Acasa > Valori > Civilizație >  




Volum: În Vizită La Negustorul De Iluzii         Ediția 25 / 26 noiembrie 2021        Tot Volumul

Ordine și Haos în Paradisul Terestru
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dacă vom privi la scara istoriei vom constata o alternanță interesantă între perioade caracterizate de o relativă ordine și intervale destul de lungi de anarhie și haos în care toată structura era pusă în discuție sub imperativul unor deziderate profund diferite față de etapa anterioară. Această dialectică dintre cele două stări fundamentale ale naturii, în toate dimensiunile ei, ne conduce la constatarea că totul este trecător, cel puțin la scara „paradisului” terestru și a universului ce îl înconjoară, concluzia imediată fiind, dacă nu pesimistă, totuși, lipsită de acel optimism pe care ni l-am dori.  
 
Și atunci, atât societatea, cât și individul, încearcă să evadeze într-un spațiu „virtual”, construind „castele de nisip” în care să își hrănească iluzia eternității în mijlocul temporalității. Din acest punct de vedere, întreaga civilizație umană nu reprezintă altceva decât un efort constant de a contracara trecerea inevitabilă a timpului și expirarea intervalului de existență pe pământ. Însă efortul uman nu se oprește aici, fiindcă alături de construcția socială, religia vine în ajutorul imaginării unui spațiu virtual dincolo de existența prezentă oferind punți ingenios construite peste linia de demarcație dintre lumea aceasta și „cealaltă”, presupusă a fi la fel de reală mai presus de orice îndoială.  
 
Fără a intra în polemică în vreun fel cu deducția religioasă, totuși, evidențiez fundamentul ei bazat pe credință, mai degrabă decât pe logică și rațiune, fapt care oferă multe puncte de atac din partea scepticismului, care pune sub semnul întrebării tot ce nu se bazează pe elemente tangibile și măsurabile. În ce mă privește, având un simț înnăscut al „transcendenței” și al lumii de „dincolo”, pot spune că dorința de a pune la îndoială religia nu m-a caracterizat niciodată. Pe de altă parte, componenta rațională din mine mi-a cerut mereu dovezi și argumente pentru credința pe care o am, provocându-mă să caut mereu noi fundamente pentru demersul spiritual-religios.  
 
În acest sens, afirm că alternanța ordine-haos m-a dezorientat de la început, înțelegând că sentimentul apocaliptic, adică de sfârșit de lume, l-au avut toate generațiile care au trăit în perioade de tranziție prin desfacerea unei anumite structuri sociale și de prefacerea într-o nouă ordine, proces de altfel dureros și plin de pierderi aparent inutile de valori materiale și de vieți omenești. Fiindcă indiferent dacă ne place sau nu, crearea unei noi ordini se bazează pe costuri ce întrec orice rațiune de sorginte umanistă și ecologistă.  
 
Haosul ne sperie fiindcă stă sub spectrul invaziei barbariei și prăbușirii civilizației, ceea ce seamănă cu un sfârșit de lume. Toate culturile care au fost distruse au trecut prin astfel de sentimente fiindcă în final, orice om și orice popor caută, sub o formă sau alta, să supraviețuiască în „paradisul” suprafeței acestui fragment de obiect cosmic numit „Pământ”. Pe de altă parte, de îndată ce distrugerea și-a realizat rolul de măturare a structurilor existente, noile structuri de ordine încep să se facă vizibile, făcând să renască civilizația și să apară zorile unei noi lumi.  
 
Fie că este vorba despre potopul biblic, de scufundarea Atlantidei sau pur și simplu de distrugerea unor imperii străvechi în genul Persiei, Greciei sau Romei, haosul nu a făcut altceva decât să genereze germenii unei noi ordini, mult mai avansate, și trecerea către un orizont cu totul nou. Cu alte cuvinte, orice perioadă apocaliptică are și o valență de progres sau de trecere într-o realitate nouă, superioară celei precedente, generând o evoluție evidentă la scara perioadelor istorice.  
 
Toate bune și frumoase, dar durata vieții unui om este foarte mică în comparație cu scara timpului în desfășurarea proceselor istorice. Dorința de a ne trăi existența în condiții decente ne împinge spre disperare când avem neșansa de a ne afla sub spectrul Apocalipsei schimbării sociale, disoluției nemiloase a ordinii existente sub incidența căreia am apărut și revenirii barbariei sub diferite forme. Mă opresc pentru moment cu scopul de a rememora tranziția de la sistemul comunist la cel capitalist pe care l-am trăit pe o perioadă de peste douăzeci de ani și nu pot spune altceva decât că am sentimentul irosirii fără sens a resurselor țării, precum și a vieții fiecăruia dintre noi.  
 
