În ultima vreme există o abundență a informațiilor difuzate prin Internet sub formă de articole, manuscrise, comentarii sau pur și simplu exprimări de tot felul realizate în cadrul diferitelor publicații electronice, bloguri sau rețele sociale. Practic, asistăm la o descătușare a energiilor de comunicare la o scară fără precedent, fapt care generează o avalanșă de idei, sugestii, opinii și sfaturi imposibil de a mai fi înțelese și „digerate” într-un mod coerent de participanții la marea aventură a comunicării globale. 

Stilul așezat și fasonat al publicațiilor tradiționale a devenit desuet pentru utilizatorul grăbit, dornic de a afla mereu ceva nou sau de a mai conversa cu încă o persoană interesantă, ce i-ar putea fi de folos. Mai mult decât atât, citirea a devenit mult mai grăbită, mai sacadată, mai mult pe lungimea decât pe lățimea ecranului, preponderent verticală decât orizontală. Din acest punct de vedere, calculatorul ne „ajută” formidabil să uităm bunele deprinderi de scriere și citire corectă. 

În acest context, ce șansă mai poate avea o publicație electronică să mai supraviețuiască și să se mai afirme în spațiul virtual? Dacă nimeni nu mai este interesat de o citire atentă a gândurilor pe care le scrii, ce sens mai are să mai depui un astfel de efort? De fapt, orice autor de articole va simți frustrarea de a investi efort și timp pentru a alcătui un material de valoare, pe care ulterior puțini utilizatori îl vor accesa și mai puțini îl vor citi până la capăt, iar astfel de situații vor descuraja persoane ce au un talent real în a scrie și comunica idei sau sentimente de valoare. 

Blogul colectiv poate reprezenta o metodă mai eficientă de promovare a conținutului decât blogul sau jurnalul personal, dar deficiența majoră rezidă în principal din contribuția limitată a unui număr mic de autori, fapt care restrânge considerabil potențialul de audiență, precum și vizibilitatea pe Internet. În plus, blogul colectiv, deși are posibilitatea de a deveni în timp o publicație electronică, totuși poate să se auto-limiteze, prin faptul că autorii deja existenți să devină reticenți în extinderea colectivului redacțional cu noi persoane. 

De aceea, o soluție mai bună de promovare a conținutului de valoare al unui autor este reprezentată de publicația electronică, o formă de comunicare ce reunește contribuția multor persoane, care prin talent și înclinație se completează reciproc. Din punct de vedere numeric și statistic, un colectiv de autori al unei astfel de publicații trebuie să fie format din cel puțin câteva zeci de persoane, fapt ce reclamă o abordare cu totul diferită, decât în cazul unui blog colectiv. 

O publicație electronică poate prelua caracteristicile de comunicare ale unui ziar sau ale unei reviste, în funcție de actualitatea, diversitatea și ritmul de apariție al articolelor. De exemplu, un ziar electronic se va defini prin abundența de informații „perisabile” ca durată, în genul știrilor din ziua curentă, printr-un stil alert, articole de mici dimensiuni și o rată accelerată de actualizare, chiar la nivel de ore sau minute. Practic, pe parcursul unei singure zile, „ciclul de viață” al unui articol este practic parcurs, de la scriere, publicare, difuzare, citire și arhivare, prin intrarea în regiunea de „umbră” a publicației. 

În schimb o revistă electronică va cuprinde articole cu o durată de perisabilitate informațională mai mare, mergându-se de la săptămâni, la luni de zile sau chiar mai mult. Astfel, genul principal de articole va fi în principal eseistic, dar binevenite vor fi și analizele mai profunde asupra diferitelor aspecte ale realității. În plus, amintirile, filele de jurnal, manuscrisele de tot felul și poeziile vor fi acceptabile în cadrul unei astfel de publicații. Ciclul de viață al unui articol este mult mai mare, existând posibilitatea „reciclării” prin aducerea în fața audienței a materialelor difuzate în urmă cu mai multe luni sau chiar ani în urmă. 

Însă cel mai bine este să îmbini cele două abordări în cadrul unei publicații electronice orientate pe o rată mare de actualizare a articolelor, cu secțiuni dedicate pentru articole în funcție de durata lor de viață și de conținutul lor, încercând să oferi deopotrivă pe fluxuri diferite informații utile, precum și analize pertinente de profunzime. În principiu, utilizatorul se așteaptă la o înnoire rapidă a canalelor de comunicare reprezentate prin prima pagină sau prin rubricile de încadrare a articolelor. De aceea, publicațiile care nu au o înnoire cel puțin orară a acestora își vor pierde din potențialul de atragere a cititorilor. 

