― Încearcă să privești partea plină a paharului, îmi spuse într-o anumit ocazie un prieten de care mă legau multe amintiri și experiențe din trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat. Totul nu este decât un joc al percepției, adăugă el după câteva momente de tăcere, mai precis, o schimbare dinamică a modului în care privești lucrurile, aceeași realitate putând să îți apară preponderent cu posibilitățile pe care ți le oferă sau dimpotrivă, cu amenințările și restricțiile ei.
Am rămas tăcut pentru mai multe clipe reflectând asupra ideilor pe care mi le împărtășise în cele câteva cuvinte, după aceea l-am întrebat într-o manieră directă:
― Dacă paharul este gol? Dacă nu mai există niciun fel de conținut în el? Dacă partea plină pur și simplu nu mai există?
Acum, surprins de această nouă abordare, care trecea dincolo de limitele cugetării privind „partea plină a paharului”, mi-a răspuns la fel de concis:
― Dacă paharul este gol, atunci înseamnă că în privința acelui lucru fie trebuie să găsești o soluție să-l umpli, fie nu mai este nimic de făcut! De fapt, această învățătură, ca orice alt gen de cugetare, are limitele ei, iar când acestea sunt depășite, atunci trebuie să inventezi ceva care să o extindă, sau dacă acest lucru nu este posibil, să o înlocuiești pur și simplu.
Cam așa stau lucrurile cu orice enunț pe care îl afirmi cu privire la realitatea din jurul tău. Indiferent de forma sub care te exprimi, ideile nu pot cuprinde nenumăratele relații ce există între toate lucrurile. Cazul particular poate fi mai general decât îți dai seama, generând confuzii dintre cele mai bizare și greu de deslușit.
Teoria „părții pline a paharului”, pe care o auzi deseori citată pe parcursul vieții, funcționează dacă paharul nu a fost golit de conținut. Dacă treci printr-o situație dificilă, încercarea de a vedea „binele ascuns în spatele răului” s-ar putea să nu fie încununată de succes, ci dimpotrivă, să te năucească prin semnale contradictorii. Uneori ai de-a face cu realități amestecate. Alteori ele pot fi mult mai „pure” decât îți dai seama, iar răul să fie pur și simplu rău și nimic mai mult.
La fel se poate întâmpla într-o căsătorie, când treptat, paharul relației se golește, fără a se adăuga nimic în el care să-l umple în sensul pozitiv al cuvântului. În cele din urmă, în conformitate cu legile fizicii, se ajunge la epuizarea conținutului. În zadar se mai încearcă refacerea prin iluzia „părții pline”, fiindcă aceasta a dispărut demult. Contemplarea golului aduce inspiră o neputință generatoare de suferință.
Similar, viața ta reprezintă un pahar care se golește treptat. Dacă vidul va lua locul conținutului, sfârșitul sigur va veni. Fie că este vorba de sentimente, gândire sau acțiune, este necesar să ai grijă să umpli paharul de câte ori ai ocazia, fiindcă altfel, finalul stă la ușă și deznodământul devine repede un fapt împlinit. Așa înțelegi mai bine de ce trebuie să fii atent și să realimentezi paharele pe care le ții în mână pe drumul vieții, să dai atenție realităților din jur și să întreții „focul”, cât timp tăciunii sunt „aprinși”.
― Ești un pesimist notoriu, îmi spuse același prieten într-o altă ocazie. Ori de câte ori îți ofer un model de gândire, tu imediat îi testezi limitele și cauți să-mi dovedești că răspunde doar parțial scopului pentru care a fost enunțat. Chiar așa de mult îți plac detaliile ce răstoarnă logica și aspectele ce inversează răspunsul unei cugetări?
Am reflectat la aceste cuvinte și răspunsul meu nu a întârziat:
― Nu este vorba de pesimism, ci de înțelegerea faptului că modele noastre de gândire au nevoie de o perfecționare continuă. Schimbarea perpetuă a lumii necesită o revizuire periodică a zicalelor după care ne croim drumul prin viață. Cred că în momentul de față suntem confruntați cu o realitate mult mai complexă decât învățăturile ce au fost tezaurizate de-a lungul secolelor.
― Vrei să spui că nu există cugetări universal valabile? Sau cumva realitatea s-a schimbat atât de dramatic încât trebuie să aruncăm la coș multe dintre învățăturile trecutului? continuă nedumerit prietenul meu.
― La modul practic, nu există enunțuri general valabile. Orice exprimare este limitată de context. Înțelepciunea antică a avut un anumit cadru de dezvoltare, cea medievală, alt cadru și așa mai departe. De asemenea, există diferențe între diferitele culturi ale lumii, și de aceea, trebuie să analizezi contextul pentru a înțelege pe deplin o învățătură. În momentul de față avem specialiști în toate domeniile. Din nefericire, nu avem înțelepți pe măsură, care să integreze fragmentele de cunoaștere care vin în valuri asupra noastră. Nevoia unor astfel de gânditori este stringentă, dar apariția lor întârzie nepermis de mult, i-am răspuns folosind la maximum propria intuiție.
Criza de identitate a umanității din perioada pe care o traversăm nu va fi rezolvată până când nu vom avea oameni care să ofere o adaptare creativă a tezaurului de învățătură al umanității la realitățile prezente. Acest adevăr a fost valabil în toate erele. În clipa de față suntem sortiți eșecului, dacă nu ne vom detașa de șabloanele de gândire ale trecutului ca să descoperim învățături valabile pentru realități prezente. Numai astfel, vom umple paharul și vom avea cum să privim la partea sa plină. În caz contrar, vom privi zadarnic spre un gol ce ne va adânci tot mai mult în contemplarea neantului ce trebuie evitat cu orice preț, dacă dorim să mai existăm ca indivizi și umanitate pe pământ.