Când amintesc despre repaus, nu mă gândesc la inactivitate, la acea lâncezeală ce te cuprinde când stai, fără să faci nimic. De fapt, prin repaus înțeleg armonia lucrurilor ce se împletesc armonios într-un fel de „efortless action” (acțiune fără efort), ce exprimă într-o manieră precisă contopirea părților în întreg prin topirea diferențelor ce subzistă când respectivele părți sunt în mișcare. Este ca și cum ai sta lângă persoana iubită în tăcere și amândoi ați simți că o unire tainică vă leagă pentru eternitate, fără a fi necesare cuvinte sau acțiuni în demonstrarea acestui fapt.
Sau ca când ai stat într-o catedrală admirând arhitectura, simbolurile credinței și simțind atmosfera prezenței inefabile a Creatorului întregului univers vorbindu-ți fără cuvinte și totuși atât de mult pe înțeles. În repausul clipelor, minutelor sau orelor ai dobândit străfulgerarea gândului veșniciei și a cosmosului ținut în mână de Cel Atotputernic. Un astfel de repaus, ți-a adus o bucurie ce trece dincolo de cea mai aleasă exprimare, iar în interiorul tău ai simțit ecoul certitudinii că Dumnezeu există, că El este chiar în inima ta.
Sau poate că ai trăit repausul privind orizontul de la înălțimea munților, din acele locuri din care se pot vedea norii cum se sparg de masivul muntos undeva, sub tine. Când fiind între cer și pământ, ai stat preț de mai multe zeci de minute admirând priveliștea copleșitoare a naturii prin forme de relief felurite. Atunci, până și vorbirea interioară ți s-a oprit pentru a simți plenar existența într-o manieră directă, eternă și fără de sfârșit, în acea transformare ce nu se oprește vreodată.
Sau poate ai trăit repausul admirației pentru tainele ascunse ale naturii studiind fenomene aflate la granița dintre vizibil și microcosmos, când privind prin lentilele microscopului electronic ai distins nemărginirea infinitului mic printre molecule și atomi dispuși în structuri cristaline deosebite. Când ai văzut că niciun fulg de nea nu seamănă cu altul, că nici un cristal nu este identic cu altul în ce privește forma, când ai înțeles că dincolo de ceea ce știi se află mereu oceanul cunoașterii, și doar ai cules un fragment de informație din memoria fără de limite a universului.
Sau poate ai privit prin telescop către galaxii și constelații nebănuite și imaginile te-au copleșit cu grandoarea lor, în fața cărora pălește și cea mai de seamă realizare a rasei umane. Orice umbră de trufie s-a dus înaintea unui destin ce se derulează prin spații nemărginite în care până și lumina se pierde prin hăuri de întuneric printre mega nori de gaze și centuri de asteroizi roind în jurul sorilor fără nume, trecând pe lângă planete mai numeroase decât nisipul mării.
Și dacă astfel, sau sub o formă diferită, ai avut revelația repausului, ca o stare aparent pasivă în exterior, dar extraordinar de activă în interior, atunci înseamnă că ai avut o pregustare a armoniei care îmbracă toate lucrurile. Nimic nu scapă acestei puteri fantastice de a uni totul în tot, de a aduce laolaltă elemente aparent divergente, de a strânge ceea ce este dispersat, de a zidi din ruine un nou ev și un nou univers.
Din fragmentele experienței mele limitate și dintre ale tale, armonia creează forme noi, plăsmuiește noi variante pentru parcursul existenței. Când liniile și vectorii de forță ai devenirii mele personale și ale tale sunt atrași de acest concept, atunci se produce curbura arcului de boltă ce unifică totul în tot și conferă sens la tot ce există. Fiindcă mai presus decât orice altă afirmație, nimeni nu este perfect în sine, ci doar împreună cu toți ceilalți, noi toți fiind doar bucăți dintr-o mare oglindă ce a fost spartă cândva, cu mult timp în urmă, având drept nume „Umanitatea”.
Nu există un lucru mai frumos în ceruri și pe pământ decât acela de a fi om, de a sonda posibilitățile nesfârșite așezate în interiorul unei plăsmuiri materiale, dar cu elemente spirituale ce pornesc din inima Divinității, după al Cărei chip a fost creat. Cu cât descoperi mai mult frumusețea noțiunii de a fi, cu atât mai mult Șavatul (Odihna) eternității ți se deschide tot mai larg pentru a vedea pe Elohim (Dumnezeirea), pentru ca în adâncul sufletului tău să oglindești o frântură din razele veșnice ale misterului existenței.
Dar întorcându-mă la viața de zi cu zi, nu pot să spun decât că armonia se regăsește în orice clipă de repaus așa cum orice fruct își poartă sămânța. În alergarea zilnică tu uiți de acest lucru și te lași purtat într-o mișcare continuă fără a înțelege că a fi om presupune să ai capacitatea de a putea sta liniștit, de a lăsa ca misterele să-ți vorbească în compania tăcută a persoanei iubite, în răcoarea sfântă a locașului de închinare, privind peste munți natura înconjurătoare, studiind tainele microcosmului și macrocosmosului, pentru ca în final toate acestea să-ți vorbească despre El Eloah (Domnul Dumnezeu) și despre umanitatea a cărei parte ești asemenea unui fragment de mozaic ce se regăsește în întregul unui desen armonios.
Deși vârtejul clipelor este prea mare, iar tulburarea interioară prea profundă, totuși niciodată să nu uiți că repausul autentic se află în tine, că sufletul tău tânjește după el, că această stare a minții și a trupului nu se poate cumpăra cu nimic și nu are preț. Când atingi repausul autentic, atunci cerul se apropie atât de mult, încât întreaga ta existență devine luminată de el, iar tu devii un fragment de eternitate ascuns pentru o vreme într-un timp ce inerent va trece. Iar când acest ev se va stinge, vei descoperi uimit că toți cei care s-au unit prin acest gen de repaus în armonie, se vor regăsi prin legături ce nu pot fi distruse în veșnicie.
