Imaginează-ți o situație în care ai avea la dispoziție un vas în care ar fi amestecate perle de mare valoare și imitații din sticlă, plastic sau porțelan de o densitate similară, fără a exista o regulă de separare între acestea. Problema care s-ar pune ar fi să determini și eventual să separi ceea ce este autentic de ceea ce reprezintă doar o imitație sau mai precis, un fals. Ce criterii ai folosi? Cum ți-ai da seama că ai în mână o perlă de autentică valoare și nu o bucată de plastic sau sticlă bine șlefuită?
Nu voi intra în amănunte tehnice pe care nu este neapărat necesar să le știi, însă, cu siguranță că fără a cunoaște în amănunt cum arată o perlă, va fi practic imposibil să distingi între cele două categorii de materiale. Fără a avea noțiunile de bază ale recunoașterii diferitelor genuri de obiecte prețioase, nu-ți va rămâne decât să încerci la întâmplare, existând un risc semnificativ de a greși în a considera o perlă de mare preț ca fiind un fals și o mărgea de porțelan să fie luată drept o piatră semiprețioasă de mare valoare.
Revenind la realitatea cotidiană, distingerea dintre valoarea autentică și fals reprezintă o necesitate de prim ordin, ca rațiune pentru deciziile pe care trebuie să le iei în decursul jocului vieții. Însă nu de puține ori, prin încercări dureroase, ajungi în cele din urmă să distingi pas cu pas literele fundamentale din marele alfabet al existenței. Calea nu este simplă și uneori trebuie să reiei de mai multe ori aceeași lecție până când ajungi să pricepi înțelesul și să îi urmezi învățătura.
În opoziție cu calea încercărilor repetate se află drumul înțelepciunii, care presupune însă obligatoriu împărtășirea de experiență de la persoane care s-au confruntat cu probleme similare. În marea urnă a vieții valoarea și falsul sunt amestecate de așa manieră încât fără o minimă instruire este practic imposibil să ajungi să le distingi pentru a face alegeri corecte. A avea simțul adevăratei valori, nu reprezintă un lucru ce apare la întâmplare, ci decurge din instruirea primită de la un părinte cu judecată, de la un educator plin de pricepere, de la un prieten adevărat sau de la un partener de viață care respectă standarde de înaltă moralitate.
În lipsa unui astfel de sprijin, nu îți rămâne decât să iei la întâmplare ceea ce găsești în urna întâmplărilor de zi cu zi și să încerci prin experiență autenticitatea lucrurilor cu care ai de-a face. Aceasta reprezintă o cale dureroasă, însă nu este exclus ca situații neobișnuite să vină înaintea ta și nimeni să nu îți poată oferi nici cel mai mic sfat despre calea pe care trebuie să mergi. Și atunci îți stă la dispoziție flerul, imaginația, asumarea riscului sau pur și simplu aruncarea în vâltoare, fără să te mai gândești la ceea ce va urma. Dar cum rămâne cu urna vieții? Cu mărgăritarele de mare preț pe care le-ai considerat lipsite de valoare? Sau cu obiectele false ce ți-au captat în mod inutil atenția investind prostește pe o direcție ce te conduce într-o fundătură fără putință de ieșire?
Chiar în clipa aceasta privesc clipitul intermitent al becurilor luminoase de pe placa de rețea prin care comunică laptop-ul la care scriu și mă gândesc la nenumăratele pagini de Internet pe care le-am vizitat, fără a putea spune precis cât de valoroase au fost cunoștințele pe care le-am acumulat. Cine poate oferi un criteriu al corectitudinii pentru tot ceea ce citești sau vizionezi? Popularitatea nu este suficientă, dacă așa ar sta lucrurile, atunci valoarea s-ar regăsi în site-urile pornografice sau cele care oferă jocuri de noroc. Dacă mulțimea de imagini ar fi suficientă, atunci paginile cu filme sau cu jocuri video ar fi pe primul loc, fără putință de a fi egalate.
Prin urmare, aspectul nu este suficient, iar conținutul rămâne greu de verificat în absența unor criterii ce se deprind prin experiență și împărtășire de cunoștințe de la persoane cu o reală experiență de viață, pe care le găsești tot mai rar. De aceea, cred că vulnerabilitatea noastră devine evidentă în fața asaltului de informații ce ajung la noi pe diferitele canale ale tehnologiei moderne prin calculator, telefonul mobil sau televizor. Aș putea spune că niciodată mintea umană nu fost supusă la o solicitare așa de mare ca în momentul de față, iar amestecul dintre adevăr și fals în urna cunoașterii bivalente a binelui și răului te aduce în fața unei dileme aproape imposibil de rezolvat.
Când conștientizez dimensiunea abisală a acestei probleme îmi vine să iau la întâmplare mărgelele din urna vieții și să nu mă mai intereseze deloc în ce măsură sunt ele de valoare sau nu. Și cred că nu greșesc când afirm că de multe ori așa se procedează chiar și când există criterii clare de departajare dintre cele două. Alteori, se poate cădea în altă extrema prin a se considera că toate pietrele sunt prețioase, ceea ce te va conduce să guști iarăși și iarăși amarul deziluziei, fiindcă îți place sau nu, pietrele false sunt mereu mai numeroase decât cele adevărate, iar o experiență nefericită te marchează mai mult decât una plăcută.
