Observ neliniștea mediatică cum crește necontenit prin atenția acordată unor subiecte până nu demult banale. Prin puterea de expresie a sistemelor de televiziune, vorbitori bine plătiți formează opinia publică să consimtă la directive primite din partea celor ce au interesul să obțină foloase materiale sau politice de pe urma credulității celor care urmăresc show-uri prelungite până târziu, în miez noapte. Disting cenușiul prezentărilor ce demonizează partea adversă și dezumanizează pe cel detectat a fi adversar comun și vinovat pentru tot răul ce se întâmplă în societate și în lume.  

 

De aici, doar un singur pas mai rămâne de făcut până la momentul când dreptatea populară începe să-și facă simțită prezența prin acțiuni violente îndreptate împotriva celui reperat a fi vrăjmașul umanității, cu scopul bine intenționat, de a pune o dată pentru totdeauna capăt acestei situații devenite brusc de nesuportat. Ceea ce ieri trecea drept nesemnificativ, astăzi devine cu totul important și atrage măsuri drastice din partea justițiarilor de tot felul.  

 

Cu un zel exemplar, voluntari se oferă să ajute autoritățile în curățenia necesară a fi realizată în cel mai scurt timp. Și astfel, mânia populară începe să se facă simțită pentru eradicarea cauzelor suferinței de pe pământ. Bineînțeles, vinovatul presupus nu are cum să se apere. Dacă nici nu poate face acest lucru, fiind uneori necuvântător, atunci este cu atât mai bine.  

 

Nu întâmplător, îmi aduc aminte de „Campania Împotriva Celor Patru Animale Dăunătoare” ordonată în vremea regimului maoist din China, inițiată în cursul anului 1958, când a fost dispusă exterminarea în masă a țânțarilor, puricilor, șobolanilor și vrăbiilor. Mulțimile mobilizate exemplar au trecut la acțiune pentru a distruge acești dăunători, prin inventarea celor mai năstrușnice metode.  

 

În privința primelor trei categorii de dăunători, nu am prea multe de comentat, fiind uneori „victima” agresiunii lor. Cu toate acestea, extinderea asupra vrăbiilor, mi s-a părut a fi crudă și nejustificată. Astfel, cete de cetățeni indignați și-au luat în primire instrumentele acustice: tobe, oale și tigăi, destinate să sperie păsările. În plus, agilitatea tinerilor s-a dovedit utilă pentru cățărarea în copaci și distrugerea cuiburilor nefericitelor animale zburătoare.  

 

În regiuni mai bine „echipate”, armele de foc și-au făcut simțită prezența prin oferirea unor partide de vânătoare inedite pentru cei mereu dornici să se bucure de sângele vărsat de animale nevinovate. Însă, nu numai vrăbiile au fost luate drept obiect al mâniei populare în calea prosperității națiunii, multe alte păsări fiind adăugate ulterior pe lista dăunătorilor, ce distrugeau recoltele bogate ale Chinei. Astfel, vrăbiile, socotite drept principali dușmani ai economiei socialiste și ai progresului întregului popor, nu și-au mai simțită prezența după finalizarea acestei campanii nimicitoare, spre bucuria și satisfacția tuturor.  

 

Dar nu a trecut multă vreme, fiindcă în cursul anului următor, liderii politici și-au dat seama că prin exterminarea vrăbiilor, insectele se înmulțiseră apocaliptic și recoltele deveniră tot mai sărace sub asaltul hoardelor unor dăunători imposibil de eradicat pe deplin. În consecință, Mao Zedung a scos de pe „lista neagră” vrăbiile, acestea fiind înlocuite cu ploșnițele, al căror număr întrecea orice imaginație în satele și orașele Chinei. Iarăși, subscriu la această actualizare a listei, dar în privința consecințelor ce au urmat distrugerii vrăbiilor, lucrurile nu s-au îmbunătățit.  

 

Scăpate de păsările care le controlau numărul, lăcustele s-au înmulțit fără măsură, fapt ce a condus la devastarea recoltelor și pădurilor pe arii extinse. În zadar s-au folosit pesticide pe scară largă, fiindcă poluarea rezultată a generat pagube suplimentare pentru întreaga societate. La scurt timp, s-a instalat o foamete fără precedent, care în contextul ineficienței economice comuniste, a provocat moartea multor oameni, numărul estimat fiind cuprins între 20 și 43 de milioane. Bineînțeles, nu doar exterminarea vrăbiilor a cauzat acest lucru, „Campania Împotriva Celor Patru Animale Dăunătoare” fiind doar una dintre măsurile draconice de restructurare economică a Chinei, derulate fiind pe fundalul unor experimente sociale dramatice, inumane și păguboase.  

 

Mai recent, mai precis, în cursul anului 1998, o campanie similară s-a desfășurat, dar lista fiind drastic modificată prin cuprinderea: țânțarilor, puricilor, șobolanilor și gândacilor de bucătărie. Cumva, subscriu la această idee, care poate s-ar putea dovedi benefică și în România. Din fericire, vrăbiile nu au mai fost incluse pe această „listă a morții”, folosită drept „paratrăsnet” pentru descătușarea mâniei populare.  

 

Așadar, există numeroase evenimente ce ne provoacă să trecem la revărsarea mâniei și frustrării pe care le acumulăm zilnic prin trăirea unei vieți ce nu se ridică la nivelul așteptărilor. Prin nedreptăți de tot felul, agentul coroziv al răului ne încearcă și ne afectează sensibilitatea interioară. Dacă sistemul în care evoluăm hrănește și accentuează această involuție, în scurt timp ajungem să explodăm deopotrivă interior și exterior. Dar acestea nu îndreptățesc un comportament violent, care, cel mai adesea, va lovi persoane nevinovat. În realitate, ineficiența și indolența nu vor fi eradicate prin pogromuri. Suferința provocată de corupție și nepăsare nu va fi compensată printr-o altă suferință pusă asupra unui presupus adversar, identificat și generalizat prin metode propagandistice.  

 

În lanțul trofic al naturii, fiecare ființă își are rolul ei, problema fiind aceea de a echilibra continuu acele elemente ce își depășesc rolul în cadrul ansamblului. De aceea, măsurile asimetrice de exterminare cauzează, la rândul lor, noi dezechilibre în altă parte a vastului ecosistem în care existăm. Astfel, trebuie evitate excesele ce iau naștere din clipa în care propaganda anihilează gândirea logică și patima ia locul rațiunii. „Mai întâi, partea interioară a paharului trebuie să fie curățată”, însă, de câte ori nu începem cu aspectul exterior, partea lăuntrică rămânând necurățată datorită neglijenței, indolenței și neștiinței? În consecință, orice sistem trebuie perfecționat prin îmbunătățiri treptate și continue, dar niciodată prin măsuri violente luate sub impactul emoțiilor de moment. Oare vom învăța și noi, ca români, această lecție?