În urmă cu ceva timp, am avut ocazia să urmăresc o emisiune pe canalul despre conținutul posibil al credinței primordiale. Noutatea acestei emisiuni consta în faptul că erau expuse comparativ diferitele curente de opinie din lumea credinței, făcându-se o paralelă și cu credința creștină. O idee interesantă se referea la simplitatea, profunzimea și universalitatea credinței primordiale, în sensul în care orice credincios are acces direct la Dumnezeu când Îl cheamă. Conform cu aceasta, nu există noțiunea de templu în sensul clasic, mai precis, Dumnezeu vine în contact cu noi acolo unde ne aflăm fără a exista niciun fel de intermediari.  

 

Nu în ultimul rând, cel credincios are același statut înaintea lui Dumnezeu, indiferent de rangul social, rasă și alte clasificări de acest gen, fapt care creează premisele unei fraternități universale între cei care împărtășesc același crez. Paralela ce se mai făcea, reliefa similitudinea dintre credința ancestrală și creștinismul modern, în care accentul este pus pe relația directă cu Dumnezeu, respectiv credința organizată și creștinismul istoric, în care există intermediari între credincios și Dumnezeu.  

 

De îndată ce am vizionat această emisiune, am început să mă documentez asupra credinței primordiale, având dorința sinceră de a evidenția eventualele conexiuni cu creștinismul modern sau istoric. Am plecat „la drum” alungând orice prejudecată pe care aș fi putut să o am. De fapt, în orice ocazie când am dorit să înțeleg o altă concepție despre lume și viață decât cea creștină, am căutat să nu mă las influențat de propria credință, încercând să identific elemente de valoare și îmbogățire spirituală.  

 

Aceste gânduri s-ar putea să fie originale în mare măsură, fiindcă nu am încercat să apăr un anumit curent de opinie, ci descoperind și evaluând rațional dorința de a înțelege pe cei care au o altă opțiune de credință, am vrut să observ modul în care diferitele religii ale lumii au o tratare comună în multe puncte de interes general. În plus, am avut mereu convingerea că diversitatea de credință este benefică pentru dezvoltarea umanității, iar prozelitismul agresiv trebuie să dispară ca noțiune, lăsând loc liber alegerii personale. Deși suntem departe de acest ideal, eu am convingerea că există similitudini între toți credincioșii sinceri, indiferent de religie, fapt care ar trebui să ne apropie unii de alții.  

 

Primul pas a fost să citesc din Wikipedia și Enciclopedia Britannica. În privința credinței primordiale, aveam ceva cunoștințe în special asupra perioadei preistorice, sau „de aur”, din primele secole de după „Creație”, de la care începe datarea perioadei istorice contemporane. Aș menționa faptul că în momentul de față există o mulțime de traduceri ale majorității cărților sfinte, fapt care ușurează într-o mare măsură cunoașterea acestei protoreligii cu impact internațional.  

 

Mai departe, am încercat să identific anumite studii care să mă ajute în înțelegerea religiei primordiale, precum și asupra modului de interpretare a învățăturilor sale. Un astfel de studiu l-am găsit la o universitate americană și drept urmare, voi reda câteva idei care mi s-au părut în mod special de valoare:  

 

«Mărturia centrală a religiei primordiale constă în faptul că nu există decât un singur Dumnezeu, iar primul act de credință se referă la supunerea față de autoritatea Sa, aceasta fiind prima datorie a celui credincios. Cel care se supune adevărului divin ajunge să observe cum toate lucrurile, atât din Scrierea Sfântă, cât și din univers mărturisesc despre Dumnezeu, toate acestea fiind semne, simboluri și referințe către El.  

 

Dumnezeu ne vorbește prin „semnele” Cărții Sfinte și prin „semnele” cosmice. Astfel, universul, cu tot ce îl compune, reprezintă un fel de vorbire a lui Dumnezeu. Astfel, Dumnezeu a vorbit în Cartea Sfântă prin cuvinte, iar în univers El „a vorbit” prin acțiunile pe care le-a întreprins. Un renumit teolog definea Cartea Sfântă ca fiind „un traducător etern al cărții minunate a întregului univers și interpret al modului în care acesta a fost creat. Semnele din Cartea Sfântă traduc semnele cosmice într-un mod accesibil înțelegerii noastre, descoperindu-le adevăratul sens”.  