Iar alteori, se poate cădea în acea extremă care evaluează toate pietrele din vasul ce îți stă înainte ca fiind false, ignorând mărgăritarele de mare preț pe care le arunci cu dispreț în țărână, fără a ține seama de faptul că viața are și aspecte luminoase, că întunericul nu este totuși atotcuprinzător. Din cenușiul unei astfel de situații se nasc monștrii care te devorează interior, proiectând nefericire în jur și umbre oriunde ai merge.
Și atunci, unde să găsești criteriul de departajare? Unde poți găsi un maestru artizan, care să nu poată fi înșelat de aparențe? Există așa ceva? Din acest punct de vedere, cred că este necesară o căutare a criteriilor de valoare care să facă o distincție clară dintre adevăr și fals, dintre valoare și opusul ei.
Fără a formula o soluție generală, doresc doar să spun că în ceea ce mă privește am ajuns la concluzia că intuiția necesară separării adevărului de falsitate se formează deopotrivă prin experimentare și contemplare. De fapt, nu există o copie perfectă a unei pietre prețioase, totdeauna rămânând o distincție clară la nivel de detalii relativ la acele proprietăți ce identifică unic un obiect de valoare. De exemplu, în lumina curată a soarelui strălucirea diamantului este diferită de a sticlei fără a fi posibil să le confuzi vreodată. De aceea, falsul copiază adevărul doar până la un anumit punct și dacă reușești să treci de acesta, distincția va deveni clară, fără putință de a da greș.
Din această cauză, graba și ritmul alert sunt necesare în impunerea nonvalorii, în caz contrar, prin decantare și minimă contemplație, natura falsă ajunge să se trădeze singură, iar demonstrația se realizează de la sine. Întotdeauna presiunea ce se exercită de un negustor necinstit asupra potențialului client este direct proporțională cu dimensiunea lucrului fals ce se dorește a fi furnizat contra unei valori asociate obiectului de valoare imitat. Și în general marketingul de orice fel are o componentă de supraevaluare a ceea ce se oferă presând audiența în a lua o decizie rapidă, ca și cum s-ar risca pierderea unei mari ocazii, când de fapt singurul risc este ca întregul șiretlic să devină evident pentru potențiala victimă.
Rațiunea umană nu a fost creată pentru decizii de moment, făcute sub influența unor emoții puternice, fără o deliberare interioară, cumpănire și definire a unei hotărâri în cunoștință de cauză. Pe de altă parte, toate formele de fals au trăsături comune, astfel încât, dacă deja ai avut o experiență pozitivă sau negativă în acest sens, îți va fi ușor să recunoști capcana data viitoare. Există totuși o condiție și anume, aceea de a-ți aduce aminte de respectiva situație și de a nu fi greoi în a învăța lecțiile vieții, altfel riscând repetarea la nesfârșit a acelorași greșeli.
Mărgăritar sau mărgea de porțelan? Ce ai în mână în clipa de față? Poate este vorba de o anumită alegere a partenerului de viață sau a unei profesii sau orice altceva. Însă cu siguranță că „negustorul” ce îți oferă respectiva șansă poate fi cinstit sau nu, fără a putea să cercetezi în amănunt temeiul unui astfel de lucru. Și atunci, observația, experiența trecutului și impunerea unui interval de reflecție te vor ajuta să detectezi adevărata condiție a aparenței.
Și mai rămâne un instrument deosebit de prețios în detectarea falsului, și anume, arta de a pune întrebări, respectiv de a analiza răspunsurile primite. Uneori la o întrebare simplă dialogul se blochează din lipsă de argumente, alteori emoția negativă evidentă a „negustorului” îți va alerta nonverbal senzorii de primejdie, fiindcă în mod clar, nimeni nu emite astfel de semnale decât dacă are ceva de ascuns. De aceea, nu ești chiar atât de neajutorat în fața necunoscutului, deși nu ai totdeauna „expertul” la îndemână. Dar înțelepciunea unită cu prudența se află la îndemâna ta indiferent de ocazie, dacă vei ști să te oprești și să reflectezi în liniște situațiile ce apar pe drumul vieții. Trebuie numai să ai răbdare pentru a observa ca să fructifici la maximum experiența trecută, să pui întrebările ce se impun și să analizezi răspunsurile pe care le primești. Este simplă și totuși complexă această abordare, dar în final, este bine să nu joci zaruri cu propria viață prin deciziile pe care le iei. Deși lucrurile par de multe ori haotice, ordinea este mult mai prezentă decât gândești, iar regulile de recunoaștere a adevărului nu presupun „alergarea până la marginile pământului”, fiindcă întotdeauna el se află aproape de tine, fiind necesară doar activarea capacității de a-l recunoaște indiferent de împrejurare.