Stând pe malul unui râu poți observa cum curgerea sa este perturbată dramatic de trecerea peste pietre, trunchiuri de copaci sau alte obstacole mai mult sau mai puțin naturale. Este ca și cum cineva ar încerca să stăvilească forța năvalnică a apei care caută în permanență calea cea mai simplă în a avansa către zonele aflate la o altitudine mai joasă. Bineînțeles că ea nu poate fi oprită, ci doar deviată, abătută pentru o vreme, dar niciodată stăvilită pe deplin. 

Alteori, stând pe marginea unui baraj de acumulare, ești impresionat de volumul imens de apă strâns în spatele unor pereți de beton, de această forță potențială de excepție, capabilă să miște munții, strânsă prin captarea unor curgeri de apă relativ modeste, în cazul unui baraj aflat la mare altitudine. Intuind potențialul forței ce se strânge în timp, omul s-a gândit să realizeze acest lucru pentru a-și atinge scopul în a realiza energie mecanică pe care să o convertească ulterior în electricitate și să o distribuie pe arii întinse, departe de sursa de unde a fost obținută. 

Iar în alte ocazii, ai putut privi forța valurilor mării izbind țărmul cu putere, modelând în timp aspectul litoralului, fie aducând nisip din belșug generând plaje întinse, fie distrugând faleze și promotorii ce îi disputau teritoriul stăpânirii sale. Impresionantă este această capacitate a revenirii succesive, de neobosit, o insistență pe care numai o forță a naturii o poate avea până când „obiectivul” urmărit este realizat pe deplin. 

Ceea ce este comun în aceste imagini, se referă la puterea de care poate da dovadă un element atât de fragil, cel puțin în aparență, atât de domol și de supus, dacă se află în cantitate mică, de care te poți folosi după bunul plac și peste care te crezi stăpân. Însă de îndată ce îi vei oferi ocazia să se adune, vei constata că rolurile pot ajunge să se schimbe, iar acest element miraculos, apa, să devină un puternic agent al distrugerii de care nu poți să scapi. 

Ce anume realizează diferența? În principiu două lucruri: cantitatea și contextul, mai precis, volumul mare și situația în care te poate surprinde, fiindcă indiferent cât de puternice ar fi barajele pe care le clădim în calea curgerii apei, străpungerea lor este doar o chestiune de timp, dacă nu vom ști să ținem cont de forța ei, de măreția de care ea este capabilă. Un element al naturii care a modelat suprafața întregului pământ poate fi un aliat de nădejde sau un monstru de temut, acest lucru depinzând de modul în care înveți cum să îl stăpânești și deopotrivă, să îl respecți. 

Tot astfel, șuvoiul trăirilor ce izvorăsc în decursul vieții la început domol și calm, în timp, prin acumularea în structura interioară a conștiinței și în funcție de context, produce răsturnări dramatice ale lumii interioare și revoluții cognitive sau emoționale de neimaginat. Forța trăirilor este asemenea apei, pe care dacă nu știi să o stăpânești, atunci vei ajunge să fii controlat de ea, aruncându-te în abisul disperării fără întoarcere. 

De exemplu, din momentul în care întâlnești o persoană de sex opus care îți place cum arată, șuvoiul impresiilor se declanșează, putând să genereze în timp sentimente tot mai puternice, care vor ajunge de nestăvilit în cele din urmă. O dată ajuns în acest punct, niciun argument rațional nu va mai putea fi interpus ca „baraj” și atunci vei ajunge să înțelegi faptul că te-ai îndrăgostit. La început au fost câteva mici impresii amestecate printre multe altele. După aceea, prin reîntâlnirea persoanei în cauză, acestea s-au multiplicat vertiginos, pentru ca în final „paharul să dea pe dinafară” într-un sentiment ce nu mai poate fi ascuns. 

Din acel moment, forța impresiilor acumulate se va „converti” în cea a sentimentelor, care vor ajunge să îți dicteze comportamentul și alegerile pe care le vei face. Este ceva rău în acest lucru? Depinde de context, mai precis, situația poate evolua către o frumoasă poveste de dragoste și o căsătorie reușită, către un adulter imposibil de evitat însoțit de o istorie tristă a unor aventuri ascunse sau către o manipulare sentimentală periculoasă. 

Mai departe, să ne imaginăm situația unei persoane pe care nu o poți suferi, fie din cauza comportamentului său, fie datorită unei situații nefericite prin care ai trecut în relație cu aceasta. Impresiile negative, mai ușor de ținut în frâu la început, ajung să se multiplice vertiginos pe măsură ce ești nevoit să te tot reîntâlnești cu persoana în cauză, care poate fi un coleg de muncă sau un membru al familiei. În timp, dacă nu se realizează o „drenare” a situației, acumularea de impresii negative se va converti „energetic” în sentimente de ură și dușmănie, care vor evolua necontrolat în situații dintre cele mai neașteptate. 

Cele mai puternice conflicte se nasc în familie, în colectivitățile școlare și la locul de muncă. Nu de puține ori, citim și auzim despre răzbunări crude, lipsite de rațiune și aparent, de neexplicat. Nu-i așa că suntem șocați de actele de violență, ce țin prima pagină a știrilor din media, de agresiunile conjugale uimitoare și de răzbunările nemiloase împotriva foștilor colegi și angajatori? În toate aceste situații, acumularea copleșitoare de resentimente pe parcursul unui interval suficient de timp a fost determinantă în declanșarea unei evoluții negative a evenimentelor. 

