Nu este simplu să găsești un criteriu de identificare a binelui într-o lume în care acesta este atât de amestecat cu răul. De-a lungul timpului s-au încercat diferite maniere de a defini binele și de a demasca răul. Însă nu este simplu să definești aceste noțiuni, iar de multe ori, din nefericire, identificarea răului a condus la abuzul și persecuția diferitelor categorii sociale pe criterii de rasă, religie sau altele în genul acestora. Totuși, o definiție simptomatică a binelui și răului, mai bine zis, evidențiind anumite principii ce le caracterizează, ar fi utilă pentru fiecare dintre noi.
Am avut ocazia de a citi mai multe principii de învățătură taoistă cu ceva timp în urmă, și am rămas impresionat de modul în care se poate separa manifestarea binelui de cea a răului pe baza unei abordări relaționale, nu neapărat etice, așa cum se întâmplă în creștinism. Astfel de principii au inspirat și realizarea mai multor producții cinematografice în genul celor intitulate „Războiul stelelor” („Star Wars”), „Poarta stelară” („Star Gate”) și „Călătoria Spațială” („Star Trek”).
Punctul de plecare îl constituie faptul că natura umană urmează dinamica de expansiune a întregului univers. Fiecare persoană are nevoie de putere pentru a supraviețui și a se dezvolta în decursul vieții. Realitatea este că orice om dorește să acceadă în sfere tot mai înalte de existență atât la nivel material, cât și spiritual. Nu este nimic rău în acest lucru, fiindcă Dumnezeu a pus în noi această dorință de progres, dezvoltare și perfecționare continuă.
Dacă mergem mai departe în această direcție de cugetare, ne dăm seama că dorința de a fi ca Dumnezeu nu este rea în sine, ci metoda, calea, face diferența. Când citim în Sfânta Scriptură că Dumnezeu a făcut pe om „după chipul Său”, înțelegem că posibilitățile oferite ființelor omenești sunt nesfârșite și că există un progres continuu în creșterea în asemănare cu Creatorul nostru, în măsura în care noi urmăm calea Sa, respectând legile pe care El le-a pus în toate lucrurile.
Revenind la încercarea de a oferi o definiție de principiu, în gândirea taoistă binele se manifestă când încerci să dobândești putere pe baza legăturii cu nivelele superioare din punct de vedere moral și existențial ale cosmosului. Acest lucru se reflectă prin căutarea armoniei, acțiunii în acord cu legile universului și însușirii energiilor superioare ce ne sunt puse la dispoziție sub felurite forme, când avem o atitudine corectă față de lume și viață.
Realizând o conexiune biblică, se poate înțelege că binele se manifestă când intrăm în legătură cu Dumnezeu, cu îngerii Săi cei sfinți, cu Cuvântul Său și cu Duhul Sfânt. Astfel dobândești putere, primind chiar de la Dumnezeu această capacitate extraordinară de creștere și dezvoltare. Întreaga Scriptură este o pledoarie în favoarea ideii că toată puterea de care avem nevoie pentru a ne dezvolta armonios vine de la Dumnezeu și că El lucrează în favoarea noastră. Fie că ne referim la victoriile obținute de poporul evreu pe câmpul de luptă, fie că ne gândim la beneficiile aduse prin jertfa lui Hristos, transpuse în viața noastră prin credință, vom percepe același principiu al divinității care ne oferă din abundență toate resursele necesare dezvoltării, împlinirii și trecerii la nivele superioare de existență, culminând cu intrarea în lumea cea veșnică.
În opoziție, răul se manifestă când se încearcă accederea la nivele superioare prin dobândirea resurselor necesare de la celelalte ființe, asemenea cu noi, sau de la cele care se află pe nivele inferioare de cunoaștere și existență. Mai concret, răul se manifestă prin transformarea în sclavi a semenilor și prin încălcarea drepturilor pe care le are orice om, și prin extensie, orice formă de viață ce ajunge în sfera noastră de acțiune. Orice formă de exploatare și de nesocotire a ceea ce se cuvine unei alte persoane reprezintă un lucru rău, fiindcă în esență înseamnă să dobândești putere prin a-i distruge pe ceilalți și prin jefuirea a ceea ce ei dețin.
