Deși anii au trecut cu o repeziciune extremă, iar evenimentele din viața mea s-au succedat năucitor, undeva în interiorul sufletului meu am simțit o constanță a sentimentelor pe care le aveam în perioada copilăriei, dar mai ales a adolescenței. Tânărul rebel nu a dispărut cu totul din firea mea iar dorința de a schimba lumea în care trăiesc, atât de aspru sancționată de adulții din vremea „Epocii de aur”, nu m-a părăsit niciodată. Cred că sunt un idealist fără leac, mai precis, un visător al unui veac al binelui, frumosului și iubirii.
Decepționat în repetate rânduri, părăsit nu de puține ori, am înaintat cu sentimentul unei transcendențe providențiale care mă cheamă mereu mai departe, fapt ce nu îmi permite să am momente de complacere, conforme cu sloganul „Fă așa cum procedează toată lumea!” Având undeva în interiorul meu un ecou dintr-o altă lume, am căutat răspunsuri în multe direcții încercând știința, filozofia și religia, fără a dori să fiu dogmatic, cel puțin fără motiv. Nu întotdeauna, rezultatul a fost pe măsura așteptărilor. În repetate rânduri, am avut convingerea că sunt înfrânt în lupta conceptuală cu „Nimicul” atotdistrugător, fiindcă pentru mine răul și nimicirea sunt în mare măsură sinonime.
Dar cu o forță de recul direct proporțională cu intensitatea respingerii din partea diferitelor medii și grupuri în care am evoluat, mi-am cizelat un zigzag interesant prin labirintul vieții, fapt care m-a fascinat mereu privind retrospectiv. Și din acest joc al posibilului și imposibilului, al extremelor ce m-au supus diferitelor eforturi de întindere, îndoire și torsiune, am ajuns treptat să discern dimensiuni nebănuite în interiorul și exteriorul meu.
Astfel, am ajuns să cunosc și să mă cunosc, să încep să am un înțeles tot mai amplu al lumii înconjurătoare și deopotrivă, al „Abisului” din mine, ajungând să intuiesc și să îmi devină tot mai dragă noțiunea de „Om”. Ulterior, am reușit să văd materializate ipostazele acestui concept atât în mine, cât și în cei din jurul meu, țesând astfel, o rețea de relații neașteptate. Din acest punct de vedere, trecerea timpului a marcat periodic mutațiile fundamentale ce au echilibrat balanța interioară a spiritului meu.
Dacă până la o anumită etapă, intuiția prezenței „Marelui Autor” m-a învăluit prin mister și aventură, descoperirea „Arhetipului Uman” m-a condus la o justă materializare a conceptelor abstracte, ce au izvorât din „idealismul” adolescentin. În anii de început ai vieții aveam o dorință lipsită de pricepere. În acei ani visam fără să-mi dau seama cum trebuie să îmi transpun dorințele în realitate. Dar ulterior, am dobândit o experiență interesantă, ce mi-a amplificat intensitatea crezului de a schimba realitatea pentru a aduce armonie, speranță și lumină în universul în care am avut șansa sau destinul să exist.
Privind către viitor, întrezăresc un nou „Ev”, adică o nouă etapă a lumii, care își așteaptă oamenii prin care să se materializeze, mai precis, avem în fața noastră un destin ce se vrea imortalizat prin transpunerea practică a noțiunii de „Om” în miliarde de ipostaze individuale. Inevitabil, aceasta va conduce la un nou destin al umanității. Trebui reaprinsă așteptarea profetică a lui Mesia, acel „Arhetip uman” autentic, care a venit între noi ca un simplu „om între oameni” și care dorește să finalizeze renașterea lumii. De fapt, am convingerea că viitorul ne va oferi șansa apropierii de lumină și adevăr într-un mod mult mai clar decât tot ce a fost până în prezent.
O altă „dezvăluire” a timpului care a trecut s-a regăsit în cazul meu prin identificarea laturii artistice, adică a unei chemări lăuntrice de a împărtăși, exprima și scrie ceea ce simt. Bucuria de a transpune sentimente înălțătoare prin cuvinte bine-alese, mi-a călăuzit pașii trecând prin cele mai variate genuri și specii literare incluzând meditația, eseul, schița, povestirea și reportajul. Și astfel, îmi aduc aminte de anii de școală când mă prezentam tremurând cu o compunere de câteva rânduri, scrisă stâlcit și cu niște caractere deformate pe hârtie, fapt ce îmi aducea note mici la caligrafie și la cursurile de limba română. Ideea unui viitor în care să îndrăgesc scrisul și „estetica” povestirii mi se părea imposibilă.
Într-o perioadă când latura umanistă era aservită ideologic partidului și iubitului conducător, mi se părea lipsită de sens o investiție într-o astfel de direcție. Dar, privind în urmă, îmi dau seama cât de mult am greșit. Dincolo de acele vremuri, avea să vină un moment când să înțeleg că exista o chemare și un talent nebănuit, ce străluceau difuz în adâncul sufletului meu.
Și treptat, am descoperit spațiul românesc dintr-o perspectivă nouă datorită sutelor de autori pe care am avut ocazia să-i cunosc prin intermediul mediului virtual. Creativitatea și prospețimea au fost notele dominante ale acestor întâlniri cu oameni talentați și animați de dorința de a exprima frumos lucruri de valoare. Dacă inițial eram tentat să abandonez speranța renașterii spațiului autohton, acum am alte sentimente, deoarece am înțeles că nu există cădere fără întoarcere și întunericul nu poate suprima definitiv lumina.
Descoperirea literaturii mi-a insuflat dorința de a scrie „artistic” și de a exprima plastic ceea ce mă animă, mai precis, impresiile ce mă determină pas cu pas și idealurile pe care doresc să le împărtășesc în tot spațiul românesc. Și astfel, mai privesc încă o dată către timpul care tocmai a apus, pentru a atinge cu sensibilitate emoțiile și trăirile ce mi-au marcat trecerea prin această cuantă efemeră către pragul unei „Noi Ere” și către un „Nou Început”.
