În urmă cu mai multe zile mergeam grăbit pe o stradă din Geneva, când, privind înainte, am zărit pe trotuar silueta unei prostituate de culoare în căutare de posibili clienți. Era o zi foarte geroasă, o dimineață posomorâtă în care tremurai, chiar purtând haine groase. Însă această femeie era destul de subțire îmbrăcată, cu o fustă suficient de scurtă pentru a-și etala partea de interes pentru bărbați, fără nimic pe cap, având un tremur imperceptibil și un zâmbet plăcut pe față, destinat să atragă pe amatorii de sex contra cost. 

Involuntar, am privit către ea, dar nu spre partea de „interes”, ci direct în ochii ei, care dincolo de mimica atent aranjată, trăda tristețe și multă suferință. Fără să insist, am memorat acea străfulgerare a sufletului unei femei, ce își vindea trupul pentru a-și câștiga existența, și am trăit un sentiment de profundă compasiune. 

Nu pot spune că aș avea vreo preferință pentru femeile de culoare, dar acum am constatat că niciodată nu am văzut pe cineva cu o siluetă atât de bine armonizată și cu un aspect atât de atractiv, în care se îmbina prospețimea tinereții cu trăsăturile fine ale feței într-un mod original. De regulă, prostituatele au un aer „obosit”, sau confecționat, lipsit de acea strălucire naturală a feminității, cel puțin așa cum o percep eu. Însă nu acesta era cazul acelei femei fără nume, stând pe un trotuar gol pe „Rue de Monthoux”, într-o dimineață geroasă în Geneva. 

Bineînțeles, m-a întrebat într-o franceză impecabilă, dacă doresc să îi fiu client, când am trecut pe lângă ea. Pentru o secundă, am văzut în imaginație coridoarele clădirii cu geamuri fumurii în fața căreia stătea, și am avut conștiința a ceea ce se întâmplă acolo, făcându-mă să mă cutremur interior. Normal, am refuzat, dar în același timp, am sesizat condiția de potențial client pe care o avusesem cu câteva clipe înainte. 

În astfel de momente, un „da” sau un „nu” face toată diferența, dincolo de orice alt aspect financiar. Un „da” pentru a te folosi de o femeie frumoasă ca de un obiect de consum, mai precis, ca de un aparat de bărbierit sau ceva similar, sau un „nu”, care te lasă în același timp cu gustul amar că alții vor spune „da” și vor continua procesul de întinare a unei ființe umane. 

De fapt, cred că problema mea este că nu pot separa sexul de sentimente, că există o componentă „feminină”, care mă determină să privesc deopotrivă sufletul și trupul persoanelor ce trec prin viața mea în diferitele lor calități. Însă, dincolo de a incrimina o anumită practică, voi ataca chestiunea tratării omului ca obiect de consum, ce este folosit și după aceea aruncat la coș. 

Există lucruri ce te marchează printr-o singură privire mai mult decât o mie de cuvinte și care rămân în țesătura fină memoriei, dincolo de consumarea unui anumit eveniment. Ceva în genul acesta s-a întâmplat în acea dimineață cu mine, mai ales că drumul meu ducea tocmai la o biserică pe care doream să o vizitez, ce se afla la extremitatea opusă a acelei străzi. 

Am avut brusc senzația unei stranii polarități între lumea prostituției și cea a religiei, fiecare evoluând independent, dar fiind situate pe aceeași stradă a existenței umane, adică două elemente ce se exclud reciproc, cel puțin în teorie, în practică, lucrurile fiind mult mai amestecate. De ce spun aceste lucruri? Pur și simplu, fiindcă la o extremă se comercializează trupul, iar la cealaltă sufletul, ambele făcând obiectul unei tranzacții. 

Fiindcă așa cum nu pot separa sexualitatea de sentiment, nu pot nici să despart exercițiul religios de căldura prețuirii ființei umane, fără de care orice ritual devine doar o metodă de exploatare a sufletului omenesc. Să nu fiu înțeles greșit, în sensul că nu voi pune pe același taler vinderea trupului cu cea a sufletului. Nu voi face acest lucru, fiindcă în mod clar, cea de-a doua este mult mai gravă decât prima. 

