Relațiile dintre emoții, gânduri și atitudini decurg după reguli ce sfidează simpla exercitare a logicii. Depășind sfera raționalului, sentimentele se orientează obsesiv către evenimentele triste prin care am trecut, lăsând să treacă pe lângă noi impresiile pozitive pe care le-am experimentat. Raportată la axa timpului, dictatura pasiunilor ne determină să ignorăm prezentul în favoarea fantasmelor trecutului și temerilor ce vin dinspre viitor. Și de aceea, emoțiile ne dau o bătaie de cap mai mare decât ne imaginăm. Ele au un talent ascuns de a ne chinui prin retrăiri nesfârșite ce se finalizează cel mai adesea în întunericul depresiei și descurajării. Pe de altă parte, nici nu putem să le dăm la o parte, rolul de spectator al propriei vieți nefiind nici realizabil și nici de dorit. 

Și atunci, nu ne rămâne decât să le filtrăm prin atenția pe care o acordăm aspectelor pozitive ale trăirilor pe care le avem. Fiindcă oricât de cenușie ar fi viața noastră, până la urmă ea reprezintă rezultatul unei interferențe continue dintre pozitiv și negativ, alb și negru sau bine și rău. Prin selectarea trăirilor pozitive se poate dobândi o gândire optimistă și o înfățișare plăcută, lucru de folos atât pentru noi, cât și pentru cei din jurul nostru. 

A zăbovi prea mult în întunericul negativului ne va răpi energia interioară, ne va face vulnerabili în fața încercărilor prezentului și ne va distruge bucuria de a trăi. Doar din lumină se naște lumina. Capacitatea de a extrage albul din cenușiu reprezintă o cerință de prim ordin în lumea crepusculară în care trăim, în care totul se prezintă amestecat în nuanțe și culori dintre cele mai bizare, având înțelesuri duale în funcție de modul în care le privim. 

Dorințele sunt dictatoriale. Nu acceptă decât totul sau nimic. Ele ne dictează alegerile asemenea unor stăpâni cu toane, care acum îți spun să faci un lucru și imediat se răzgândesc în sens contrar. De fapt, schimbarea dispoziției interioare poate fi declanșată de cele mai neașteptate dorințe, ce stau în umbră până în momentul când prind ocazia să se manifeste, declanșate fiind de cei mai neînsemnați stimuli. 

Fluxul de gânduri ne este dominat de asaltul dorințelor, care gălăgios își dispută întâietatea, fără să cedeze vreuna dintre ele. Imaginile se amestecă amețitor în minte pe măsură ce turbulența generată de dorințe se încarcă tot mai mult cu frustrări, temeri și așteptări de tot felul. Dacă nu veghem, atunci ele vor prelua controlul, determinându-ne să acționăm sub impulsuri de moment, fapt ce ne va determina să regretăm deciziile luate mai târziu. 

Soluția? Simplă: conștientizarea de sine; mai precis, o evaluare atentă a trăirilor și stărilor interioare. Această deprindere nu se predă în școli. Bisericile nu sunt interesate să o predice. Societatea nu este bucuroasă să o accepte. Dar fără această calitate esențială, viețile noastre vor semăna cu niște corăbii care nu au cârmă și sunt la dispoziția vântului, ce mereu își modifică direcția din care bate. Metoda? La fel de simplă: repausul și contemplația; mai precis, cultivarea deprinderii de a distinge apropierea dorințelor, venite fie din interior, fie insuflate de cei din jur, însoțită de focalizarea atenției spre direcția cea bună. Dacă nu știi ce înseamnă repausul, nu vei înțelege nimic din natura mișcării. Dacă nu știi să stai liniștit și să observi evenimentele interioare și exterioare, nu vei avea niciun reper pe drumul care îți stă pe cărarea vieții. 

Așteptarea precedă bucuria întâlnirii. Dacă ea nu există, atunci pregătirea va fi superficială. Așa stau lucrurile și în privința revenirii lui Hristos. Pe măsură ce vom deprinde arta așteptării, bucuria întâlnirii cu El va crește tot mai mult, până când ne vom întâlni cu Domnul la finalul rătăcirii noastre pe pământ. Așadar, astăzi învață să aștepți și să nu te mai grăbești. Deprinde să aștepți în intervalele de repaus ce se succed intenționat sau nu pe parcursul zilei. Dobândește arta de a te relaxa în timpul activităților pe care trebuie să le desfășori. Bucură-te de faptul că Domnul merge alături de tine și gândește-te la clipa în care vei intra în lumea nemuririi. 

Într-un sens simbolic, locuința primilor oameni a fost o grădină dispusă către Răsărit. Astfel, razele soarelui ofereau o priveliște magnifică a copacilor și plantelor felurite din Eden, prilej de bucurie și contemplare senină. Deși lumea în care trăim nu mai are nimic comun cu Edenul, totuși, rămâne deschisă posibilitatea de a distinge, simbolic și spiritual, răsăritul unui tărâm neîntinat și plin de lumină. În fiecare dimineață minunea Răsăritului se repetă cu scopul de a ne aminti originea și destinul nostru ca oameni, călători pentru o vreme, dar aflați pe drumul unei înnoiri perpetue în fiecare zi. Ai distins profilul copacilor Edenului în ziua pe care acum o trăiești? Sau ai prins razele soarelui răsărind din nou în această zi? Dacă da, atunci păstrează în suflet aceste imagini și adaugă cât mai multă lumină pe cărarea pe care mergi!