Acasa > Atitudine > Înțelepciune >  




Volum: În Vizită La Negustorul De Iluzii         Ediția 473 / 17 februarie 2023        Tot Volumul

Melcul Anonim și Discreția Înțelepciunii
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Într-o zi de toamnă am avut ocazia să disting în iarba de pe marginea drumului o creatură neobișnuită. De la depărtare părea să fie doar o bucată de lemn aruncată neglijent pe pământ. Dacă te apropiai, detaliile deveneau tot mai pronunțate prin contururi ce semănau cu striațiile conului de brad. Dacă, în sfârșit, ajungeai la mică distanță, îți era clar că aveai în față suprafața lucioasă de galben-maroniu a unui obiect aparent neinteresant. Dacă aveai mai multă răbdare, atunci puteai să observi mișcarea molatică a unor coarne de melc ce explorau mediul din imediata sa vecinătate. 
  
M-am aplecat cu atenție să identific natura acestei vietăți neobișnuite, fiindcă din sumarele mele cunoștințe de zoologie, nu știam de existența vreunui melc fără cochilie. De fapt, renunțând la renumita „casă dusă în spinare”, acest melc ajunsese să folosească cu măiestrie vechea tehnică a camuflării. Neinteresant pentru prădători, el își ducea viața mai departe printre frunze felurite căzute pe pământ și ierburi suficient de înalte, care să nu îi permită ieșirea excesivă în evidență. 
  
Cu gesturi calme, câțiva metri mai încolo, am remarcat un alt melc ridicat câțiva centimetri față de pământ, în timp ce își lua cina, fiindcă tocmai era seară, hrănindu-se cu frunzele proaspete ale unei plante. Oferind o lecție interesantă despre ce înseamnă să fii discret, această vietate își trăia viața fără să fie deranjată de cei interesați să o aibă drept ingredient pentru un „fast-food” la marginea drumului. Bineînțeles, nenumăratele vrăbii din preajmă ar fi năvălit imediat dacă ar fi știut că sub aparențele unui con de brad căzut în iarbă se afla un melc gustos și bun de mâncat. 
  
Această scenă m-a dus cu gândul la o povestire taoistă despre ce înseamnă să ieși prea mult în evidență. Astfel, se spune că un renumit învățător se plimba prin pădure împreună cu discipolii săi în timp ce oferea o diferite pilde cu privire la natura înțelepciunii. Poteca pe care mergeau a ajuns deodată într-o poiană în care se aflau o sute de lucrători forestieri. Cu repeziciune, ei doborau copaci, îi tăiau în bucăți mici și așezau în căruțe bucățile de lemn rezultate. 
  
Multă vreme a privit înțeleptul toate aceste detalii ale unei munci dificile, ce presupunea îndemânare, concentrare și un efort bine direcționat. Discipolii urmăreau și ei, dar fără să înțeleagă învățătura pe care trebuiau să o dobândească. Surprinzător, chiar în fața lor se afla un pom care fusese cruțat de tăietorii de lemne. De la depărtare părea a fi un copac la fel ca toți ceilalți, dar în realitate, exista o diferență semnificativă, însă misterioasă pentru necunoscători. 
  
În cele din urmă, înțeleptul s-a apropiat de șeful lucrătorilor și l-a întrebat: 
  
— De ce nu tăiați și acest copac? Nu observ nici o diferență între el și cei din jurul său! 
  
Imediat acest om experimentat i-a răspuns: 
  
— Așa este! Aparent nu este nicio diferență, însă în realitate, acest gen de copac nu prezintă o rezistență suficientă pentru a fi folosit în construcții. Pe de altă parte, dacă îl folosești pentru foc, lemnul său va scoate un fum gros și înecăcios, fără să ofere niciun pic de căldură. De aceea, acest pom este nefolositor și nu avem niciun interes să ne pierdem vremea să îl mai tăiem! 
  