Între aceste două locații extreme ale străzii „Rue de Monthoux”, erau dispuse o mulțime de alte clădiri cu o funcționalitate normală, în care mulți oameni locuiau, cumpărau și mergeau la serviciu. Tot astfel, pe scara rolurilor din viață, suntem actori ce jucăm în anumite piese, ignorând să privim ansamblul realităților în mijlocul cărora trăim. 

Jucându-ne de-a comerțul, uităm că nu orice lucru se pretează la un astfel de tratament, că din principiu, ființa umană, atât ca trup, cât și ca suflet, nu trebuie să fie vreodată cumpărată sau vândută, că statutul de obiect nu i se potrivește defel și că este un lucru grav să promovezi astfel de practici. Obișnuiți de multă vreme să ne vindem forța de muncă, ajungem să trecem dincolo de limita demnității umane când nu mai punem nicio limită acestei practici barbare. 

Astfel, relațiile dintre noi se prăbușesc, conflictele apar la tot pasul, iar întrebarea care se pune este: 

— Cine va juca rolul prostituatei ce se va vinde în piesa sau actul următor? 

Bineînțeles, că nu îți dorești un astfel de rol, dar în cele din urmă, tot vei fi forțat să îl joci, atâta timp cât sistemul te va împinge la acest lucru, forțându-te cel mai adesea, prin rațiunea supraviețuirii și subzistenței. 

Dar mă vei întreba: 

— De ce ai amestecat și religia într-o astfel de discuție? 

Răspunsul meu este relativ simplu: 

— Fiindcă religia, fără o credință autentică și fără prețuirea a semenilor, își pierde orice valoare, rămânând doar o formă de manipulare lipsită de cel mai elementar scrupul. Adică, tot o formă de prostituție, dar în care se tranzacționează sufletul și nu trupul. 

De fapt, când privesc în jurul meu, am deseori sentimentul că mă aflu în mijlocul unui bazar imens, populat cu obiecte de diferite dimensiuni, între care, cu mare greutate, se poate distinge prezența umană. Este ca și cum universul imediat ar fi invadat de lucruri neînsuflețite, ce estompează complet căldura sensibilității umane, generând senzația teribilă a invadării conștiinței umane cu impurități ce o desfigurează cu totul. 

Fără să vreau, meditez în aceste momente la cuvintele filozofilor raționaliști, care enunțau faptul că omul este ca o mașină. Însă chiar așa stau lucrurile? Oare tot ceea ce ține de sufletul omenesc, să se reducă în final, doar la o sumă de trebuințe și nevoi executate prin intermediul unei ciclicități mecanice, realizată similar proceselor de funcționare ale unei mașini? 

Nu în ultimul rând, contemplând evenimentele din lumea întreagă, trăiesc profund senzația că întreaga noastră condiție s-a golit de conținut și că am devenit obiecte de consum în ghearele unui sistem creat tot de noi, care însă acum, ne devorează fără milă. Axați prea mult pe respectarea unor reguli stabilite de-a lungul timpului, uităm că nu există niciun sistem desăvârșit și că orice lucru realizat trebuie perfecționat de la o etapă la alta, altfel, ajungându-se la limitarea posibilităților de dezvoltare ale ființei umane. 

Fermecați de magia numerelor, care nu surprind cu adevărat conținutul la care fac referință, suntem târâți în cenușiul unei gândiri lipsite de viață, care cel mai adesea, sub forma valorii financiare, ne suprimă puterea de a crea și visa. Realitatea este că forța spiritului uman derivă din forța extraordinară a imaginației, ce proiectează viitorul, înainte ca acesta să se nască, ce zărește culmea, dincolo de vale și măreția, dincolo de suferința prezentă. 

