Mi-am propus în urmă cu mai mulți ani să dedic un articol spiritualității Zen cu scopul de a pune în valoare posibilele conexiuni cu creștinismul. De la bun început, vreau să subliniez că nu mi-am propus să promovez acest mod de gândire, ci mai degrabă, să identific posibile precepte și învățături care să ne ajute în descoperirea universului infinit și fascinant al spiritului uman. Cred că, dacă devenim dogmatici și închistați într-un sistem de gândire, comitem cea mai de seamă greșeală împotriva actului de cunoaștere cu efecte nefaste asupra modului nostru de a fi. Intoleranța față de semeni, lipsa de omenie sau orice formă de cinism și de violență își au izvorul în faptul că de regulă, nu suntem capabili să ne ascultăm unii pe alții și ne lăsăm influențați de idei preconcepute, ce ne răpesc în final bucuria de a trăi.  

 

Schemele și șabloanele societății, utile până la un anumit punct, devin în timp un obstacol major pentru dezvoltarea deopotrivă a individului și colectivității. Când tiparele devin literă de lege sau când nu mai este lăsat spațiu pentru creativitate și comunicare, rezultatul se va concretizează prin faptul că devenim ca niște mașini, ce acționează rigid și fără sensibilitate. Astfel, umanitatea din noi începe să dispară, chipul devin întunecat, privirea impersonale și atingerea dobândește forma frigului ce te pătrunde în oase. Într-un cuvânt, ne pierdem esența și ajungem să fim doborâți de forța malefică a ignoranței.  

 

O primă observație privind codul moral Zen constă în relativa absență a divinității, care apare sub o formă mai difuză la porunca a 10-a privind cele trei comori. Se remarcă faptul că nu este prima pe listă. Pe de altă parte, pe primul loc sunt puse acele precepte care se referă la relațiile dintre oameni în genul „să nu ucizi” și „să nu furi”. O posibilă conexiune o voi face cu relatarea din Evanghelii în care Iisus Hristos a răspuns unui tânăr bogat că pentru a fi perfect, trebuie să respecte în principal poruncile legate de relațiile dintre oameni, adică: „să nu ucizi”, „să nu comiți adulter” sau „să nu furi”, acestea fiind o dovadă clară a nivelului de spiritualitate la care a ajuns.  

 

Așadar, prin căutările mele în efortul de a înțelege gândirea Zen, am reușit să descopăr expuse sintetic, dar explicit, zece mari precepte într-o carte intitulată „Urmând calea Zen”. Traducerea din limba engleză a acestor gânduri a reprezentat o provocare pentru mine, dar în esență, cred că am reușit să redau o bună exprimare în limba română. Pe scurt, aceste „porunci” se enunță comparativ în raport cu Biblia, astfel:  

 

 

În privința calomniei și bârfei, avem porunca „să nu vorbești despre greșelile altora”, ceea ce dă o nuanță puternică moralității Zen și „tăcerii” semnificative față de imperfecțiunile altora, caracteristică definitorie a poporului japonez. Interesant, există corespondențe cu învățăturile date de apostolul Pavel, dar nu avem un cod prescris ca poruncă în această privință în creștinism. De asemenea, „vătămarea” universului reprezintă un element specific gândirii Zen. Imediat, îmi imaginez armonia din grădinile Zen japoneze, în care simplitatea și rafinamentul generează o atmosferă care vorbește mai bine decât o mie de cuvinte despre ce înseamnă să abandonezi orice formă de violență și să înveți că ești o mică parte a unui mare univers. Cu privire la acest aspect, creștinismul, dată fiind originea iudaică și propagarea în lumea greco-latină, nu a fost niciodată sensibil față de univers, deși se menționează că lumea este creația lui Dumnezeu. De aici se poate urmări cum violența a însoțit evoluția sa, deși Evanghelia lui Iisus reprezintă expresie supremă a opririi „vătămării” universului.  

 

Am dorința să revin cu mai multe detalii asupra fiecăruia dintre aceste precepte, fiindcă intenția mea este de a surprinde și înțelege, atât cât este posibil, spiritualitatea diferită a oamenilor ce locuiesc planeta Pământ. Din respect pentru diversitate, consider să analizez aceste religii fără a manifesta vreo prejudecată, având grijă să conturez ceea ce este de valoare pentru a obține astfel acces la cunoașterea infinită pusă la dispoziția umanității de Dumnezeu. Un citat semnificativ este următorul:  

 

„Comuniunea în concepția Zen reprezintă microcosmosul relațiilor dintre toate lucrurile și toate ființele, inclusiv în aspectele nevăzute sau necunoscute ale realității. O percepție profundă asupra acestui principiu se obține când ajungem armonie unii cu alții, fapt care se exprimă ulterior prin respectarea celor zece mari precepte ale discipolilor lui Buddha.”  

 

Afirm că gândirea Zen nu este nici pe departe caracterizată de singurătate, ci de o comuniune activă cu tot ce există, o pătrundere dincolo de aparență, ce nu lasă loc superficialității și o experiență ce te conduce la respect față de orice formă de existență, la prețuirea semenilor și la modestie în ce privește realizările personale în raport cu un univers mereu fascinat și niciodată cunoscut pe deplin.  

 

Ce credeți? Avem și noi ceva de învățat din toate acestea? Putem să ne îmbogățim experiența creștină privind și la celelalte religii? Răspunsul este evident și dacă vom face aceasta, vom constata că Evanghelia lui Iisus Hristos reprezintă o învățătură al cărei înțeles trece dincolo de tot ceea ce ne-am imaginat vreodată.