Cu greu ne-am putea imagina prosperitatea pe care a avut-o în trecut anumite regiuni ale pământului. De multe ori ne este imposibil să distingem măreția unor civilizații de mult apuse, privind la ruinele sau vestigiile care au mai rămas. Unde este gloria Romei? Dar imperiul lui Alexandru Macedon? Sau unde este Persia lui Darius cel Mare? Toate acestea au dispărut de mult, iar ceea ce a rămas ne vorbește prea puțin despre ce au însemnat ele de-a lungul veacurilor. Dacă nu ar fi fost inventat scrisul, chiar și amintirea lor ar fi dispărut pe deplin. 

O astfel de regiune deosebit de bogată în urmă cu 2.000 de ani a fost zona de est a Pakistanului și o mare parte a Afghanistanului. Este incredibil cum în locuri despre care aflăm din buletinele de știri că există confruntări militare cu talibani nemiloși și distrugeri frecvente prin atentate cu bombe au avut perioada lor de înflorire undeva, în trecut. Așa cum aminteam, în regiunea Afghanistanului a existat o interesantă cultură ce a îmbinat elementele de civilizație elenistică împreună cu cele de sorginte indiană, mai precis, budistă. Este vorba despre Gandhara, un regat foarte puternic, care la apogeul dezvoltării sale l-a avut drept conducător pe Menander I Soter, care în tradiția indiană a rămas cu numele de regele Milinda. 

Interesant este că acel rege, grec în ce privește originea, a purtat un dialog interesant cu Nâgasena, un învățat budist de mare marcă, un fel de Dalai-Lama al acelui timp, fapt consemnat într-o carte numită: „Întrebările regelui Milinda”. Mai mult decât atât, convins fiind de spiritualitatea deosebită a budismului, regele Menander s-a convertit la această religie, care în multe privințe era superioară, dacă privim peste veacuri, păgânismului elen. 

Am răsfoit cu interes această carte disponibilă pe Internet în limba engleză și am descoperit învățături ce devin elemente de conexiune cu religia creștină și cu psihologia secolului al XXI-lea. Fără a deveni un adept al budismului, totuși, recunosc profunzimea și valabilitatea multor afirmații pe care Nâgasena le oferă ca răspuns întrebărilor minții elenistice, deosebit de abile, a lui Menander. 

Ca manieră de prezentare a învățăturilor din această carte, am constatat o similaritate izbitoare cu parabolele lui Iisus Hristos și cu profețiile Vechiului Testament, aparținând ca gen stilistic celui din cartea Proverbelor. Citind tot mai mult, am parcurs mulțimea nenumărată de întrebări și răspunsuri, fiecare secvență urmând logica dialogului deschis și sincer între două persoane cu orientări culturale diferite, fiecare încercând să surprindă cât mai plastic idei și învățături de valoare din patrimoniul cultural propriu. Cu titlu de exemplu, am preluat discursul referitor la puterea asocierii dintre percepție și gândire, o temă importantă în psihologia modernă. 

Regele Milinda a întrebat: — Cum prinde chip un gândul de fiecare dată când privirea sesizează un anumit lucru? 

Înțeleptul Nâgasena a răspuns: — Așa este, cele două sunt legate între ele, astfel că ori de câte ori va exista una, va exista și cealaltă. 

Regele a continuat: — Care totuși, este prima dintre ele? Gândirea sau privirea? 

Nâgasena: — Mai întâi privești iar după aceea apare gândul asociat acesteia. 

Milinda: — Înseamnă că privirea are puterea de a porunci gândului? Sau gândul se pune imediat la dispoziție pentru a da înțeles la ceea ce privești? 

Nâgasena: — Nu se poate spune că gândul poruncește privirii sau reciproc, că gândirea se supune necondiționat privirii. 

Milinda: — Atunci cum se explică apariția gândului ori de câte ori privirea sesizează ceva? 

Nâgasena: — De fapt, există o tendință naturală care cauzează acest lucru pe baza unei căi de acces și a unui obicei deja creat de a asocia o anumită privire cu un anumit sau anumite gânduri. 

Milinda: — Cum poate fi așa ceva? Oferă-mi o exemplificare despre gândurile ce apar datorită privirii pe baza unei tendințe naturale aflate în noi! 

Nâgasena: — Ce crezi mărite rege, dacă plouă, unde se va duce apa care cade pe pământ? 

Milinda: — Bineînțeles, apa va urma tendința naturală de curgere la vale către locurile dispuse la o mai joasă altitudine. 

Nâgasena: — Și dacă va ploua din nou, unde se va duce acea apă? 

Milinda: — Desigur, ea va urma același traseu de scurgere. 

Nâgasena: — Similar, prin rațiunea tendinței naturale de curgere, privirea determină apariția gândurilor. Nu este vorba despre faptul că privirea ar domina gândirea sau reciproc. Tot acest proces este bazat doar pe o tendință naturală ce există în noi. 

Dialogul se continuă cu multe alte detalii, dar învățătură este clară, mai precis, când privim către ceva anume, gândurile apar inevitabil și urmează o tendință naturală, similară curgerii apei pe o pantă a unui deal. În acel moment m-am gândit la ceea ce a fost scris în Biblie despre Eva; mai precis, în timp ce privea copacul cunoașterii binelui și răului a răsărit gândul că: „pomul era plăcut la privit și de dorit pentru a mânca din rodul său”. 

„Tendința naturală” în cazul Evei a fost rezultatul încălcării dispoziției divine de a nu da atenție acelui pom, care prin puterea asocierii de porunca: „Să nu mănânci din el!”, genera inevitabil gândul de a încerca acea cale interzisă. De aici rezultă o primă concluzie și anume, de a nu da atenție lucrurilor pe care Dumnezeu ni le-a interzis sub o formă sau alta. Orice privire într-o direcție necorespunzătoare, va genera automat gânduri care ne vor îndemna pe un drum contrar intenției divine. 

Pe de altă parte, apostolul Pavel afirma că „privind suntem transformați din slavă în slavă prin Duhul lui Dumnezeu”. Așadar, dacă-l vom contempla pe Iisus Hristos, atunci gândurile noastre, în baza „tendinței întipărite în noi prin Duhul Sfânt”, vor urma un traseu ascendent în sensul înnobilării interioare și asemănării cu Dumnezeu. Involuntar, ajung să mă minunez de cantitatea impresionantă de gânduri rele ce rezultă în urma vizionării emisiunilor violente de la televizor și de pe calculator, pentru a nu mai vorbi despre ceea ce se întâmplă negativ în viața zilnică din familie, biserică și societate. Nu putem „să glumim” cu păcatul, fiindcă tendințele naturale înscrise în noi vor acționa prin puterea asocierii percepție-gând spre distrugerea noastră. 

Pentru a confirma învățătura oferită de înțeleptul Nâgasena, voi cita cuvintele lui Iisus Hristos din „predica de pe munte” : 

— Ochiul, sau percepția, este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină. Dimpotrivă, dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Așadar, dacă lumina pe care o vezi devine întuneric, cât de mare trebuie să fie acesta! (Matei 6:22-23) 

La final, cred că este bine să înțelegem că pentru multitudinea de întrebări pe care le avem, similare celor puse de regele Milinda, există răspunsuri de valoare în Biblie, mai precis, în această carte ignorată de unii și idolatrizată de alții, dar puțin înțeleasă în aspectele ei practice, aplicate vieții de zi cu zi!