În aceste zile caracterizate de incertitudine și lipsă de armonie în găsirea unei soluții acceptabile de ieșire din criza economică, m-am gândit că ar fi interesant să privim puțin și dincolo de limita confesională, sau culturală, creștină pentru a explora diferitele concepte ce fac referință la nevoia permanentă de echilibru. De mai mult timp am fost fascinat de noțiuni ce au fost adânc exprimate în diferitele culturi și religii ale umanității. Una dintre acestea este și cea numită în concepția taoistă cu expresia „Wu-Wei”, care în traducere înseamnă „a acționa fără efort”. La ce se referă această noțiune? Ca orice învățătură spirituală de tradiție chineză, sensurile sunt multiple, fapt pentru care acum mă voi rezuma la doar unul dintre ele. De aceea, voi reda principiul mai sus enunțat cu următoarea expresie în mare măsură echivalentă: „a acționa fără a fi obsedat de rezultatele obținute”. 

Lumea în care trăim este în mod special determinată de ideea atingerii de felurite obiective duse la extrem, de realizarea diferitelor proiecte ambițioase sau de altele în genul acesta, generând o alergare nebunească pe cărarea vieții, ce ne răpește timpul și disponibilitatea de a ne bucura de acest dar inestimabil de care dispunem în momentul de față, acela de a trăi. Societatea modernă, orientată pe profit și consum, sau pe piață cum se mai zice, nu face altceva decât să ne transforme în niște mașini de producție, forțându-ne să urmăm un ritm tot mai accelerat, neafișând niciun fel de înțelegere pentru cei care nu pot ține pasul. Practic, rezistă doar cel care este mai performant decât ceilalți, mai abil în utilizarea împrejurărilor, mai lipsit de scrupule în depășirea adversarilor sau mai cinic în a-și părăsi vremelnicii „tovarăși de drum”. Din acest punct de vedere, nici societatea numită „socialistă” nu era mai umană, fiindcă întreaga națiune era aservită unor ambiții și ținte fantasmagorice, care distrugeau orice urmă de sensibilitate și compasiune umană. 

Revin însă la conceptul de „Wu-Wei”, adică la desfășurarea de acțiuni fără obsesia rezultatelor, adică de a realiza lucruri în viață nu din rațiuni egoiste de a-i depăși pe ceilalți, ci pur și simplu, din dorința de a face un lucru frumos, durabil și de folos pentru toți. De fapt, gândirea creștină nu este străină de această idee, fiindcă suntem în mod lămurit îndemnați să vindem pe mamona și să Îl urmăm pe Hristos. Transpunerea practică a acestei învățături se referă la abandonarea dorinței după câștig, a tendinței de a o lua înaintea celorlalți, de a-i domina și de a le smulge bunurile pe care le au, în favoarea unor acțiuni armonioase de a aduce bucurie și împlinire în această lume, din rațiuni de principiu, fără a avea obsesia rezultatelor, pe care numai Domnul le poate socoti. 

În opoziție față de gândirea creștină din vremea în care au fost scrise Evangheliile, era spiritul lumesc din cultura greco-latină, axat pe exploatarea fără milă a milioanelor de sclavi din imperiu și pe necontenita luptă pentru putere a păturilor dominante, generând o atmosferă similară celei din zilele în care trăim. Din acest punct de vedere, creștinismul a reprezentat un lucru extraordinar, fiindcă aducea o nouă perspectivă asupra vieții și bineînțeles, asupra scopului pentru care trăim. Astfel, omul nu mai era doar o „mașină de muncă”, un sclav aflat în slujba unor interese economice egoiste, ci el devenea un copil al lui Dumnezeu, creat pentru a intra în armonie cu natura divină ce a generat universul, prin intermediul lui Iisus Hristos. 

În plus, conceptele de „odihnă în Hristos” și de pace lăuntrică aduse de creștinism, generau o nouă manieră de raportare chiar și la lucrurile obișnuite din viața de zi cu zi. Astfel, activitățile economice și relațiile sociale deveneau mijloace de a aduce binecuvântare semenilor și de a-i conduce să privească mai sus, către Cel care, în providența Sa, ne oferă toate lucrurile. O astfel de perspectivă nu putea aduce decât sentimente de armonie și bucurie furnizând o experiență cu nimic mai prejos decât cea sugerată de conceputul taoist „Wu-Wei”. 

Mergând mai departe, într-o anumită împrejurare, în Evanghelii a fost redat și cazul „tânărului bogat”, căruia Iisus Hristos i-a spus că pentru a intra în Împărăția cerurilor trebuia mai întâi să vândă tot ce avea, după care să înceapă o viață de ucenic și apostol al Domnului. Un înțeles modern al acestei întâmplări poate fi și acela prin care tânărul bogat reprezintă orice persoană dornică de succes material, fapt ce nu îi conferă niciun fel de odihnă interioară, deși tânjește după acel lucru. Soluția de a vinde totul se referă la aplicarea principiului „acțiunii fără obsesia rezultatului”, mai precis, de trecere la o nouă perspectivă, în care bunurile materiale devin mijloace pentru a intra în armonie cu Dumnezeu prin actul binefacerii și prin cel al împărtășirii cu semenii a cunoașterii lui Iisus Hristos. 

Aș mai adăuga acum, referindu-mă la acțiunile evanghelistice, sau de răspândire a cunoașterii de Dumnezeu, că obsesia rezultatelor, dorința de întâietate și multe altele în felul acesta, reprezintă obstacole în aplicarea principiului „acțiunii dezinteresate”, ce va conduce la succes și realizare spirituală, care întotdeauna vor fi interioare, dar cu multe roade exterioare pe care toți le vor vedea. Aici este o învățătură spirituală importantă pentru orice confesiune religioasă creștină. 

Niciodată obsesia după mărirea numărului de locuri de închinare, de membri și de donații materiale, nu va aduce după sine promovarea reală a învățăturilor lui Iisus Hristos, ci doar vor contribui la distrugerea armoniei cu Dumnezeu, care ar trebui să fie ținta oricărei confesiuni ce se consideră deținătoare a adevărurilor lăsate de Domnul nostru. Prin urmare, conceptul „Wu-Wei” reprezintă o chemare de a ne lăsa călăuziți de principii durabile, axate pe armonia cu Dumnezeu, și pe acțiuni lipsite de egoism, sau înălțare de sine, cu scopul de a face ceea ce trebuie, pur și simplu fiindcă așa este normal să procedăm, lăsând toată grija pentru rezultate în seama Celui Atotputernic.