Să privim și către situații mai puțin dramatice, dar nu mai puțin dureroase, când emoția legăturii dintre soți se stinge în timp, când sub impactul cotidianului și al contactului direct cu „asperitățile” pe care le are fiecare, se ajunge la o acumulare periculoasă de impresii negative, care, după ce ating un prag critic, se convertesc în sentimente de respingere, ce provoacă la rândul lor, răcirea și ruperea relației. Câți dintre noi nu am experimentat o astfel de situație? 

Așadar, nu există o reală gândire negativă, ci mai degrabă, o impresionare emoțională distorsionată a ceea ce simțim și o conotație întunecată a trăirilor pe care le avem, care, fie vor da o tentă luminoasă vieții, fie o tonalitate cenușie, de nesuportat. Puterea impresiilor este cea care dă savoare, culoare și sens la tot ce trăim, dar ea poate dărâma cu ușurință și ireversibil tot universul nostru interior. Acest fenomen se aseamănă descătușării forțelor naturii după o perioadă de abținere prelungită. 

Structura emoțională a modului în care gândim a fost prea puțin explorată, plecându-se de la premisa, parțial corectă, că reacțiile umane sunt preponderent dictate de logica rațiunii și de imperativul supraviețuirii, care generează cele mai neașteptate soluții și compromisuri, trecând peste sentimente, motivații și atitudini. Nu întâmplător, sistemele educaționale au fost construite pe aceste presupuneri, forțând acumularea de cunoștințe generale și gândirea logică, dar ignorând substratul profund emoțional al deciziilor pe care omul le face de-a lungul vieții. 

De exemplu, alegerea profesiei, partenerului de viață, autovehiculului personal, designului casei de locuit sau animalului de companie, alături de preferințele culinare și de distracție, se află preponderent sub imperativul emoției și sentimentului, fapt generator de fericire sau nefericire, după caz. Dacă în locul multelor materii școlare lipsite de aplicare practică viitoare, s-ar preda arta controlului și canalizării emoțiilor, atunci copii și adolescenții ar fi mai bine pregătiți pentru viitor. 

Revenind la subiectul acumulării de tensiuni și emoții negative în structura interioară a ființei umane, soluțiile ce pot fi aplicate sunt similare metodelor „hidrotehnice”, cum ar fi: drenarea, canalizarea, construirea de „baraje” și „ecluzarea”. Mai precis, prin dialog și comunicare, nenumărate situații dificile a fi rezolvate și emoțiile „negative” ar fi convertite în sentimente pozitive. De exemplu, înțelegerea celuilalt, conlucrarea și redefinirea relației ar deveni soluții viabile în salvarea unor relații aflate în pragul dezintegrării. 

De aceea, înainte de a veni „viitura” cea mare, problemele ar trebui discutate cât mai deschis cu putință, încercându-se o rezolvare adecvată a situațiilor tensionate. Uneori, este nevoie de o schimbare a contextului. Deseori, este necesară amânarea și răbdarea. Alteori, separarea amiabilă devine singura soluție viabilă. Însă niciodată nu trebuie să se recurgă la izbucnirea plină de furie a resentimentelor și la puhoiul năvălitor, lipsit de cea mai elementară logică, a răzbunării. 

Așa cum am mai precizat, gândurile cenușii și depresive nu sunt rezultatul unui proces rațional, ci al unuia emoțional, cauzat de acumularea nocivă de impresii negative. Eliberarea tensiunile defavorabile se realizează în majoritatea situațiilor prin preîntâmpinarea situațiilor de pierdere a controlului datorită acumulării de tensiuni ce nu mai pot fi suportate. Acest lucru este posibil cât timp nu se trece de „limita” de la care nu mai există întoarcere. 

Revenind la imaginile de la început, rețin atenția asupra altui aspect ce derivă din „studiul” forțelor elementare ale naturii. Mai precis, caracteristica principală a apei este curgerea, această capacitate de a traversa prin diferite medii, atrasă fiind de forța gravitațională către locuri tot mai joase. Este o tendință, ba chiar o mișcare, irezistibilă și de neoprit, ce modelează totul prin trecerea ei. Tot astfel, mulțimea de emoții și sentimente ce traversează structura noastră interioară realizează o transformare extraordinară a sufletului uman, conferindu-i tipare unice, șlefuind aspectele colțuroase și creând văi adânci, dar alteori, dărâmând munții și obstacolele ce i se opun. 

Cu alte cuvinte, forța trăirilor generate de experiența vieții generează în cele din urmă o structură unică a personalității și o arhitectură complexă a conștiinței, dând valoare existenței umane în procesul cunoașterii realității în care trăim. Prin urmare, speranța, lumina și culoarea trebuie să fie mereu la îndemână, pentru ca această construcție să se înalțe ferm către viitor, conferind un sens ascendent experienței personale. De fapt, nimic și nimeni nu va putea sonda pe deplin complexitatea universului ascuns în fiecare dintre noi și nici valoarea de drept a fiecărui om de pe pământ.