În acest moment ne putem gândi, conform concepției biblice despre lume și viață, la poruncile date de Dumnezeu în Vechiul Testament, care sancționau orice formă de atentare asupra vieții și bunurilor semenilor. Mai mult, în Noul Testament până și gândirea violentă era adusă sub sancțiunea judecății avându-se drept referință principiul „ceea ce vrei să-ți facă ție ceilalți, fă tu mai întâi”.
Mai departe, un alt principiu din gândirea taoistă pentru identificarea binelui și răului ține de motivul pentru care dorești dobândirea puterii și evoluției în planuri superioare. Astfel, cel care se află pe calea binelui va căuta să obțină putere pentru a-i ajuta deopotrivă pe ceilalți să crească și să se dezvolte, mergând până la sacrificiul de sine, dacă acest lucru este necesar. Mai precis, binele este întotdeauna altruist în manifestarea sa. În concepția celor „trei pietre prețioase”, sau „trei comori” ale lui Tao, sunt incluse următoarele atitudini fundamentale: compasiunea, moderația și umilința. Aceste trăsături disting în mod clar manifestare a ceea ce este bine de urmat de ceea ce este rău.
În opoziție, cel aflat pe calea răului va dori putere pentru a se ridica deasupra semenilor și pentru a stăpâni peste ei. Într-un cuvânt, răul se bazează pe înălțarea de sine, fiind profund egoist și manifestându-se prin cruzime, exces și trufie. De fapt, când cineva încearcă să-și impună planurile sale egocentrice, el va afecta echilibrul universului, aducând durere și suferință peste tot.
Așadar, atât metoda de dobândire a puterii, cât și motivația ce se află la originea acestei dorințe, fac diferența dintre bine și rău, adică între cele două aspecte ale existenței în mijlocul căreia trăim. Ca o conexiune biblică ne putem gândi la Satana, care a dorit să obțină calitatea de a fi ca Dumnezeu folosind drept mijloace viclenia și violența. Planurile sale pline de ură nu au făcut decât să încalce legile puse de Creator în univers, aducând nenorocire și suferință pretutindeni. Aici de fapt, ajungem la un așa numit criteriu al „armoniei”, în sensul în care binele va aduce întotdeauna armonie cu universul și ne va integra în ordinea originară, în timp ce răul va conduce numai la conflict și haos. Peisajul lumii în care trăim vorbește grăitor despre aceste lucruri.
Prin urmare, deși nu deține o definiție „etică” a binelui și răului, gândirea taoistă ne oferă posibilitatea de a ajunge la o identificare precisă a celor două componente, fapt similar ca rezultat cu utilizarea învățăturii creștine. De fapt, se aplică principiul expus de Iisus Hristos că „pomul bun se cunoaște după roadele sale” și „nimeni nu poate culege struguri din spini sau smochine din mărăcini”.
Să nu fiu înțeles greșit, în sensul că nu am dorit să fac o pledoarie în favoarea taoismului prin aceste rânduri. Însă nu pot să nu remarc posibilele conexiuni ce se pot stabili cu creștinismul în anumite puncte de interes comun ale celor două curente de gândire. În esență, binele va fi mereu altruist, motivându-ne să accedem la sfere tot mai înalte de cunoaștere și putere cu scopul de a dărui mai departe întregului univers tot ce avem. Este aceeași idee care decurge din principiul expus de Iisus Hristos prin cuvintele „cereți și vi se va da” sau „dați și vi se va da”.
În opoziție, răul ne conduce să acumulăm egoist orice fel de resursă, indiferent prin ce mijloace, aducând mereu suferință și durere. Criteriul „armoniei” ne va spune de fiecare dată de ce parte suntem în diferitele ocazii ale vieții, fiindcă a fi asemenea cu Dumnezeu înseamnă să porți chipul Său, să ai motivațiile Sale și manifești modul Său de a fi în viața ta, adică în inima ta. Un astfel de caracter se aseamănă unei peceți lăuntrice pe care o porți în suflet dându-se pe față în fiecare gest, cuvânt și faptă. De ce parte suntem? Unde ne aflăm? Armonia cu Dumnezeu va da răspunsul cuvenit pentru prezent și veșnicie!
