În urmă cu mai multe luni de zile am achiziționat „o mașină de făcut pâine” — cum îi este dat numele de distribuitorii de echipamente electrocasnice. După ce am instalat respectivul dispozitiv, am început să citesc cu atenție manualul de utilizare cu dorința sinceră de a trece cât mai repede la fapte, mai precis, la realizarea primei pâini făcute în casă. Ideea de a-mi pregăti singur acest aliment de bază mă entuziasma peste măsură. Aveam sentimentul că mă întorc în timpurile când pâinea se realiza în casă, fiind cu totul necunoscută producția industrială, eficientă în ce privește cantitatea, dar inferioară la capitolul calității rezultatului oferit unor consumatori adaptați la un standard, din nefericire, denaturat. 

Într-adevăr, mare mi-a fost bucuria de a constata cât de ușor se putea pregăti o pâine de calitate și fără conservanți. Sau cel puțin în teorie, așa stăteau lucrurile. De aceea, după ce mi-am făcut „temele”, prin citirea informațiilor ce mi s-au părut esențiale, am trecut la proba practică. Astfel, am pregătit drojdia uscată conform indicațiilor producătorului, permițând „desfășurarea” a două lingurițe de microorganisme într-o cantitatea mică de apă în care diluasem în prealabil două linguri de zahăr. Spectacolul ce a urmat a fost magnific. După un sfert de oră întreaga bucătărie se umpluse de mirosul inconfundabil al drojdiei dospite, în amintire revenindu-mi imaginea fabricii de pâine la care lucra pe vremuri bunica mea. 

Mai departe, am adăugat, conform indicațiilor, în prețioasa cuvă a aparatului, toate ingredientele în ordinea menționată, inclusiv o jumătate de kilogram de făină recomandată pe Internet, cu speranța ca rezultatul să fie pe măsură. Am fixat programul de lucru și am dat drumul mașinăriei să își facă treaba în timp ce eu, mirat, priveam misterioasa frământare a aluatului prin „hubloul” decupat în partea superioară a aparatului. Observam transformările succesive ale aluatului, care devenea tot mai dens, mai bine frământat și mai dospit pe măsură ce procesul de realizare își urma cursul programat. 

Totul a durat în jur de trei ore și jumătate. La final am putut admira o pâine interesantă ca formă, dar necunoscută, încă, la gust. După ce s-a răcit „agregatul”, am desprins cu grijă pâinea, am tăiat mai multe felii și am gustat cu nerăbdare. Rezultatul a fost încurajator, dar pâinea se „prăbușise” puțin, fiind la limita acceptabilă consumului casnic. În niciun caz nu era de oferit vreunei persoane cunoscute gen rude, prieteni sau vecini! Eram la începutul unei astfel de activități, fiind nevoit să experimentez diferite formule de realizare, folosindu-mă de informații pe care încă nu reușeam să le pun în totalitate în ordine. 

Am reluat ulterior experiența, constatând că de fiecare dată trebuia să modific câte ceva în procesul de producție, ca și cum ingredientele și-ar fi schimbat proprietățile de la o zi la alta. O pâine a fost prea crudă. Alta avea gust de cauciuc. Alta era prea arsă. Iar alta în ruptul capului nu dorea să crească. De mai multe ori am apelat la cuptorul clasic pentru a salva o pâine ce părea compromisă, bineînțeles, totul fiind în zadar. Enervarea era maximă, iar tendința de a abandona creștea pe zi ce trece, de fiecare dată punându-mi întrebarea dacă mai avea sens să continui. Când revăd această experiență de început, pot spune că a doua oară nu aș mai fi încercat o astfel de acțiune, temerară și frustrantă în același timp. 

Scorul inițial de 2 - 0, adică două reușite la zero rebuturi, s-a schimbat succesiv în 2 – 2, 3 – 2, 3 – 3, 5 – 3, 5 – 5 și 5 – 7, într-o serie ce uneori mă încuraja, alteori mă descuraja, iar alteori pur și simplu mă încăpățâna să nu mă dau bătut. Însă, după mai multe luni de practică, am învățat acea cale sigură de a face o pâine de calitate, dar nu înainte de a fi încercat toate erorile majore posibile. Acum stau și mă gândesc cât de simplu reușea bunica să facă o pâine bună fără mare bătaie de cap, folosind un cuptorul primitiv al unui aragaz alimentat cu gaz metan de la butelie. 

În clipa de față reușesc să „produc” o pâine de un kilogram pe săptămână, ceea ce pentru mine este suficient. Dar lecția de bază pe care am învățat-o a fost că orice îndeletnicire din lumea aceasta își are tainele ei, care este bine să-ți fie arătate de cineva mai experimentat cu scopul de a reduce, pe cât posibil, durata de învățare prin încercări succesive. Deși orgoliul ne îndeamnă să nu cerem sfatul altora, totuși, schimbul de experiență și dispoziția de a învăța de la ceilalți ne ajută să evităm descurajări ce nu sunt neapărat necesare. 

O altă lecția învățată a fost aceea că o pâine bună presupune realizarea unui bun echilibru între cantitățile de făină, apă și drojdie, un acord optim între componente de naturi diferite. Pot să afirm că a face o pâine de calitate necesită aptitudini similare celor impuse realizării unui reglaj fin în procesele de proiectare și execuție ale unui prototip de echipament industrial. Bineînțeles, un standard mediocru se poate obține ușor, dar eu mă refer la ceea ce înseamnă adevărata calitate, care niciodată nu se atinge fără respectarea detaliilor de finețe necesare realizării de înaltă performanță. 

Priceperea pe care o dovedim în orice ramură a activității umane are în esența ei principii similare, indiferent de natura ei. Astfel, un bun profesionist va intui de fiecare dată elementele fundamentale de organizare ale universului în care trăim, caracterizat de: armonia între părțile sale componente, utilizarea eficientă a materiilor prime, reglajul fin al relațiilor și rezultatul optim obținut în mod repetat, nu ca rod al întâmplării, ci prin respectarea riguroasă a unor reguli simple, realiste și mereu îmbunătățite. 

A face o pâine bună se aseamănă cu proiectarea unui circuit electronic complex, programarea unor funcții de sistem informatic și realizarea unui subansamblu mecanic de precizie. Efortul de creație este similar, diferența constând numai în obiectul de activitate și în natura instrumentelor utilizate. De aceea, vă invit să apreciați orice lucru realizat cu pricepere, dăruire și talent, indiferent cât de umilă ar fi întrebuințarea sa. Un astfel de gest ar fi o dovadă supremă a înțelepciunii ce transcende orgoliul ieftin și mândria lipsită de conținut.