Acasa > Artistic > Editorial >  




Volum: În Vizită La Negustorul De Iluzii         Ediția 484 / 28 februarie 2023        Tot Volumul

Arta Zen a Managementului Afacerilor
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Dacă îți propui un scop în viață și depui eforturi constante pentru a-l atinge, atunci în mod sigur, te vei dezvolta și vei crește. Repetă zilnic aceste eforturi până când scopul propus pătrunde atât de adânc în mintea ta încât devine crezul tău. Având acest gând în minte, am elaborat Cele 7 Principii ale Omului de Afaceri. În esența lor, acestea încorporează dorința mea profundă de a atinge orice gen de scop ce te provoacă prin intermediul unei abordări de aplicare pas-cu-pas în viața de zi cu zi.” — Konosuke Matsushita  
 
Cu o profundă admirație am citit aceste gânduri scrise de Konosuke Matsushita, cel care în cursul anului 1918 a pus bazele companiei Matsushita Electric, care ulterior a devenit cunoscută sub numele de Panasonic. Viața sa plină de abnegație, perseverență și spirit de sacrificiu a inspirat pe mulți oameni de-a lungul timpului, oferind perspectiva unui alt gen de afaceri decât cel bazat pe dorința de câștig și lupta de a fi primul strivind pe ceilalți. Acest lucru este cu atât mai neașteptat, cu cât viața lui Konosuke Matsushita a fost marcată de spectrul sărăciei și lipsurilor de tot felul, fapt pentru care nu a reușit niciodată să parcurgă mai mult decât primele clase primare ale sistemului public de educație.  
 
Însă, fiind un spirit autodidact și dovedind un profund simț al evoluției tehnologiilor electrice și electronice aflate la început în acea perioadă, Konosuke Matsushita a reușit să inoveze acolo unde alții, deși aveau studiile de rigoare, eșuau, și să depășească mentalitatea comodă și birocratică a marilor corporații dornice doar de un câștig maxim cu eforturi minime. Încercând iarăși și iarăși, eșuând și luând-o de la capăt, riscând totul și investind tot ce avea, material și uman, Konosuke Matsushita a oferit imaginea unui adevărat samurai modern, neatașat vreunui clan sau interes de grup, acționând pentru bunăstarea generală și progres, ca o ființă umană responsabilă față de colectivitate și univers..  
 
Ulterior, crezul său a fost exprimat sub forma a 7 principii scurte, similare celor din codul Bushido al samurailor anonimi, care ne oferă perspectiva unei abordări alternative a activităților de afaceri față de cea occidentală, axată pragmatic, dar inuman, doar pe ideea de profit cu orice preț. Esența gândirii sale, așa cum este enunțată de fragmentul anterior, ne amintește că doar prin eforturi perseverente și sistematice vom evolua, individual și colectiv, nutrind un scop nobil și profund în viață. De fapt, un om de afaceri nu reprezintă altceva decât un războinic aflat în slujba colectivității din care face parte și deopotrivă, a umanității de care aparține.  
 
Obiectivul Fundamental al Omului de Afaceri  
 
„Recunoscând responsabilitatea noastră în calitate de agenți economici, ne vom dedica progresului și dezvoltării societății, precum și bunăstării oamenilor prin intermediul activităților noastre de afaceri, contribuind astfel la creșterea calității vieții la nivel mondial.”  
 
Scopul pentru care un om de afaceri derulează activități comerciale nu are drept principal obiectiv dobândirea unui câștig maxim cu investiții minime, ci deopotrivă, se referă la oferirea unor servicii de calitate care să aducă bunăstare și progres comunităților umane în contextul cărora evoluează. Ulterior, cercul de interes al omului de afaceri trebuie să se extindă la nivelul întregii umanități, care sub o formă sau alta, devine beneficiara acțiunilor pe care el le întreprinde. Dacă interesele financiare sunt cele care conferă sens afacerilor sale, atunci acțiunile pe care el le generează, nu vor avea un sens benefic, ci doar vor cauza probleme înlănțuite, dificil de soluționat. Scăderea calității vieții în multe zone ale lumii se datorează abordării unilaterale din partea unor oameni de afaceri, dezinteresați de bunăstarea semenilor lor.  
 
Contribuția Socială a Omului de Afaceri  
 
„Ne vom comporta în toate ocaziile în conformitate cu Obiectivul Fundamental al Omului de Afaceri, îndeplinindu-ne cu fidelitate responsabilitățile pe care le avem în calitate de agenți economici care servim comunitățile umane în mijlocul cărora ne desfășuram activitatea.”  
 