Uneori, privind în față această realitate, mă încearcă un sentiment de profundă dezamăgire, chiar de disperare, fiindcă nu pot să pun cap la cap experiența pe care am avut-o. De la cadrul dictatorial, decorat în culorile „roșii” ale socialismului, însă totuși ordonat și previzibil, la cel al disoluției într-un univers impredictibil, aflat sub semnul hazardului și neprevăzutului, întreg spațiul românesc a fost supus unor forțe de deformare și torsiune care au zămislit o structură grotescă, care ne sperie pe toți. Cu toate acestea, nici pe departe nu se întrevede mult dorita ordine iar prefacerea își continuă implacabilul joc al distrugerii până la temelii a tot ceea ce a fost înainte de căderea „conducătorului iubit”.  
 
Monstruozitatea unei perioade caracterizate de haos constă în încleștarea dintre vechea ordine, ce încearcă să revină la suprafață cu orice chip, și noua ordine, ce caută să se înfiripeze generând, în funcție de evoluția acestui conflict, tot felul de „mutanți sociali”, adică plăsmuind încercări nefericite de împăcare a celor două aspecte aflate în conflict. Deși sunt de acord cu dorința de a armoniza pe cât posibil elementele contrarii, uneori acest lucru este imposibil. Efortul de a realiza o sinteză între nou și vechi va conduce inevitabil la prelungirea agoniei și compromiterea noii ordini. Ba mai mult, efortul de a susține structuri perimate este mai costisitor pentru societate și individ, decât trecerea hotărâtă la o nouă structură, care deși nu este la fel de performantă la început, totuși, poate fi perfectibilă în trecerea timpului.  
 
De aceea, cred că dogmatizarea realizărilor din trecut și idealizarea anumitor tradiții de gândire ne împiedică să ne ajustăm dinamic pentru a supraviețui într-un context care s-a schimbat. În acest sens, vă ofer imaginea unui vas de pasageri condamnat să se scufunde, dar care, în mod paradoxal nu este părăsit de cei de la bord din rațiuni de confort momentan și de speranța producerii unei minuni salvatoare. De multe ori, religia a oferit un suport nefericit pentru rămânerea pe o corabie care se scufundă în locul mobilizării celor prezenți în a găsi o soluție de plecare și salvare.  
 
Universul este dinamic, acest lucru fiind vizibil la scară atomică și la nivel cosmic, mai precis, al galaxiilor aflate într-o continuă mișcare. Nimeni, în afară de om, nu încearcă să modifice ritmurile universale, rezultatul inevitabil fiind unul dramatic, ba chiar tragic. Plecând de la faptul că suntem călători pe pământ, nu ar trebui să ne atașăm excesiv de feluritele forme de ordine, ce oricum vor trece, și în felul acesta să ajungem să ne prăbușim o dată cu acestea. În plus, teza mea este că existența umane se află sub semnul căutării și găsirii „transcendenței” către Noua Eră, fapt ce presupune o mișcare continuă la nivelele fizic și mental. Orice agățare de forme și structuri de orice fel, se soldează inevitabil cu un final nefericit, fiindcă mai devreme sau mai târziu, timpul alocat va expira și vom fi expulzați în neființă fără recurs și fără a mai putea întreprinde ceva.  
 
Găsirea „transcendenței”, sau punții de legătură cu Noua Existență, reprezintă o experiență interioară care o dată atinsă, ne va conferi puterea de a trece cu bine prin orice gen de ordine sau haos, având sentimentul că indiferent ce se întâmplă, totuși, vom avea mereu ceva util de învățat. Faptul că nu putem trăi mii de ani pentru a vedea rezultatele demersului nostru la scara istoriei, nu va mai fi astfel un factor provocator de nefericire, fiindcă în final, toate structurile de ordine nu reprezintă altceva decât etape pe drumul umanității către „transcendența finală” către „nemurire”!  
 
Referinţă Bibliografică:
Ordine și Haos în Paradisul Terestru / În Vizită La Negustorul De Iluzii : Jurnal de Rugăciune și Studiu, Ediţia 25, Anul XI, 26 noiembrie 2021.

Datele volumului: Copyright © 2021 În Vizită La Negustorul De Iluzii : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Dacă doreşti să ne contactezi, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail bible-study.xyz@hotmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE
Jurnal de Studiu și Rugăciune reprezintă rodul unei viziuni speciale privind oferirea unor articole care să îndrume pe cei care-L caută pe Dumnezeu către întâlnirea cu Hristos ce se va întâmpla în curând.

E-mail: nicolae.florescu.sires@gmail.com

Consultaţi Catalogul volumelor pentru o listă completă a volumelor publicate.


 
PAGINI
DIN
SCRIERE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!