― Îmi este tot mai greu să mă înțeleg, spuse Magicianul în timp ce își turna o porție bună de cafea în ceașcă. De mai multe zile am impresia că totul îmi stă împotrivă, deși încerc să-mi controlez gesturile și gândurile ca să nu stric ceva din întâmplare, continuă aparent într-un monolog ce se închidea asemenea unui cerc din locul de unde a început.
― Fii mai concret, îi răspunse Alchimistul. Nu este indicat să controlezi în detaliu ceea ce simți, fiindcă mereu vor exista aspecte pe care involuntar le vei omite. Mai degrabă, îți recomand să evidențiezi ce anume îți cauzează suferința și ulterior să te concentrezi pentru identificarea soluției.
― Nu înțelegi că nu există soluție? De îndată ce aș exprima ceea ce simt cei din jur ar reacționa împotriva mea, fără să le pese de furtuna pe care o port în suflet, replică nervos Magicianul plimbându-se prin mijlocul camerei. Sunt prins într-un joc fără ieșire. Acest lucru mă deprimă, fiindcă nu intuiesc nicio rezolvare, ci doar o suferință continuă până la disoluția deplină a propriei persoane!
Vântul bătea cu putere în fereastra ce dădea către un parc în care se zăreau mai multe alei pe care nu se plimba nimeni la acea oră târzie, când noaptea lua în stăpânire orașul cu tot ce cuprindea el. Norii se strânseră și picuri mari de ploaie începură să cadă, ștergând suprafața netedă a drumului din fața casei și trotuarele flancate de copaci plini de frunze ce foșneau ca într-un cor de glasuri ce vorbeau prin sunete continue ce țineau loc de cuvinte.
― Cauți o soluție? simți nevoia să intervină Misticul. Dacă așa stau lucrurile, atunci ești pe calea cea bună! Deseori, drumul către ieșirea dintr-o circumstanță defavorabilă începe prin simplul efort de a depăși barierele ce te înconjoară, deși pe moment nu ai încă viziunea continuării jocului vieții, continuă el. „Îți spun din experiență, că de fiecare dată când ajungi în locul fără ieșire, la scurt timp se produce o schimbare majoră și se trece într-un nou cadru.
― Vorbe, vorbe și iar vorbe! Tu crezi că exagerez când spun că nu mai identific vreo soluție? Că în jur nu întrezăresc nicio ieșire? Și cel mai grav este faptul că nu mai suport acest joc al dedublării prin care îmi maschez sentimentele. Cât timp pot să merg în felul acesta? izbucni Magicianul lovind fără să vrea colțul unui scaun ce se răsturnă cu zgomot pe podea.
Un fulger străluci prin mijlocul cerului. Imediat glasul unui tunet anunță începerea furtunii. Vântul bătea în rafale ce îndoiau copacii, smulgea frunzele și târa crengi rupte pe mijlocul străzii. Ploaia devenea tot mai puternică iar stăvilarele cerului se deschiseră pentru a permite râurilor nevăzute să se reverse peste pământ, locuri și oameni, mai precis, asupra acelor nefericiți ce subestimaseră forța furtunii și se aventuraseră pe jos sau cu mașina să iasă prin oraș.
― Nu sunt doar vorbe, răspunse Alchimistul. „După cum știi, dinamica naturii se reflectă prin alternanțe ce contrastează violent, precum noaptea față de zi sau iarna față de vară. Această alternanță este normală, dar noi, oamenii, avem tendința să ne construim sisteme de gândire ce ignoră alternanța contrariilor. De exemplu, avem o gândire de vreme bună, pe care o construim cu atenție și migală, dar ignorăm venirea principiului contrar, pentru care nu ne pregătim defel, continuă el. Din această cauză, experiența alternării principiilor în loc să ne întărească, ajungem să fim slăbiți tot mai mult, fiindcă pregătirea noastră rămâne unilaterală.