Orice om de afaceri are o anumită contribuție socială, pozitivă sau negativă, în cadrul comunităților în mijlocul cărora își desfășoară activitatea. Un aspect particular al gândirii Zen se referă la interdependența dintre toate ființele și elementele naturii. Astfel, orice acțiune desfășurată asupra unei părți va afecta în cele din urmă și întregul, fiind vorba doar de un timp până când acest adevăr devine vizibil. Ignorarea contribuției sociale de către oamenii de afaceri, generează perturbații negative ce afectează în cele din urmă chiar și pe cei care le-au inițiat. Nu de puține ori, lăcomia agenților economici a generat nemulțumiri și tulburări sociale, care au condus ulterior la apariția unor sisteme politice restrictive pentru derularea pe mai departe a afacerilor.  
 
Cinstea și Onestitatea Omului de Afaceri  
 
„Vom fi cinstiți și onești în cursul tuturor activităților de afaceri și în viața personală. Nu contează cât de talentați sau cunoscători putem să fim, fără integritate personală nu vom merita respectul celorlalți și nici nu ne vom întări respectul de sine.”  
 
Integritatea oamenilor de afaceri reprezintă o problemă sensibilă și de regulă, se caută ascunderea aspectelor neplăcute, generate de încălcarea normelor de cinste și onestitate, în funcție de interesele personale și de grup. Însă, de fiecare dată când minciuna și frauda sunt alese ca modalitate de dezvoltare a unei afaceri, spectrul întunecat al consecințelor nu va întârzia să apară. Pe de altă parte, respectul de sine nu poate să se dezvolte într-o ființă umană dedată înșelării semenilor și însușirii de avantaje ce nu i se cuvin. Doar acțiunile cu o motivație nobilă vor conduce la evoluția unui om de afaceri către o persoană nobilă și demnă de încredere, lucru obligatoriu în derularea activităților comerciale. Însă orice acțiune negativă pe care o comite, se va răsfrânge în cele din urmă și asupra sa.  
 
Cooperarea și Spiritul de Echipă în Afaceri  
 
„Ne vom uni capacitățile și talentele pentru a ne îndeplini scopurile comune. Nu contează cât de talentați suntem la nivel individual, fără cooperare și spirit de echipă, vom fi o companie doar cu numele.”  
 
Individualismul reprezintă un obstacol major în constituirea și derularea unei afaceri. Ciocnirea de orgolii și dorința de a conduce cu orice preț vor ruina chiar și cea mai prosperă corporație. Ființa umană este destinată să se dezvolte și să evolueze în cadrul unui grup, adică a unei echipe, fie ea familie, școală sau loc de muncă. Doar prin unirea talentelor diferite se poate ajunge la performanța întregului. În gândirea Zen se consideră că distincția dintre individ și ceilalți este artificială, fiind mai degrabă o convenție de limbaj decât o realitate. Talentele contopite ale multor persoane acționând unitar vor aduce efecte mai ample decât însumarea capacităților individuale, dar lipsite de corelarea echipei. Competiția trebuie înlocuită cu cooperarea și individualismul cu spiritul de echipă pentru a avea o afacere de succes.  
 
Efortul Neobosit pentru Îmbunătățirea Afacerii  
 
„Vom căuta constant să ne îmbunătățim capacitatea de a contribui la bunăstarea societății prin intermediul activităților de afaceri. Numai printr-un astfel de efort neobosit vom atinge Obiectivul Fundamental al Omului de Afaceri și vom contribui la realizarea unei păci și prosperități fără sfârșit.”  
 
Nu există limită de creștere pentru ființa umană. Similar, orice afacere se poate derula practic la nesfârșit, dacă ea continuă să respecte principiile armoniei universale. Dorința negative și ignorarea bunăstării celor din jur reprezintă factori perturbatori ce afectează dezvoltarea celui care le propagă. Concepția Zen despre lume și viață accentuează importanța cultivării armoniei între toate elementele universului și stingerii conflictelor de orice fel. Pe de altă parte, îmbunătățirea continuă nu se obține fără un efort constant direcționat către scopul final, care nu poate fi altul decât pacea și armonia pe pământ. Un om de afaceri este asemenea unui misionar aflat în slujba umanității, îmbunătățind calitatea vieții pe pământ. El nu trăiește pentru sine și pentru satisfacerea plăcerilor egoiste, ci de fiecare dată, se gândește în ce măsură acțiunile sale vor aduce un impact pozitiv asupra lumii în care trăiește.  
 
Amabilitatea și Modestia Omului de Afaceri  
 
„În toate ocaziile vom manifesta amabilitate și modestie, respectând drepturile și nevoile celorlalți, cu scopul de a întări relațiile sociale și îmbunătăți calitatea vieții în comunitățile noastre.”  
 
