Acasa > Impact > Puterea >  




Volum: În Vizită La Negustorul De Iluzii         Ediția 674 / 06 septembrie 2023        Tot Volumul

Puterea Contextualizării în Dobândirea Controlului Emoțional
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Să facem un exercițiu de imaginație și să ne închipuim că suntem undeva, pe malul mării, ascultând zgomotul plăcut al valurilor ce se izbesc de țărm, simțind briza ce vine dinspre larg cum ne mângâie fața și observând razele soarelui răsfrânte blând din spatele unor nori pufoși pe un cer de un albastru curat. În fața acestui peisaj ce ne răsfață simțurile, ar fi interesant să exprimi ceea ce trăiești, impresiile care te străfulgeră uneori sub pecetea tăcută a liniștii, iar alteori prin aglomerarea nedeslușită a gândurilor sub forma unor impresii și amintiri felurite. 
  
Lăsând acum acest decor maritim, să ne imaginăm că suntem deodată undeva, pe culmea unui munte, privind cum se desfășoară sub noi maiestuos o vale flancată de pâlcuri de păduri verzi, bogate în frunziș, observând răul care se rostogolește tumultuos trecând peste stânci și trunchiuri căzute de copaci, croindu-și drum către orizontul de dincolo de limita la care cerul se unește cu pământul. Și în mijlocul acestei naturi care vibrează în șuieratul vântului puternic venind de la mari înălțimi, ai simți cum tot interiorul tău se golește de tensiunile acumulate de-a lungul vieții, cum erupe plină de forță furia împotriva nedreptăților îndurate, alternată de clipe de liniște când totul devine misterios de tăcut, dar plăcut deopotrivă, ca o dulce împăcare finală a tuturor lucrurilor. 
  
În continuare, să ne imaginăm că suntem într-un oraș aglomerat, prăfuit, cu străzi întortocheate, unde oameni și mașini se amestecă în neorânduială, zămislind o țesătură plină de angoasă și grabă, care nu îți oferă niciun fel de reper interior față de care să experimentezi repausul. În trepidațiile sonore generate de zeci de mii de motoare și din tot felul de agregate, trăind în mod industrial în fiecare zi, copleșit de tensiune și teamă într-o lume lipsită de predictibilitate, simți cum sentimentul de confuzie devine tot mai dramatic, mai copleșitor, până când ai impresia că va exploda ceva în interiorul tău, că nu vei mai putea suporta această forță de torsiune emoțională pusă asupra ta. 
  
Iar acum, revăzând toate aceste descrieri, nu pot să spun decât că elementul fundamental care le deosebește se referă la context, la mediul în care subiectul este plasat pentru a se raporta la ceea ce vede, pentru a exprima ceea ce simte și astfel, fiind constrâns să emită judecăți de valoare asupra tuturor acestor lucruri. De fapt, contextul este determinant în zămislirea universului interior în care trăim, fie că este vorba de cel fizic, fie de cel ideatic, sau spiritual, acesta manifestându-se ca un mijloc de transmitere a energiei și informației către privitor. 
  
În viața de zi cu zi, contextul ne este în mare măsură determinat de casa în care locuim, de munca pe care o desfășurăm, de oamenii pe care îi întâlnim, precum și de orice alt element de care ne ciocnim în decursul vieții noastre și care are un anumit impact asupra noastră. Astfel, dacă ești copil, vei fi marcat de tovarășii tăi de joacă, precum și de colegii de școală. Într-un fel sau altul, alături de mediul fizic, toate aceste persoane te vor influența și îți vor contextualiza experiența interioară, orientând-o într-o direcție sau alta. 
  
Dacă ești adolescent, atunci alături de forța anturajului, vei experimenta cu putere pe cea a impactului canalelor de comunicație în genul Internetului și al televiziunii, precum și forța exemplului sau contraexemplului oferit de adulți, toate acestea alterând și modificând valorile și comportamentul tău aflat într-un plin proces de formare. 
  
Dacă ești student, atunci mediul oferit de facultatea pe care o urmezi, precum și de localitatea în care trebuie să stai, își vor pune în mod cert amprenta cu toate tensiunile și impresiile de rigoare, țesând matricea interioară a spiritului tău, fapt ce va deveni vizibil când va trebui să treci la etapele ulterioare ale vieții. Și în mod similar, ca adult aflat în prima sau a doua tinerețe, pentru a nu mai aminti faza de amurg a vieții, vei fi influențat progresiv și cumulativ de mediile sau contextele în care se va desfășura epopeea trecerii tale prin această lume. 
  