Un alt aspect important se referă la recrutarea autorilor ce vor furniza conținut, care vor trebui atent selectați în funcție de talentul pe care îl au și de genul abordat. Față de publicațiile tradiționale „pe hârtie”, unde spațiul de publicare era limitat, conducând la un număr la fel de limitat de autori, în mediul virtual, ce nu mai pune astfel de limite de difuzare, este indicat să nu se pună o limită precisă, numărul putând crește practic la nesfârșit pe măsură ce publicația se dezvoltă, cuprinzând tot mai multe articole și materiale de valoare. 

Sistemul de publicare directă prin intermediul conturilor de autor, poate fi o soluție eficientă pentru a nu se limita dezvoltarea publicației, însă fiind necesară definirea unei structuri informaționale flexibile, ușor reconfigurabile a categoriilor sau rubricilor, precum și a afișării pe prima pagină. Din nefericire, multe dintre sistemele software de publicare virtuală presupun manevre complicate de inserare a conținutului, fapt care necesită un anumit nivel de instruire. Din experiență pot spune că sistemele actuale de publicare au fost gândite pentru persoane care au o bună pregătire în materie de editare online, fapt care îngreunează implementarea unui sistem de publicare directă. 

Însă pe de altă parte, prin publicarea directă se pot descătușa energiile creatoare ale autorilor, se poate câștiga o prospețime neașteptată a conținutului articolelor și o rată mare a actualizării, conforme cu așteptările utilizatorilor. Nu trebuie uitat că în decada „rețelelor sociale” în care ne găsim, potențialii cititori au fost deja obișnuiți cu „coloanele curgătoare” cu informații ce se schimbă de la o oră la alta sau chiar de la un minut la altul. În acest sens, publicațiile electronice trebuie și ele să se adapteze pentru a oferi o manieră de comunicare similară cu scopul de a deveni atractive și interesante pentru potențialii cititori. 

De fapt, nu există un model bine definit pentru ce ar trebui să fie o publicație electronică, evoluția neașteptată a Internetului schimbând dramatic maniera de abordare tradițională, ce se baza pe o ierarhie de corectori, editori, redactori și directori de tot felul, așezați în jurul unui spațiu limitat de publicare reprezentat de suprafața hârtiei disponibile într-un număr al ziarului sau revistei ce urma să apară. Acest model este depășit în mediul virtual, fiind necesare abordări noi, care să nu mai fie tributare unui trecut limitat în ce privește spațiul de publicare. 

Înainte de a încheia acest scurt articol, aș dori să mai adaug încă un element privind interactivitatea unei publicații electronice. Totdeauna mi s-au părut de prost gust comentariile ce apăreau la sfârșitul diferitelor articole ale unor ziare virtuale și mă gândeam la efortul de citire și aprobare a unor astfel de „contribuții” pe care ar trebui să îl depună colectivul redacțional. 

În momentul de față, prin integrarea cu Facebook, de exemplu, se poate atașa o secțiune de comentarii la fiecare articol, care să nu mai necesite un efort moderator, acest lucru fiind realizat prin „auto moderarea” pe care o face orice participant la această rețea socială. Explicația acestei „auto cenzuri” rezidă din faptul că toate comentariile nu mai rămân sub semnul anonimatului, ele fiind difuzate automat la toți prietenii și cunoscuții celui care face comentarii. Astfel, afirmații ușor de făcut sub masca unui nume fictiv, devin știute de toți cei care îi ai în rețeaua ta, fapt pentru care autocenzura se impune de la sine. Din experiență, pot spune că afirmațiile răutăcioase și vulgare sunt mult mai puțin frecvente prin integrarea cu rețeaua Facebook, decât în cazul sistemului de comentarii tradițional, care umplea la propriu și la figurat paginile publicațiilor electronice cu un limbaj vulgar și suburban în spatele unor nickname-uri fictive, imposibil de urmărit. 

Prin urmare, întrebările mele pentru toți potențialii autori sunt următoarele: „Vrei să publicăm împreună? Vrei să fii propriul tău editor? Vrei ca talentul și creativitatea ta să se manifeste nestingherit având drept țintă potențialul cititor? Vrei să ne extindem fără limită în spațiul virtual pe măsură ce Internetul se dezvoltă tot mai mult?”. Dacă da, atunci vă recomand să vă atașați acelor publicații ce nu și-au pus limite de creștere în privința fondului de articole, diversității subiectelor sau al colectivului de autori, care au ales să se adapteze dinamic la un mediu de comunicare aflat mereu în schimbare.