Într-un gest încărcat de un intens dramatism, detectivul Poirot aruncă o figurină din porțelan înfățișând un arlechin către presupusul asasin, care, cu o mișcare rapidă, o prinde folosind în mod surprinzător mâna stângă. Toți ceilalți martori, aflați într-un studio de producție al BBC, rămân consternați, în timp ce dramatismul situației se transmite către ascultătorii respectivei emisiuni derulate în direct. Practic, Poirot reușește să demonstreze farsa jucată de inculpat, care s-a substituit aproape perfect victimei, ignorând un amănunt esențial: victima nu folosea niciodată mâna stângă pentru a scrie sau pentru a saluta pe alții, indicii hotărâtoare în determinarea celui vinovat. 

Ieșind din studio, realizatorul emisiunii este întâmpinat de secretara de serviciu, care emoționată îi spune că s-a înregistrat un număr impresionant de apeluri telefonice, un indiciu clar al audienței de excepție. Din nefericire, nu este vorba despre o audiență care apreciază emisiunea, ci de nenumărate persoane îngrozite de pronunția lui Poirot, spunând: „limba engleză a fost făcută de rușine prin astfel de invitați, care nu au știut să pronunțe corect.” 

Acest rezumat de final al episodului „Afacerea de la Victory Ball” din cadrul serialului de televiziune „Poirot”, exprimă umorul inedit al realizatorilor, care au schimbat deznodământul povestirii față de cel scris de Agatha Christie, cu scopul de a insera o notă de dramatism ironic către publicul telespectator. Această scenă mi-a rămas cel mai bine întipărită în memorie grație realizării scenice de excepție a actorului David Suchet, devenit un simbol viu al personajului Poirot. 

Nu știu în ce măsură publicul englez interbelic ar fi reacționat atât de vehement împotriva pronunției stâlcite a unui invitat în cadrul unei emisiuni radiofonice, însă nu trebuie omis faptul că limba și expresiile utilizate de realizatorii și producătorii din cadrul BBC sunt supuse unui control atent, definind ceea ce se numește „BBC English” sau mai precis, „acea pronunție a limbii engleze britanice, bazată pe vorbirea clasei educate din sud-estul Angliei, oficial utilizată ca standard de difuzare în media britanică.” 

Întâmplător sau nu, îmi place să audiez ore în șir emisiunile realizate de BBC, obicei ce îmi oferă ocazia informării corecte și delectării prin urmărirea unor subiecte de maxim interes din lumea științei, artei și politicii internaționale. Un beneficiu suplimentar îmi este oferit și de faptul că astfel, pot să-mi perfecționez capacitatea de a asculta și exprima corect în limba engleză, lucru deosebit de important pentru momentul istoric pe care îl trăim, prin mondializarea preocupărilor ce țin de întreaga societate umană. 

Din nefericire, pentru cei mai mulți dintre noi, exprimarea îngrijită se pare că nu reprezintă o prioritate, toate cunoștințele acumulate fiind deprinse de-a lungul școlii generale și liceului la orele de limba și literatura română. Acest lucru se poate constata cu ușurință observând vocabularul sărac de expresie al prezentatorilor de emisiuni radiotelevizate și al invitaților din platourile de emisie, fapt perpetuat la nivelul limbajului stradal plin de invective, expresii argotice, mai precis, înjurături și false neologisme preluate dintr-un fel de engleză internațională de pe net, cert fără vreo legătură directă cu engleza din țara ei de origine. 

Mă amuz când vizionez la televizor emisiuni în care vedetele se întrec în a folosi un limbaj cât mai ridicol, mai stâlcit și mai „cool”, cel puțin din punctul lor de vedere. Nici invitații nu se lasă mai prejos, fiind cel mai adesea aleși după aceleași reguli ale stupidității de exprimare, care la rândul ei, generează un efect de avalanșă asupra publicului neavizat. Ce să spun despre pronunția oribilă a cuvintelor, multe dintre ele prelungindu-se neglijent cu un „...ăăă” mai mult sau mai puțin definit în funcție de timpul necesar rostirii următorului cuvânt? 

Aceste „...ăăă-uri” sunt un deliciu la toate emisiunile, fie ele de radio sau televizor, fiindcă denotă o coborâre semnificativă a standardului de limbaj, la fel ca „î-ul” final pus la anumite cuvinte pentru a le întări semnificația. Nu de puține ori a fost necesar să îmi ajut semenii să se debaraseze de „î-urile” finale, cu ecouri de protoistorie, adică din vremea omului de peșteră, când limbajul nu depășise nivelul interjecțiilor, răcnetelor și exprimărilor primitive înrudite direct cu regnul animal. 

