Am avut ocazia de a călători de curând în Germania în localitatea Baden-Baden. A fost pentru prima dată când am avut ocazia de a vizita această țară despre care am citit sau am învățat atât de multe lucruri din felurite cărți sau de la lecțiile de istorie. La drept vorbind, pentru mine Germania a reprezentat dintotdeauna un model, ba chiar un ideal, iar culegerea unor impresii de la fața locului mi s-a părut a fi o șansă ieșită din comun. 

Călătoria mea a început ca de obicei de pe aeroportul Otopeni într-o frumoasă duminică de octombrie. Zborul avea să fie realizat de compania Lufthansa pe relația București - Frankfurt, de unde urma să iau trenul până la destinație. Toate bune și frumoase până când am ajuns la punctul de verificare și de preluare a bagajelor, unde o coadă lungă pe trei rânduri mă aștepta să mă ia în primire. Am fost puțin surprins de această primire aglomerată și sincer să fiu nu am înțeles de ce numai un singur ghișeu funcționa pentru cei care nu-și rezervaseră electronic locurile în avion. Prin urmare, prima lecție la zborul cu Lufthansa este să îți faci electronic rezervarea de loc, preferabil prin Internet, sau de la ghișeele special amenajate din aeroport. În acest mod, vei putea avea siguranța unui loc în cursă dorită, lucru realizabil mai ales dacă vei profita de cele douăzeci și patru de ore înainte de plecarea avionului în care se poate face "check-in-ul” prin Internet. 

După ce am trecut de această coadă aglomerată și ca de obicei, gălăgioasă, am putut să trec de punct. Am avut ocazia de a călători de curând în Germania în localitatea Baden-Baden. A fost pentru prima dată când am avut ocazia de a vizita această țară despre care am citit sau am învățat atât de multe lucruri din felurite cărți sau de la lecțiile de istorie. La drept vorbind, pentru mine Germania a reprezentat dintotdeauna un model, ba chiar un ideal, iar culegerea unor impresii de la fața locului mi s-a părut a fi o șansă ieșită din comun. 

Călătoria mea a început ca de obicei de pe aeroportul Otopeni într-o frumoasă duminică de octombrie. Zborul avea să fie realizat de compania Lufthansa pe relația București - Frankfurt, de unde urma să iau trenul până la destinație. Toate bune și frumoase până când am ajuns la punctul de verificare și de preluare a bagajelor, unde o coadă lungă pe trei rânduri mă aștepta să mă ia în primire. Am fost puțin surprins de această primire aglomerată și sincer să fiu nu am înțeles de ce numai un singur ghișeu funcționa pentru cei care nu își rezervaseră electronic locurile în avion. Prin urmare, prima lecție la zborul cu Lufthansa este să îți faci electronic rezervarea de loc, preferabil prin Internet, sau de la ghișeele special amenajate din aeroport. În acest mod, vei putea avea siguranța unui loc în cursă dorită, lucru realizabil mai ales dacă vei profita de cele douăzeci și patru de ore înainte de plecarea avionului în care se poate face "check-in-ul” prin Internet. 

După ce am trecut de această coadă aglomerată și ca de obicei, gălăgioasă, am putut să trec de punctul de verificare a documentelor de călătorie și de "percheziție", după care m-am îndreptat direct spre poarta de îmbarcare dispusă în terminalul nou al aeroportului. Avionul a venit la timp pentru a ne prelua, iar decolarea a fost conformă cu orarul afișat. 

Despre zborul București - Frankfurt nu am prea multe de comentat, totul decurgând normal și precis, asemenea funcționării unui ceas bine reglat. Din avion am putut distinge peisajul minunat al munților, apelor sau câmpiilor, ce defilau liniștit prin dreptul hubloului aflat lângă mine. Deasupra Germaniei am remarcat în mod special mulțimea de piloni pe care erau amplasate stații eoliene de captare a energiei vântului. Nu știu cât de eficiente sunt în realitate, dar aproape fiecare localitate avea în vecinătate cel puțin un parc de astfel de centrale electrice, dispuse în principal în mijlocul unor pâlcuri de pădure și la o oarecare distanță de orice așezare umană. 

Aeroportul din Frankfurt mi s-a părut a fi similar ca dimensiune cu altele de o categorie similară, cum ar fi "Charles de Gaulle” din Paris. Fluxul mare de pasageri punea însă la mare încercare răbdarea personalului ce deservea aeroportul, în mod clar subdimensionat ca facilități pentru traficul actual. După părerea mea, ar fi necesar ca Germania să își definească un al treilea hub național alături de Frankfurt și Munchen. În plus, aș recomanda evitarea aeroportului din Frankfurt pentru zboruri cu durată relativ scurtă între avioane, fiindcă peste tot cozile sunt imense. Varianta de tranzit prin Munchen este preferabilă din toate punctele de vedere, lucru ce l-am verificat cu ocazia călătoriei din iunie în Croația. 

