Un gând rostit devine o forță, o putere teribilă spre zidire sau spre dărâmare. Când exprim acest enunț, nu pot decât să fiu uimit de bogăția ideilor și sugestiilor ce se desprind prin pronunțarea unui singur cuvânt. De fapt, un gând neexprimat va muri mai devreme sau mai târziu, fiindcă îi va lipsi „trupul”, acea materializare extraordinară prin intermediul mantiei cuvintelor rostite. Însă, de îndată ce gândul „se îmbracă” în cuvinte, forța lui se amplifică în mod considerabil asemenea unei avalanșe declanșate de un bulgăre mic de zăpadă ce se rostogolește la vale. Atunci măreția lui se vede, se manifestă, atrăgând după sine și alte simțuri, ce se exprimă plenar prin ceea ce vorbim și întreprindem. Cu siguranță, toate gândurile doresc să se manifeste prin vorbire și acțiune, fapt ce trebuie bine reținut în legătură cu ceea ce se cultivă în adâncul sufletului! 

Pe bună dreptate, îți vei pune întrebări în genul: 

― Și totuși? Cum se naște gândul? Cum apare? Care îi este taina genezei sale lăuntrice prin intermediul căreia se produce zămislirea lui? De unde vine, unde merge și care este scopul său? Am putea trăi fără gânduri? Am putea să ne imaginăm existența altfel decât prin intermediul acelor trăiri tainice ce ies la iveală prin curenți subterani, rareori intuiți, dar niciodată cunoscuți în întregime? 

Dacă ai reuși să îți sondezi propria experiență interioară prin amintiri și retrăiri semnificative, ai vedea că întotdeauna gândul a fost însoțit de un anumit limbaj de exprimare. Niciodată el nu s-a aflat singur când a produs urme în memoria ta. Deși impresia s-a reținut sub o formă vizuală, în spatele ei s-a aflat mereu un gând, o trăire asociată cu anumite exprimări cheie. Și astfel, ori de câte ori acele exprimări sunt sugerate, imaginile primordiale ies din nou la iveală sub felurite forme, conferind sens cuvintelor pe care le folosești. 

De exemplu, când pronunți cu glas tare sau în gând cuvântul „acasă”, automat îți vor apărea în minte, ca într-un album cu fotografii, imaginile, uneori delimitate, iar alteori suprapuse, ale locurilor în care ai stat pentru perioade mai îndelungate de-a lungul vieții. Iar când vei exprima acel gând, de îndată vei începe să simți din nou sub o formă sau alta senzațiile și trăirile asociate experiențelor din acele locuri. De aceea, gândurile își dobândesc sensul doar trecând prin sanctuarul „limbajului”, ca ulterior să se manifeste prin intermediul cuvintelor, care nu vor face altceva decât să exprime experiența ta de până la acea dată în legătură cu ceea ce vrei să spui sau să lași să se înțeleagă. Prin urmare, deși nu vei putea distinge cu exactitate izvorul gândurilor tale, acesta va putea fi reperat prin intermediul impresiilor și sentimentelor pe care le-ai tezaurizat în suflet, prin amintiri ce îți revin periodic în memorie, uneori chiar obsesiv. 

Pe de altă parte, vei fi tentat să explorezi realitatea gândului astfel: 

― Ce se întâmplă cu gândul exprimat prin cuvinte? Ce anume atrage după sine exprimarea dorințelor lăuntrice? La ce se ajunge în final? 

Orice cuvânt rostit produce invariabil consecințe și urme asupra realității în mijlocul căreia trăiești, sub o formă directă sau indirectă. De exemplu, dacă vei exprima gânduri legate de realizarea unui anumit obiectiv, cuvintele spuse vor orienta și influența pe ceilalți în a contribui la finalizarea acestuia. Dacă ai o funcție de răspundere, când dai ordine subalternilor, te aștepți ca aceștia să materializeze ceea ce tu ai exprimat și să transpună în realitate gândul pe care l-ai avut. Dacă ești părinte, în momentul când îți exerciți autoritatea asupra propriilor copii, te aștepți ca aceștia să se conformeze gândirii tale și să facă întocmai. Dacă ești un lider, indiferent de organizație, prin cuvinte vei încerca să determini transpunerea viziunii pe care o ai, practic, a gândurilor pe care le deții și care te domină la un moment dat. 

Cu alte cuvinte, rostirea unui gând are drept scop transpunerea sa în realitate sub o formă sau alta. Deși de multe ori doar „stai de vorbă” cu cineva, de fapt, prin comunicare tu urmărești să determini un anumit curs al evenimentelor, al realității, încercând să o influențezi sub o formă sau alta. Este ceva greșit în acest lucru? Bineînțeles că nu, fiindcă aici este forța extraordinară a ființei umane și anume, aceea de a materializa ceea ce gândește, dorește și năzuiește. 