Urmărind degenerarea formelor de exprimare din societatea modernă la nivel de mass-media, nu pot decât să trag concluzia decât că undeva, în interiorul nostru, s-a produs o resuscitare a mult apuselor trăsături specifice omului de peșteră, sau de Neanderthal, acel strămoș violent, ce se exprima mai mult prin urletelor decât prin limbaj. Să ne aflăm oare la capătul unui ciclu istoric ce se apropie inexorabil de finalul civilizației și de începutul unei noi ere de barbarie? Nu aș putea răspunde cu siguranță, însă peisajul urban al zilelor noastre este din plin caracterizat de grobianism, înstrăinare și violență, fapt ce ar putea indica o astfel de evoluție. 

Pe de altă parte, multe rele sunt cauzate de folosirea constantă a unor exprimări neîngrijite, indolente și contrare celor mai elementare noțiuni de cultură generală. Ca orice altă deprindere, vorbirea nu se poate menține la un nivel ridicat, dacă nu este constant educată și cultivată. Pentru mulți dintre noi, universul exprimării se aseamănă cu o grădină în care am plantat mai multe răsaduri frumoase undeva în trecut, dar ulterior am neglijat să ne mai ocupăm de întreținerea lor și de smulgerea buruienilor care inevitabil apar într-un loc nelucrat. 

Și de aceea, am convingerea că o principală cauză pentru multele probleme din societatea contemporană derivă din lipsa de preocupare pentru cultivarea unei exprimări îngrijite, a unui limbaj ales și a simțului artistic. Acest lucru nu se rezumă doar la parcurgerea la școală a orelor de limbă și literatură, ci se extinde la scara întregii vieți, făcând parte din „toaletarea” zilnică a oricărei persoane cu adevărat civilizate. În lipsa unui astfel de exercițiu, genele omului de Neanderthal ajung să se manifeste nestingherit, instaurând un climat de violență verbală și fizică, care pune în pericol întreaga construcție socială. 

Este de-a dreptul șocantă realitatea de a vedea oameni care investesc foarte mult în îmbrăcăminte și în achiziția de articole scumpe, cum ar fi mașini și case de tot felul, în timp ce de îndată ce vorbesc, se face simțită educația precară, vulgaritatea și prostul gust. Să fie aceasta o cauză posibilă, grație mediatizării excesive, pentru pierderea interesului față de adevăratele valori artistice, în special din partea tinerilor? 

Sau ce se poate spune despre faptul că în multiplele emisiuni cu „rating” se prezintă cu precădere mulțimea banilor și mai puțin a educației? Sau se promovează mai degrabă dezvelirea corpului ignorându-se, voit sau nu, valoarea inteligenței? În felul acesta, se ignoră acele lucruri care conferă o valoare autentică oricărei persoane. Nici mulțimea banilor și nici frumusețea trupului nu pot să recomande un om lipsit de educație și de bun-simț. Niciun fel de cosmetizare a înfățișării exterioare nu va putea schimba aspectul interior, care se va trăda la prima ocazie printr-o exprimare neîngrijită, lipsită de stil și incorectă la capitolele de gramatică și pronunție. 

De-a lungul întregii vieți ființa umană este chemată să evolueze către noțiunea de „om”, în acest sens unealta principală fiind educarea exprimării. Cu cât aceasta este mai elevată, cu atât crește calitatea gândurilor, implicit a percepției realității. Din nefericire, de cele mai multe ori avem tendința de privi numai partea negativă a realității din cauză că limbajul nostru s-a restrâns dramatic și registrul de expresie s-a redus atât de mult încât în minte nu ne mai vin decât cuvinte ce au o încărcătură întunecată. 

Dacă ar fi să contabilizăm cuvintele pe care le spunem pe parcursul unei zile, nu mică ne-ar fi mirarea să constatăm că am hrănit prin intermediul exprimării exact acele trăsături de caracter ce ne aduc nefericire, angoasă și nemulțumire. Din această cauză, cred că este necesară o educare constantă a exprimării, care să se continue de-a lungul întregii vieți. Este nevoie de parcurgerea din nou a cunoștințelor de gramatică, vocabular și fonetică, însoțite obligatoriu de studiul literaturii pe care o consider „regina” exprimării artistice. Un astfel de demers ar fi capabil să înalțe ființa umană din animalitate și să-i transmită cele mai nobile idealuri pentru ajungerea la statutul de „om”.