O mică surpriză am avut la punctul de control al actelor de identitate din cadrul aeroportului Frankfurt. Practic, dialogul cu ofițerul de poliție de la ghișeu a fost următorul: 

Bună ziua, am spus eu, vă prezint cardul meu de identitate. 

Bună ziua, îmi răspunse ofițerul de poliție luând cardul de identitate și uitându-se la el pe toate părțile fiind nespus de mirat. 

Este vreo problema? am întrebat eu puțin îngrijorat de atenția excesivă ce îi era acordată cardului meu. 

Este cu adevărat așa ceva un card de identitate? mă întrebă brusc după ce încercase fără succes să-l scaneze prin tot felul de dispozitive ce emiteau o lumină ultravioletă. 

Bineînțeles că da, i-am răspuns cu convingere, așa arată cardurile de identitate emise în România. 

Se prea poate, îmi replică scurt continuând investigația și trecând la probe de rezistență mecanică în genul lovirii pe cant a respectivului card în speranța că va găsi vreun indiciu revelator. 

Am așteptat mai mult minute, timp în care respectivul ofițer a tot dat telefoane, s-a consultat cu colegii și a mai trecut din nou prin felurite probe cardul buclucaș, după care în final a dat sentința: 

Este imposibil ca așa ceva să fie un card de identitate! Trebuie o investigație mai amănunțită. 

În scurt timp a venit un alt ofițer care a luat cardul cu pricina și mi-a cerut să îl urmez. Acesta la rândul lui a mai testat mecanic respectivul card, după care a tras concluzia că totuși respectivul act de identitate nu este un fals și mi-a dat drumul să plec. Morala acestei întâmplări este că dacă doriți să călătoriți în Germania este mai bine să folosiți pașaportul decât să vă bazați pe un card de identitate tratat ca un obiect exotic și neobișnuit de alte autorități decât cele române. 

De la aeroport am mers la gara de cale ferată ce îl deservește, aceasta fiind amplasată chiar în incinta unui terminal feroviar special amenajat. Grație unui sistem bine pus la punct de căi ferate, distanțele în Germania pot fi parcurse cu relativă ușurință indiferent de lungimea lor. Deși societatea ce le administrează, având numele Deutsche Bahn, este de stat, totuși calitatea serviciilor, cel puțin din punctul de vedere al vitezei, este ireproșabilă. În mod deosebit trenul de mare viteză numit ICE ce interconectează marile orașe, se distinge cu ușurință prin atingerea unei viteze medii de 220 km/h, adică de trei sau patru ori mai repede decât în România. 

Aspectul lor este oarecum similar cu "săgețile albastre" de la noi, garniturile fiind însă mult mai lungi și existând posibilitatea de a merge din vagon în vagon. Singura mare problema rămâne însă aglomerația din aceste mijloace de transport. În acest sens, "antrenamentul" călătoriei în îmbulzeală din timpul "epocii de aur" mi-a fost de un real folos, fiindcă deși aveam de parcurs cam 300 de kilometri, nu am reușit nici să-mi rezerv și nici să găsesc un loc pe care să stau, așa de mare fiind aglomerația inclusiv pe culoar sau între vagoane. 

Compartimente nu existau și locul era foarte strâmt pe holurile de acces. În plus, trebuia să schimb în vreo două locuri trenul, mai precis, la Mannheim și la Karlsruhe, fapt ce necesita trecerea de la o linie la alta cu bagaj cu tot. Din fericire, toată această distanță, care în România ar fi necesitat cel puțin șase ore, cu ICE a fost parcursă într-o oră și jumătate, fapt pentru care am considerat că practic am mers cu metroul. Iar în privința prețului, pot spune că am plătit ceva mai mult decât în țară, adică 43 de euro față de aproximativ 100 roni, viteza făcând însă diferența. 

Avansând către sud și privind desfășurarea peisajului din jurul meu, am remarcat culorile limpezi și clare ale cerului, soarelui și câmpiei, acest lucru fiind dovada unui mediu curat și bine îngrijit. Precizia germană se putea observa în alinierea soldățească a diferitelor culturi agricole ce se întindeau pe distanțe lungi până dincolo de limita orizontului. Aveam uneori impresia că mă aflam într-un avion ce zbura la nivelul solului, oferindu-mi însă posibilitatea de a distinge pe deplin detaliile din jur. Uneori aveam senzația că pierd noțiunea timpului și disting evenimente, lucruri sau oameni din alte perioade, realități ce au existat în acele locuri. 

De fapt, Germania este o țară frumoasă, cu un peisaj de basm, un loc în care s-au compus opere de artă nemuritoare și s-au scris cărți de o valoare universală. De aceea, este cu atât mai greu de înțeles derapajul moral din perioada interbelică, precum și durerea sau suferința provocată în mod special în timpul ultimului război mondial, lucruri ce au plecat din aceste ținuturi extraordinare. Dar despre aceste impresii și ce a mai urmat în călătoria mea în Germania, voi vorbi în episodul următor.