Înălțarea de sine și afișarea zgomotoasă a meritelor personale reprezintă un afront față de ceilalți și o afirmare de prost-gust a unei superiorități lipsite de temei. Deși un om de afaceri poate fi mai dotat într-o anumită direcție decât de ceilalți, nu trebuie să uite vreodată că acest fapt îl datorează tuturor celor din jurul său, care sub o formă sau alta, l-au orientat, îndrumat și sprijinit. Nimeni nu se dezvoltă de unul singur. De fiecare dată, există factori în jurul ființei umane, care o ajută pe drumul progresului interior și exterior. De aici decurge amabilitatea față de orice semen, ba chiar față de orice ființă și element al naturii. În sens opus, violența, inclusiv cea de limbaj, nu face altceva decât să distrugă și să otrăvească relațiile dintre oameni, prin răspândirea semințelor distrugerii. Calea adevărată presupune să rămâi doar „un simplu om între oameni”, în toate circumstanțele vieții.  
 
Adaptabilitatea Omului de Afaceri  
 
„Ne vom adapta continuu gândirea și comportamentul pentru a face față condițiilor mereu schimbătoare din jurul nostru, având grijă să acționăm în armonie cu natura, pentru a ne asigura progresul și succesul în tot ceea ce realizăm.”  
 
Universul în care trăim este dinamic și supus unei transformări continue. Natura își schimbă mereu căile și legile de manifestare. Nimeni nu poate să se dezvolte, dacă nu este dispus să se transforme neîncetat. Calea armoniei presupune o modificare dinamică, încât armonia să se mențină chiar și în cele mai dificile circumstanțe. Indiferent de obstacolele pe care le întâlnește un om de afaceri, dacă va recunoaște oportunitățile ce i se deschid, va trece mai departe cu succes. Blocarea în clișee de gândire și tipare comportamentale va genera stagnare. În concepția Zen, ființa umană trebuie să fie flexibilă asemenea apei, care poate lua orice formă, fără a-și schimba natura interioară. Astfel, adaptabilitatea îi oferă posibilitatea unui om de afaceri, de-a face față oricărui gen de circumstanțe prin care trece atât el, cât și corporația sa.  
 
Spiritul de Recunoștință al Omului de Afaceri  
 
„Vom acționa într-un spirit de recunoștință pentru toate lucrurile bune pe care le primim, încrezători că această atitudine va deveni o sursă de nesfârșită bucurie și vitalitate, care să ne întărească să depășim orice obstacole le întâlnim pe calea vieții.”  
 
Din nefericire, omul de afaceri modern privește cu mândrie către sine pentru cât de multe lucruri a realizat. Această atitudine nu dovedește decât o ignoranță crasă. În realitate, succesul pe care îl are un om de afaceri se datorează unor factori nenumărați care l-au favorizat în marea competiție, cu scopul de a-i asigura mijloacele necesare pentru a manifesta o recunoștință pe măsură. În primul rând, el datorează o atitudine de respect față de cei care i-au dat viață, l-au crescut și l-au educat. Ulterior, ca om de afaceri, el a beneficiat de ajutorul multor persoane de la care a deprins arta de a conduce o activitate economică. Recunoștința îi oferă acum ocazia de a returna ceea ce a primit și de a experimenta o bucurie interioară dătătoare de o vitalitate autentică. Orice succes în afaceri trebuie să aibă drept rezultat cultivarea recunoștinței față de semeni și univers. Nimeni nu trăiește izolat față de ceilalți. Barierele sunt artificiale și trebuie date la o parte. Astfel, deopotrivă afacerile și persoana proprie vor prospera într-o lume mereu mai bună.  
 
Viziunea lui Konosuke Matsushita asupra caracterului omului de afaceri, reprezintă o transpunere modernă a concepției Zen despre lume și viață, precum și o translatare creativă a principiilor „Căii războinicilor anonimi”. Progresul micii sale afaceri din domeniul electricității, prin evoluția ulterioară a companiei care mult timp i-a purtat numele, au oferit posibilitatea de a fi probat adevărul principiilor pe care și le-a asumat drept crez personal. Sunt sigur că exemplul său merită să fie atent studiat și luat în considerare de cei care sunt oameni de afaceri, indiferent de timp sau loc geografic.  
 
Referinţă Bibliografică:
Arta Zen a Managementului Afacerilor / În Vizită La Negustorul De Iluzii : Jurnal de Rugăciune și Studiu, Ediţia 484, Anul XIII, 28 februarie 2023.

Datele volumului: Copyright © 2023 În Vizită La Negustorul De Iluzii : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Dacă doreşti să ne contactezi, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail bible-study.xyz@hotmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE
Jurnal de Studiu și Rugăciune reprezintă rodul unei viziuni speciale privind oferirea unor articole care să îndrume pe cei care-L caută pe Dumnezeu către întâlnirea cu Hristos ce se va întâmpla în curând.

E-mail: nicolae.florescu.sires@gmail.com

Consultaţi Catalogul volumelor pentru o listă completă a volumelor publicate.


 
PAGINI
DIN
SCRIERE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!