În urmă cu mai mulți ani am avut ocazia să citesc câteva cărți dedicate gândirii pozitive. Curiozitatea mă împingea să studiez acest gen de literatură motivațională, ce își avea rădăcinile, cel puțin pentru perioada recentă, în mediul anglo-saxon, mai precis, în Statele Unite ale Americii. Era ceva nou în peisajul pesimist autohton să intri în contact cu o abordare opusă tendințelor preponderent negativiste din spațiul cultural românesc. 

Eram obișnuit cu ideea motivației pozitive, lucru predicat de mai toate religiile lumii, precum și de diferitele ei ideologii, indiferent de orientarea lor. Negativismul a fost dintotdeauna descurajat, cel puțin la nivel declarat, lucru de altfel necesar într-o lume atât de contradictorie, însă pe de altă parte, rețeta „zâmbetului mereu purtat pe buze” nu mi se părea chiar așa de ușor de pus în practică. 

De exemplu, îmi aduc aminte de o anumită ocazie când eram student al Academiei Tehnice Militare și am fost obligat să particip alături de colegii mei la festivitățile de comemorare a zilei de 23 august și de preamărire a 

“conducătorului iubit”. În mijlocul unei veri toride, timp de o lună de zile, am fost nevoiți să stăm toată ziua pe stadion la antrenament, desenând cu trupurile noastre tot felul de imagini stupide în stil nord-coreean, destinate a încânta perechea de dictatori ai României. Repetițiile erau nesfârșite, până când totul mergea perfect, astfel încât „nea Nicu” să fie mulțumit de adorarea ce-i era oferită de întreaga nație română. 

După astfel de exerciții chinuitoare, ne întorceam obosiți și plini de o ură mocnită, cu toții dorindu-ne să se sfârșească cât mai repede cu faimoasa „epocă de aur”. Ei bine, într-o astfel de ocazie, comandantul însărcinat cu coordonarea efectivelor de studenți militari în pregătirea marelui eveniment, a constatat că în loc să ne manifestăm entuziasmul și bucuria participării, eram mai tot timpul încruntați și cu privirea obosită, exprimând în modul cel mai clar lehamitea, dezgustul. 

Fiindcă acest personaj răspundea „cu capul” de rezultatul ce trebuia să fie obținut în cele mai bune condiții, și fiind deopotrivă zelos din fire, i-a venit într-o zi o idee năstrușnică de a inventa un nou gen de ordin, neprevăzut încă de regulamentele militare. Astfel, într-o dimineață când eram prezenți la raport pentru a pleca spre stadion ne-a spus: „Ce sunt aceste priviri întunecate? De ce aveți fețele întristate? Militari, vă ordon să zâmbiți și să nu mai aveți fața posomorâtă!”. 

Noi am rămas încremeniți, am crezut că nu auzim bine, dar omul a reluat ordinul ca să zâmbim, amenințându-ne cu sancțiuni disciplinare, inclusiv cu neprimirea în partid, lucru ce echivala cu imposibilitatea de a mai fi avansat ca ofițer al armatei române. De aceea, când peste ani de zile am avut ocazia să citesc destul de multă literatură motivațională dedicată gândirii pozitive, am realizat că de fapt totul se învârtea în jurul îndemnului de a „zâmbi” și de a gândi pozitiv indiferent de ce ți se întâmplă, fapt ce semăna într-o oarecare măsură cu ordinul de ocazie al unui activist ceaușist. 

Pentru început, ar fi bine să facem un scurt istoric al literaturii motivaționale moderne. Pentru aceasta vom face o călătorie în spațiu și timp în America, mai precis, în a două jumătate a secolului al XIX-lea. În acea perioadă, Statele Unite ale Americii se aflau într-un proces de amplă expansiune economică și teritorială grație unificării politice și militare realizate prin războiul de secesiune. Avântul deosebit al societății americane avea mai multe surse. Pe de o parte, valuri nesfârșite de emigranți soseau de pe continentul european furnizând resursa umană necesară expansiunii în teritorii noi și necunoscute. Pe de altă parte, preluând modelul de extindere teritorială prin război cu vecinii, anexare și distrugere sau deportare / izolare, Statele Unite au reușit să își mărească de cel puțin 40 de ori teritoriul pe care îl dețineau la cucerirea independenței. Astfel, prin războaie asimetrice purtate cu indienii și cu mexicanii, precum și prin recentul război împotriva sudului, puterea de la Washington reușise să ocupe cel mai bun teritoriu din emisfera nordică a Americii, de la coasta Atlanticului până la cea a Pacificului. În plus, valurile de coloniști desăvârșeau cucerirea armatei distrugând cu desăvârșire populațiile autohtone din regiune. De asemenea, printr-o abilă manevră de mituire a factorilor de decizie din Rusia, profitând de lăcomia și lipsa de discernământ a țarului din acea vreme, conducerea americană a reușit un lucru incredibil pentru epoca modernă și anume cumpărarea la un preț de nimic a unui vast teritoriu bogat în aur și alte metale prețioase în nordul continentului, adică Alaska. Cu alte cuvinte, Statele Unite au ajuns să se îmbogățească rapid cu teritorii bogate și fertile, care în contextul unui sistem politic ce urmărea îndeaproape ambițiile proaspetei oligarhii financiare și industriale din New England, a condus la o prosperitate economică și la un avânt al unei dezvoltări fără precedent. 

Să nu ne închipuim că această prosperitate era împărțită „frățește” cu cei ce o produceau, adică muncitorii și fermieri. Sistemul economic era exploatator și brutal, mizând pe forța de lucru ieftină oferită de emigranți, un fel de sclavi moderni ai secolului XIX. 