― Ce vrei să spui? îi replică tăios Magicianul. Cum să-mi construiesc o viziune de vreme rea fără să ajung să mă deprim? Tu crezi că este simplu să ți se distrugă universul interior datorită trecerii prin experiențe demoralizatoare? Sau subestimezi forța adevăratelor încercări, ce-ți șubrezesc până la limită resursele interioare? Nu cred că ești realist în ce afirmi, ci mai degrabă oferi niște sfaturi aparent logice, dar lipsite de temeiul experienței.
― Nicidecum, îi răspunse Alchimistul. Am o experiență apreciabilă în a înțelege logica alternării fenomenelor în propria viață. Pe parcursul mai multor zeci de ani am observat cum trecerea de la o extremă la alta a contextului în care mă aflam nu și-a schimbat vreodată maniera de manifestare. Dacă te raportezi doar la o perioadă scurtă, într-adevăr, lucrurile par dezechilibrate; dacă mărești scara timpului, atunci vei remarca o interesantă armonie, ce scapă percepției de moment!
Norii trecură și luna apăru pe cer în toată splendoarea ei. Nu era complet plină, dar contururile ei ovale confereau grandoare stelelor ce o înconjurau asemenea unor jerbe întinse pe suprafața netedă și mată a cerului. Vântul devenise calm, continuu și mângâia coroanele copacilor. Liniștea se așternu peste întreaga zare, în timp ce luminile orașului licăreau timid asemenea unor licurici împrăștiați printre firele de iarbă.
― Vrei să spui că, dacă voi privi dintr-o perspectivă mai amplă, atunci voi distinge o soluție oferită chiar prin schimbarea ce va veni? răspunse Magicianul, acum pe un ton calm.
― Da, ai dreptate când spui că există o alternanță a principiilor, iar închiderea perspectivei vine înaintea deschiderii sale ulterioare, confirmă cu entuziasm Misticul.
― Îmi aduc aminte când în adolescență am vrut să-mi pun capăt zilelor din cauza unor suferințe, pe care acum le consider de-a dreptul ridicole, murmură ca pentru sine Magicianul. Doar instinctul de conservare m-a scăpat în acea ocazie, dar, revizuindu-mi experiența după treizeci de ani, îmi dau seama că lipsa de perspectivă îmi îngusta viziunea și nu îmi oferea nicio altă soluție.
― Îmi pare bine că ai înțeles acest lucru, îi răspunse Alchimistul în timp ce privea pe fereastră către cerul bogat de stele. Din perspectiva prezentului este imposibil să distingi viitorul. Însă, dacă vei lua în considerare toată experiența vieții prin care ai trecut, atunci vei identifica principiile ce animă existență, care de altfel, nu se schimbă vreodată. Astfel, când ajungi la o limită de netrecut, cu siguranță, urmează un salt neașteptat pentru ca jocul să continue mai departe. Nu trebuie decât să aștepți în liniște și cu răbdare schimbarea realităților înconjurătoare. Dacă vrei, este asemenea furtunii, ce nu poate dura la nesfârșit, ci, după un timp de dominație, se retrage în tăcere pentru a lăsa loc derulării normale a lucrurilor.
Magicianul renunță să mai bea o nouă ceașcă de cafea. Privi cerul și remarcă frumusețea naturii după trecerea furtunii, după care adăugă ca pentru sine:
― Cred că este timpul să mergem la culcare. În fond, mâine va începe o nouă zi și nu am de gând să o împovărez cu greutățile lucrurilor prin care am trecut, răspunse el în timp ce părăsea camera și își abandona îndoielile asemenea copacului ce își leapădă frunzele veștede și crengile moarte în bătaia vântului furtunii. Alchimistul și Misticul se despărțire în tăcere, în timp ce noaptea lua în stăpânire întregul pământ, învăluindu-l în mantia protectoare a întunericului străbătut arareori de fulgerele unor gânduri ce insistă să mai rămână treze până când taina lumii le înglobează și pe ele în armonia liniștită a naturii.