 

Mai departe, Cartea Sfântă ne explică modul în care fiecare ființă și eveniment reprezintă un semn ce ne indică existența lui Dumnezeu și modul în care El ni se face cunoscut prin diferite nume și atribute ale desăvârșirii Sale. Astfel, Dumnezeu în îndurarea Sa, a inclus „întregul” în părți, într-un mod similar unei holograme, astfel ca omul, având o capacitate limitată de înțelegere, să poată surprinde întreaga revelație a Cărții Sfinte în fiecare dintre părțile sale. Același lucru este valabil și pentru semnele cosmice, în sensul în care fiecare ființă, lucru sau eveniment se află într-o strânsă legătură unele cu altele, iar ele au înțeles doar în contextul multitudinii de relații ce se stabilesc.  

 

Punctul esențial constă în faptul că „semnele”, sau versetele Cărții Sfinte, și semnele, sau „versetele” cosmice, sunt accesibile înțelegerii umane într-o manieră precisă datorită acestor relații multiple ce se stabilesc între ele. Și astfel, deși un om nu poate cuprinde totul, totuși, el poate atinge sfera universală prin concentrarea pe aspectele particulare ale descoperirii divine.  

 

Dintr-o altă perspectivă, se poate spune că semnele cosmice dezvăluie realitatea semnelor din Cartea Sfântă. Astfel, Dumnezeu creează în timp ce ne vorbește prin Cartea Sfântă. De exemplu, El creează hrană pentru noi, în timp ce El ni se descoperă prin Cartea Sfântă, ca fiind un Dumnezeu plin de îndurare, ce susține ființele pe care le-a adus la existență. Cuvintele și acțiunile Sale se îmbină, astfel încât, El se descoperă simțurilor noastre prin ceea ce face, și ne comunică prezența Sa prin ceea ce ne vorbește. De aceea, răspunsul celui credincios constă în a asculta și învăța de la Dumnezeu, privind către „semnele” Sale cosmice și ascultând ceea ce ne spune prin „semnele” sau descoperirea Sa din Cartea Sfântă.” »  

 

Acest material de sinteză este deosebit de valoros, conturând profunzimea unei credințe religioase de excepție, axată pe un monoteism foarte bogat în sensuri și semnificații. De aceea, recomand lectura integrală a acestui material. Trecând în sfera posibilelor conexiuni biblice, mă gândesc la modul în care Dumnezeu a creat „prin cuvânt” tot ceea ce există, că așa cum citim în cartea Genezei: „El a zis și s-a făcut și astfel, toate lucrurile au luat ființă”. Nu în ultimul rând există declarația din psalmul „creației”:  

 

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor ne vorbește despre lucrarea mâinilor Sale. O zi povestește alteia acest lucru, o noapte dă de știre alteia despre El, și aceasta fără vorbe sau cuvinte al căror sunet să fie auzit, dar răsunetul lor străbate tot pământul, și glasul lor merge până la marginile lumii.”  

 

În privința îndurării divine, declarația de la Sinai răsună peste timp:  

 

„Și Domnul a trecut pe dinaintea lui Moise și a vorbit cu glas tare:  

 

— Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și consecvență!”  

 

Un aspect important este acela că Dumnezeu ne vorbește prin semne atât în lumea naturală, cât și din Biblie, așa cum citim la începutul cărții Apocalips:  

 

„Aceasta este revelația primită de la Iisus Hristos dată de Dumnezeu ca să arate slujitorilor Săi evenimentele ce se vor întâmpla curând. Și El le-a făcut-o cunoscută prin semne (traducere conform cu versiunea greacă), trimițând îngerul Său la slujitorul Său Ioan.”  

 

În concluzie, studiind spiritualitatea de excepție a relligiei ancestrale am regăsit multe elemente de teologie biblică, fapt pentru care afirm că a respecta credința celuilalt reprezintă un act de înțelepciune și de înțelegere a „semnelor” prin care Dumnezeu vorbește tot timpul percepției minții noastre. Sunt sigur că dacă ar exista mai multă dorință de cunoaștere reciprocă, multe dintre tensiunile care au marcat relațiile dintre diferitele credințe religioase s-ar estompa semnificativ. Așa cum am mai afirmat, secolul al XXI-lea ar trebui să fie unul al diversității de credință și al convergenței în punctele fundamentele ce compun închinarea la singurul, eternul și adevăratul Dumnezeu, Cel care a creat cerul, pământul, marea și tot ce există în acestea, adică Dumnezeul oricărei ființe din univers!