Divizarea dintre cei bogați și cei săraci, ce atingea cote alarmante chiar și pentru acea perioadă a istoriei, a condus la închegarea unei puternice mișcări sindicale, ce avea toate șansele să se ideologizeze și să treacă la comunism. De aceea, teama oligarhiei economice și politice a condus la organizarea unui sistem de represiune cu nimic mai prejos decât instituțiile de „siguranță a statului” de pe bătrânul continent al Europei. Cumpărarea sau lichidarea liderilor de sindicat nu mai era atât de eficientă, drepturi noi fiind câștigate de masele mari de muncitori, fapt pentru care s-a imaginat un scenariu inspirat din politica Angliei din ultimele sute de ani. Începând cu secolul al XVII-lea, mai precis, după revoluția lui Oliver Cromwell, în Anglia a început să câștige teren o clasă politică nouă, formată din oameni care nu erau nici bogați, dar nici săraci, adică o clasă „de mijloc”. Apariția acestei noi clase a fost rezultatul compromisului politic făcut de conducători cu liderii noii categorii sociale precum și al luptelor pentru supremație ce au condus la un sistem parlamentar democratic în care camera „comunelor” (adică a maselor din care era formată clasa de mijloc) deținea controlul Parlamentului, care prin legile și hotărârile emise conducea marele imperiu britanic. Datorită acestui compromis politic, Anglia a putut să evite toate tulburările sociale moderne, ce au generat nesfârșite conflicte și războaie pe continentul european. 

Datorită legăturilor puternice dintre Statele Unite și fosta metropolă, liderii americani au înțeles că prin realizarea unei clase de mijloc, dorul de revoltă al maselor exploatate ar putea fi în mare măsură controlat. De aceea, s-a căutat realizarea unei parțiale împroprietăriri a coloniștilor mai întreprinzători folosindu-se o parte a teritoriilor cucerite de la indieni și mexicani, astfel apărând o categorie de mijloc, rurală, de mici fermieri, motivați în a susține regimul capitalist american. În plus, prin întărirea zonelor rurale, s-a putut reduce presiunea din marile orașe exercitată de marile mulțimi de muncitori exploatați nemilos, oferindu-se o alternativă ce ulterior a căpătat denumirea de „visul american”. 

Tema visului american a dominat o lungă perioadă de timp literatura și cinematografia nord-americană, fiind într-o mare măsură o proiecție utopică a unei societăți de consum ce își făurea o mitologie modernă. În esență, acest ideal se regăsea în posibilitatea de a avea o casă frumoasă în mijlocul naturii, cu recolte bogate obținute deopotrivă prin muncă și dărnicia mediului înconjurător, de a întemeia o familie fericită trăind lipsită de grija zilei de mâine. Acest ideal rural se suprapunea tulburător peste curentele de orientare tradiționalistă din Europa. Varianta urbană a visului american înfățișa pe omul întreprinzător, creator de invenții năstrușnice, generatoare de bogăție și progres. 

Succesul unor oameni de afaceri celebri din epocă era prezentat sub forma posibilității oferite oricui de a deveni bogat, acest lucru fiind sub semnul lui „încearcă și vei reuși”, „spune 'pot' și vei putea” sau „gândește pozitiv și soarta îți va surâde”. Pornind de la aceste elemente ideologice, în scurt timp a apărut o literatură înfloritoare în oferirea de rețete de succes, preluându-se mitologia „făcutului de avere” pornind doar de la o idee în genul povestirilor cu miliardarii Rockefeller, Colgate sau istoria plină de umor a colonelului Sanders și a faimoaselor sale rețete de gătit pui prăjiți. Autori de tot felul au apărut peste noapte, oferind tot felul de sfaturi practice pentru afaceri sau diferite modele de gândire pozitivă, ce se potriveau foarte bine cu interesele editorilor aflați în strânsă legătură cu oligarhii vremii. 

Acest gen de literatură, menită în a crea un „om nou”, supus docil și susținător al capitalismului, nu diferea prea mult de scrierile ideologizate ale unei vremi când deopotrivă extrema stângă și extrema dreaptă se pregăteau să ia cu asalt societatea îmbătrânită a Europei. Existau totuși anumite diferențe importante și anume că în loc să fie promovată puritatea de rasă și originea socială „sănătoasă”, literatura motivațională americană urmărea strict ideologia șansei de a deveni bogat prin dovedirea unei atitudini pozitive, care avea să atragă „ca un magnet” avuția mult dorită. 

Înainte de a încheia acest episod, aș dori să reliefez faptul că principala problemă a acestui gen de literatură motivațională constă în încercarea de a se oferi modele generale pornindu-se de la simple cazuri particulare. Este ca și cum te-ai adresa jucătorilor la loterie spunându-le că oricine poate fi câștigător dacă va gândi pozitiv și va persevera continuând jocul, realitatea fiind însă că întotdeauna câștigătorii vor reprezenta un procent infim din numărul celor care au jucat vreodată. De aceea, încercarea de a lua în serios astfel de sfaturi, te va conduce în scurt timp la dezamăgire și apatie, prin inducerea gândirii că ești sărac sau nu ai succes doar din cauza ta și nu datorită unei societăți nedrepte, în care o mică oligarhie profită în mod nerușinat de pe urma majorității. 

Însă pentru a crea o punte de legătură către următorul articol, voi enunța faptul că bazele adevăratei literaturi motivaționale vor avea în centru iubirea de om, iubirea întregului univers și iubirea Marelui Autor, adică a lui Dumnezeu.