negociați mărirea duratei, sau pur și simplu, treceți nepăsători peste el, zicând că mai stați doar puțin, înseamnă că nivelul de dependență este semnificativ și măsurile vor trebui să fie drastice, altfel veți ajunge sclavul tehnicii de calcul. 

Această „boală” am observat-o prima dată la programatorii profesioniști, care practic ajungeau să își desfășoare întreaga lor viață în jurul calculatorului. Da, este o boală profesională de natură psihologică, care trebuie tratată prin limitarea expunerii, ba chiar prin „abstinență” temporară sau definitivă, după caz. 

Suprasolicitarea informațională aduce după sine o mulțime de rele ce nu pot fi evaluate suficient în cuvinte, dar dintre care aș aminti în primul rând alterarea capacității de a gândi independent, omul devenind astfel rob al lucrurilor pe care le „consumă” de pe net. De asemenea, această încărcare nesănătoasă a minții produce deficiențe privind buna funcționare a organismului printr-o încordare care se transmite organelor provocând în timp boli cronice, greu de tratat, și epuizarea energiei vitale. 

De aceea, găsirea „căii de mijloc” prin planificarea riguroasă a expunerii la calculator și limitarea timpului de „lucru” reprezintă cerințe de primă urgență fără de care mai devreme sau mai târziu vom ajunge la o dependență de care nu vom mai scăpa niciodată, un fenomen similar fumatului, alcoolismului și mâncatului peste măsură. Această „bulimie” informațională ne va împiedica să privim clar în jurul nostru, să comunicăm cu cei de lângă noi și să ne mai adâncim cugetarea privind albastrul cerului și verdele pădurilor ce se întind maiestuos peste munți și câmpii. 

Creativitatea umană s-a născut nu în fața unui terminal, ci în contactul direct cu natura înconjurătoare, rezultând din acea capacitate extraordinară de contemplare a naturii, oamenilor și persoanei proprii. Calculatorul este bun pentru a exprima toate aceste lucruri, dar el nu trebuie să devină stăpânul nostru, pentru că inteligența artificială trebuie să rămână acolo unde îi este locul, adică în postura de partener ce ne ajută și ne susține, fără să îi permitem să depășească în vreun fel această limită. De fapt, problema se află în interiorul nostru iar soluția trebuie să vină tot din aceeași direcție prin dezvoltarea capacității de a stăpâni o formă de inteligență ce ne întrece ca volum, dar niciodată în privința complexității, diversității și creativității. Nu omul a fost construit după chipul unei mașini, ci mașina a fost întocmită după chipul omului. Să nu inversăm rolurile!