Răspunsul primit l-a impresionat pe înțelept, care i-a chemat pe toți ucenicii și, după ce le-a relatat povestea acestui pom, le-a spus: 
  
— Să fiți nefolositori ca acest copac, dacă vreți să aveți zile îndelungate! Să nu ieșiți în evidență nici prin puterea voastră, care imediat va fi pusă la lucru de stăpâni nemiloși până vă vor epuiza, și nici prin capacitatea voastră de a vă mistui oferind căldură, care în scurt timp va fi folosită de cei care profită de pe urma celor nechibzuiți prin dărnicia lor. Rămâneți anonimi! Confundați-vă cu mediul înconjurător! Nu ieșiți în evidență, nu fiți „folositori”! Și astfel, vă veți prelungi existența și tăietorii de lemne nu vă vor lua în seamă! 
  
De aceea, urmărind melcii fără cochilie din iarbă, mi-am adus aminte de nenumăratele situații în care am ieșit „în relief”, fapt ce mi-a atras probleme ce puteau fi ușor evitate. Există o puternică tendință în natura interioară a fiecărui om de a ieși în evidență, de a-și etala calitățile înaintea celorlalți și de a crede că a făcut un lucru bun printr-un astfel de comportament. Dacă privești cu atenție în jurul tău, vei remarca eforturile depuse de fiecare persoană pentru a atrage privirile prin gesturi, cuvinte și vestimentație. Prin eleganță, iar alteori prin vulgaritate, vei distinge mulți oameni aflați în cursa de a deveni lemne pentru construcție sau vreascuri pentru foc. Dar, indiferent cât de falnic este un catarg, copacul din care a fost realizat a murit de mult, mai precis, din clipa în care a fost atins de securea tăietorilor de lemne. 
  
Toată dorința de etalare a calităților, reale sau presupuse, nu reprezintă altceva decât un joc al deșertăciunii. Ca un melc ce traversează neatent o potecă din pădure, cel care își prezintă „utilitatea” în fața lumii, va deveni în scurt timp o marfă ieftină pe taraba negustorilor de iluzii, care nu au sentimente, ci doar crudul simț al banului, ce alunecă rece în portofele reci și lipsite de suflet. Ca un copac ce se ridică falnic peste restul pădurii, cel care se crede mai inteligent decât ceilalți, va ajunge o bucată de lemn în componența unor proiecte faraonice sau un mănunchi de vreascuri aruncat în cuptorul sacrificiilor fără rost. 
  
Jocul vieții nu cunoaște milă și nu are sentimente, ci doar reguli simple, dar eficiente. De aceea, înțelepciunea melcului, ce știe să rămână în iarbă și nu se sfiește să preia chipul lucrurilor umile, lipsite de interes, ascunde o mare știință pe care puțini sunt dispuși să o învețe. În timp ce reflectam la toate aceste tâlcuri, melcul din fața mea s-a și făcut nevăzut. Locul în care fusese cu câteva minute înainte, nu mai amintea cu nimic despre umila sa trecere. Doar o bucățică de frunză mai grăia despre cineva care se hrănise din ea, deși, mai degrabă, semăna cu o fărâmă verde de iarbă dusă de vânt și zdrențuită sub pașii vreunui animal al pădurii. Melcul anonim dispăruse, dar învățătura despre ce înseamnă să fii discret într-o lume crudă, mi-a rămas pentru totdeauna în minte. 
  
Referinţă Bibliografică:
Melcul Anonim și Discreția Înțelepciunii / În Vizită La Negustorul De Iluzii : Jurnal de Rugăciune și Studiu, Ediţia 473, Anul XIII, 17 februarie 2023.

Datele volumului: Copyright © 2023 În Vizită La Negustorul De Iluzii : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Dacă doreşti să ne contactezi, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail bible-study.xyz@hotmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE
Jurnal de Studiu și Rugăciune reprezintă rodul unei viziuni speciale privind oferirea unor articole care să îndrume pe cei care-L caută pe Dumnezeu către întâlnirea cu Hristos ce se va întâmpla în curând.

E-mail: nicolae.florescu.sires@gmail.com

Consultaţi Catalogul volumelor pentru o listă completă a volumelor publicate.


 
PAGINI
DIN
SCRIERE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!