Lăsând la o parte idealurile, ajungem să ne frângem în mijlocul unei existențe absurde, lipsite de cea mai elementară căldură umană, devenind tot mai răi și comportându-ne unii față de alții, asemenea unor mașini lipsite de sentimente. Nimic nu este mai trist decât faptul că omul devine un simplu articol de consum pe rafturile, și așa pline cu atâtea deșertăciuni, ce se topesc la scurt timp după întrebuințare. 

În lupta cu un mediu ostil, am ajuns să întoarcem armele unii împotriva altora, slăbindu-ne forțele și ratând posibilitățile ce ne-au fost oferite la nivel de individ și umanitate, ajungând fără putere în fața adevăratelor probleme ce vin asupra noastră. Prin urmare, este necesară o trezire, o regenerare și o redescoperire a vocației extraordinare ce derivă din condiția de a fi om pe acest pământ. 

De aceea, în mod repetat voi respinge ideea să îmi tratez semenii ca obiecte de consum, de care te folosești și după aceea le arunci la coș, fiindcă în felul acesta, nu voi face altceva decât să hrănesc o forță de distrugere ce se va întoarce în cele din urmă și asupra mea. Pe de altă parte, dacă vom putea să ne reevaluăm relațiile prin prisma adevăratului umanism, atunci existența va deveni mai frumoasă și interesantă din toate punctele de vedere. 

Nu cred că demersul dogmatic religios va fi suficient, ca să nu spun că de fapt, orice formă de dogmatism reprezintă o limitare a creativității umane. Nici soluțiile de urgență oferite prin diferitele curente filozofice axate, mai mult sau mai puțin, pe așa zisa „gândire pozitivă”, nu vor oferi un remediu de lungă durată. 

Însă cred în forța sensibilității umane, care are capacitatea de a transforma întreaga lume și de a descătușa energiile interioare, ce se vor revărsa ulterior asemenea apelor ce vin din izvoarele adâncului, înlăturând ariditatea secetei și transformând pustiul în paradis. Utopie sau realitate? Poate! Dar acest lucru depinde în final de fiecare dintre noi. 

Natura răspunde la sentimentele noastre, dacă ai gânduri bune și sentimente pozitive, atunci ea va fi alături de tine. Însă omul încearcă să impună universului înconjurător regulile crude pe care le-a inventat. Așa ceva, Natura respinge cu hotărâre. Nu avem nicio șansă mergând pe un astfel de drum. Însă, dacă imaginația specifică spiritului uman va fi adusă în armonie cu sentimentele Naturii, rezultatul va fi grandios. Consider că aceasta este adevărata Cale a umanității. Și astfel, când în loc să mai fim obiecte de consum, vom deveni modelatori înțelepți ai universului în care existăm, atunci vom trăi o viață frumoasă pe pământ. Când creativitatea omului se va sprijini pe forțele Naturii, posibilități neașteptate se vor deschid imediat. Lumea înconjurătoare va primi un veșmânt nou de lumină. 

Creativitatea și sensibilitatea sunt două aspecte motrice fundamentale ale sufletului uman; unite, ele vor conferi valoare la tot ce întreprindem, într-o armonie ce va aduce rezolvare la toate conflictele prin care trecem. Dacă oamenii care prezintă astfel de caracteristici morale vor fi selectați în ierarhia socială, atunci sistemul de organizare va fi perfecționat, asigurând dezvoltarea umanității. Numai astfel, etapa transformării ființei umane în obiect de consum va lua sfârșit, iar vinderea trupului și sufletului va înceta, aducând armonia de care avem atât de mare nevoie. 

Lăsând aceste gânduri în urma mea, trec mai departe grăbit pe strada „Rue de Monthoux”, în drumul meu printre case și oameni, fără să pot uita cu ușurință acea privire, amestec de suferință și inocență reprimată, pe o față atractiv machiată a unei prostituate anonime, într-o dimineață geroasă de iarnă. Acest lucru m-a determinat să scriu, să îmi aștern gândurile pe „hârtia electronică” și să cizelez o posibilă soluție la drama transformării omului în obiect de consum.