Dacă așa stau lucrurile, înseamnă că prin rostirea unui simplu gând, deja ai devenit responsabil de ceea ce va urma. Multe evenimente rele din istoria umanității, și deopotrivă din viața ta, ar fi fost evitate dacă s-ar fi spus cuvintele antidot, necesare și eficiente la un anumit moment. Câte greșeli ai fi putut evita în viață, dacă un sfat bun ți-ar fi fost dat când te pregăteai să iei niște decizii pe care le-ai regretat amarnic mai târziu? 

Procesul explorării naturii gândurilor în relație cu realitate lansează noi provocări: 

― Ce se întâmplă când gândurile nu pot fi transpuse în realitate? Unde se duc ele? Dispar pur și simplu, cedând în fața unui destin implacabil? 

Nicidecum, fiindcă o altă „resursă” importantă le stă la dispoziție, constituind o anticameră a realității. Numele acesteia este „imaginația”. Ori de câte ori realitatea refuză materializarea gândirii tale, imaginarul va prelua cu generozitate această sarcină, oferind un spațiu „virtual” suficient de mare pentru măreția ideii exprimate. Și nu întâmplător, se numește „imaginație”, fiindcă forța extraordinară a acestei facultăți interioare constă în exprimarea vizuală, și uneori auditivă, a gândurilor ce nu și-au împlinit rolul manifestării exterioare depline. În acest laborator tainic al minții umane, gândirea își stochează conceptele până când realitatea oferă o oportunitate pentru transpunerea lor. Mai precis, retragerea din fața unei realități potrivnice este doar parțială pentru gândurile pe care le ai, totul fiind doar un joc al așteptării. Imaginația reprezintă adeseori un refuz interior în acceptarea realității, fapt benefic sau nu, în funcție de circumstanțele în care te găsești. 

În cele din urmă, obosit de atâtea căutări ale profunzimii ideilor exprimate prin gânduri, vei spune: 

― Are vreun sens tot acest joc al gândurilor care, exprimate fiind, nu produc o schimbare a realității, ci doar o returnare a efectului lor asupra imaginației? La ce bun să îți faci planuri sau să îți dorești ceva, dacă pare imposibilă materializarea faptică? De ce să forțezi realitatea dincolo de ceea ce ea îți poate oferi? 

Un răspuns direct este acela că niciodată realitatea nu poate fi modelată decât prin exercitarea unei anumite forțe asupra ei. Niciodată ea nu cedează ușor în fața voinței, uneori exprimând o anumită rezistență la schimbare, iar alteori imprimând o inerție ce te abate dramatic de la ținta pe care o urmărești. Însă, prin intermediul acestui război dramatic dintre imaginație și realitate, se cizelează deopotrivă gândirea și existența exterioară, oferind ocazia devenirii, transformării și progresului autentic. Realitatea filtrează gândurile ce sunt aberante prin exercițiul unei selecții dure, ce se întinde pe întreaga scară a timpului. În schimb, imaginația conduce la forme noi de manifestare a existenței, intuind posibilități inedite și conducând la actul suprem al cunoașterii. În cele din urmă cunoașterea reprezintă lucrul pe care îl dorești sau îl intuiești ori de câte ori exprimi ceva, indiferent de conținut. 

Forța gândurile exprimate prin cuvine este asemenea torentului ce vine năvalnic la vale, modelând totul în curgerea sa, dând la o parte obstacole aparent imposibile sau testând posibilitățile nebănuite și niciodată explorate pe deplin ale realității. Iar imaginația conferă acea înmagazinare lăuntrică a forței primordiale a năzuințelor ce se află mereu în spatele gândurilor, oferindu-ți tăria de a o lua de fiecare dată de la capăt când existența îți refuză sistematic materializarea dorințelor. Prin urmare, mecanismul exprimării a ceea ce gândești reprezintă un dar extraordinar pe care trebuie să îl exerciți cu responsabilitate, de fiecare dată întrebându-te înainte de a spune ceva: 

― Va aduce zidire sau dărâmare, bine sau rău, ceea ce voi spune? Voi produce fericire sau tristețe, bucurie sau amărăciune, prin ceea ce voi da glas? 

Dacă așa ai proceda în mod constant, ai vedea că discrepanța dintre imaginație și realitate s-ar reduce drastic, fiindcă în cele din urmă, existența nu este un adversar în care lovești cu pumnii și picioarele, ci temeiul în baza căruia gândirea poate să se manifeste. Gândul nu reprezintă altceva decât mijlocul fundamental în dobândirea cunoașterii și nicidecum o manieră grosolană de impunere a aberației, nebuniei sau ignoranței. Și ca un final promițător al forței cuvintelor exprimate, te rog să observi cât de puternice pot fi cuvintele când sunt rostite de Marele Autor: 

― El a zis și s-a făcut!