Las gândurile să mă poarte așa cum doresc ele. Nu mă opun fluxului de impresii care mă asaltează cu un impact emoțional mai mult dureros decât plăcut. Cu toate acestea, cred că numai astfel pot să ajung la o deplină cunoaștere de sine și la mult râvnita împăcare interioară pe care mi-o doresc mai mult decât orice alt lucru. Dar acest exercițiu nu evoluează atât de simplu pe cât pare, fiindcă de îndată ce atenția începe să exploreze aspectele sensibile, imediat senzațiile atașate respectivelor impresii ajung să mă copleșească într-o spirală al cărei capăt nu îl pot discerne cu ușurință. 

Uneori tot universul meu interior pare că se comprimă, ba chiar se prăbușește, iar vârtejul gândurilor se adună într-un spațiu tot mai restrâns. Compresia rezultată tinde să explodeze exterior, dacă am răbdare atunci nu după mult timp urmează destinderea cosmică a acestui conținut. Alternarea dintre cele două stări se realizează dureros, dar numai astfel se oferă o mică fereastră, un interval temporal critic, în care poți să privești necenzurat abisul din suflet, să distinge lumina și întunericul ce sălășluiește în acele spații ascunse din propria ta ființă. 

Mă minunez în fața miracolului genezei universului, care într-o expansiune exuberantă a împrăștiat sori, planete și sisteme în oceanul nesfârșit al spațiului. Dar procese similare se desfășoară în formidabila conștiință încorporată în fiecare ființă umană. De unde provine această proiecție a infinitului în finit? Greu de răspuns, dar cele două realități se oglindesc una în cealaltă prin intermediul simțurilor limitate pe care le avem și acțiunilor nedesăvârșite de explorare pe care le întreprindem. 

Sunt ca două imagini ce se reflectă reciproc una în cealaltă îmbogățindu-se reciproc într-un joc ce pendulează între exterior și interior, o dialectică a devenirii pe o scară fără de sfârșit. Dar și ele se schimbă perpetuu, agentul coroziv al timpului modificând mereu suprafețele conștiinței și universului după legi greu de intuit, care la rândul lor se află într-o mișcare perpetuă. Este posibil ca timpul să fie la rândul său determinat de un alt agent transformator, care să-i altereze proprietățile în jocul contracției și dilatării ce modifică orice lucru. 

Dar las aceste aspecte să se deruleze mai departe, fiindcă atenția mi se îndreaptă către trecutul ce mă împresoară cu nostalgii, ce se agață asemenea unor liane de umbra pașilor mei. În zadar încerc să le ignor, fiindcă ele continuă să se manifeste în visele pe care le-am și în stările de veghe pe care nu mi le doresc în miez de noapte. Atunci strâng speranțele viitorului ca un antidot împotriva proiecției trecutului, dar acesta nu se lasă bătut. Face parte din țesătura fină a sufletului și acesta nu se poate nega pe sine. În fond, orice nădejde are la bază o experiență trecută, iar când vrei să o activezi, automat imaginea atașată îți vine în minte cu gustul amar al trecerii și neputinței întoarcerii. 

Pentru mine, senzația de bucurie se agață de vremea în care, copil fiind, mă gândeam la apropiata venire a vacanței școlare sau a sărbătorilor de sfârșit de an. Speranța unui timp mai bun mă urmărește mai departe în timpul în care străbăteam străzile pline de zăpadă ale orașului meu drag, Brașov, când distingeam razele de soare printre fulgii denși de nea. Alteori, revăd grădina Cișmigiu din București, în perioada în care am venit pentru prima dată în acest mare oraș, când aveam speranța unui nou început și simțeam din plin puterea tinereții cum se manifesta nestingherit cu un elan dornic de a schimba întreaga lume. 

Cum pot să manifest aceste atitudini fără să retrăiesc experiențele prin care au fost generate? Să fii încrezător fără să ai parte de contextul care te-a condus la această dispoziție? Să fii iubitor, când persoana pe care ai dorit-o cu întreaga ta ființă nu se mai află lângă tine? Să crezi în schimbarea pozitivă a lucrurilor, ba chiar și a societății, când tinerețea elanului spre infinit nu mai se află în tine, când nebunia anilor finalului de adolescență s-a dus? 

Prin ce alchimie poți separa sentimentele de experiențele prin care au fost generate? Este posibil așa ceva? Dacă da, aș fi cu totul interesat, dar la modul practic am constatat că acest lucru nu se poate realiza. În fiecare particulă din fina țesătură a minții se află prinse trăiri și experiențe de neșters prin proiecția realității ce a determinat o anumită reacție în conștiință, o specială distorsiune ce a modificat substratul motivațiilor, sentimentelor și rațiunii într-un sens bine determinat. 

Pe de altă parte cum să scapi de proiecțiile negative? De gândurile cenușii generate de o realitate violentă prin care ai trecut? Imaginile adulților care te-au rănit emoțional și fizic, a celor care s-au comportat cu brutalitate și fățărnicie, nu poate fi ștearsă niciodată din mintea unui copil. Sau colegii de școală sau liceu care te-au batjocorit vor putea fi vreodată uitați? Impresiile au rămas. Țesătura minții a mers mai departe. Toate evenimentele au produs deformări ce nu mai pot fi date la o parte, ci numai ignorarea voită poate să le mai țină afară din câmpul imediat conștient. Dar rănile provocate rămân pe toată durata vieții și ies la iveală în cele mai neașteptate contexte. 

Universul exterior rănește și agresează periodic pe cel interior. Conștiința se află într-un proces continuu de ajustare în fața suferinței provocate de trecerea dureroasă a timpului și de evenimente care te lovesc încontinuu. Nu există excepție. Omul puternic și cel slab, cel bogat și cel sărac, cel plin de faimă și cel anonim, toți suntem supuși unei transformări radicale ce nu se află sub controlul nostru. Fiindcă în cele din urmă, conștiința se află sub tutela împrejurărilor exterioare într-o custodie de care nu poate scăpa vreodată, cel puțin în realitatea în mijlocul căreia trăim. 

De aici pornește dorința evadării și controlării infinitului. Nevoia de religie, de transcendent pornește asemenea unui strigăt de eliberare de sub o tutelă ce înrobește și desființează ființa umană. Demersul căutării unei căi de ieșire și a unui Eliberator decurge logic din momentul în care analizezi raportul asimetric dintre univers și conștiință și când încetezi să te mai lași prins în jocul iluziei ce te deturnează prin proiecții amăgitor de distructive. Iar de la această nevoie, urmează Marea Căutare a Ieșirii din labirintul simulării cosmice în care ne aflăm.