Dar ce au de-a face toate aceste lucruri cu tema destul de vastă a controlului emoțional? Există vreo conexiune între impactul contextului vieții și ceea ce se întâmplă interior, mai precis, la nivelul sentimentelor, motivațiilor și atitudinilor? 
  
Mai întâi, experiențele prin care trecem, iar aici contextul are un rol covârșitor, ne marchează la modul cel mai direct, generând secvențe de emoții în toate registrele afective posibile, fapt cu impact pozitiv sau negativ, în funcție de modul în care reușim să trecem de secțiunile critice ale acestora. În al doilea rând, limbajul și exprimarea a ceea ce simțim își vor împrumuta întotdeauna simbolurile și semnificațiile din ceea ce am văzut și însușit în raport cu diferitele contexte prin care am trecut de-a lungul anilor, acestea devenind o „zestre” de concepte fundamentale de care ne vom folosi până la sfârșitul vieții. 
  
Și de aceea, elementele contextuale ne vor ajuta sau nu în ordonarea acestei acumulări interioare de emoții și sentimente, fapt cu impact direct asupra creșterii sau descreșterii calității vieții pe care o trăim. De exemplu, un copil traumatizat în perioada formării sale, va purta elemente de tensiune interioară de-a lungul întregii vieți, deși acel context nefericit a dispărut de mult. De ce? Pur și simplu fiindcă acel context și-a transferat „codurile informaționale”, adică simbolurile și sensurile, în lumea interioară a copilului, folosind acea deschidere largă care a fost prevăzută în primele etape ale vieții. 
  
Nu întâmplător marea descoperire a psihologiei s-a realizat tocmai prin exprimarea acestui principiu al impactului emoțional al trăirilor din perioada formării, adică a copilăriei, care poate conduce la tensiuni ireductibile în viața de adult de mai târziu. Însă dincolo de această punere în evidență, psihologia nu a reușit întotdeauna să formuleze metode pentru depășirea acestor handicapuri interioare, lucru în mare măsură din cauza faptului că nu este suficient doar să conștientizezi aceste tensiuni, dar deopotrivă este necesar să oferi un suport puternic pentru „reprogramarea” interioară, lucru ce nu se poate realiza decât folosind forța extraordinară a contextualizării. 
  
Ce este contextualizarea? În câteva cuvinte, contextualizarea reprezintă acel proces de cunoaștere prin intermediul căruia sunt adăugate elemente de context realității în mijlocul căreia trăiești. Este ca și cum ai adăuga o nouă cameră vieții tale, un nou acoperiș gândirii tale sau un nou orizont speranțelor tale. Nu întâmplător, religia a oferit dintotdeauna un suport puternic contextualizării, oferind perspectiva vieții viitoare, când toate lucrurile rele din prezent vor dispărea, când cei drepți își vor primi răsplata, iar cei răi vor fi nimiciți. Sau literatura, iar ulterior cinematografia, a oferit posibilitatea de „ieși” din mijlocul realității în care te găsești, de a evada într-un spațiu în care poți să uiți de tine și de toate probleme tale. 
  
Cu siguranță, viața nu este simplă pe pământ, iar misterul care înconjură existența noastră nu a putut fi străpuns nici de cele mai strălucitoare minți, însă pe de altă parte, contextualizarea într-un spațiu lărgit poate oferi repere interioare puternice în dobândirea controlului emoțional și în eliminarea tensiunilor acumulate. Prin extinderea orizontului vieții noastre, prin cunoașterea de lucruri noi, care să ne câștige atenția, spiritul uman poate găsi elemente de compensare a contradicțiilor generate de imperfecțiunile mediului în care trăim. 
  
Și de aceea, ori de câte ori vei mai fi atins de fumul cenușiu al emoțiilor negative insuflate de tot felul de „balauri” cu care ai de-a face, ar fi bine să îți aduci aminte de impresiile culese pe malul mării, pe culmea unui munte sau de ce nu, din exercițiul credinței în faptul că undeva, în viitor, dreptatea va învinge și pe pământ. Acest lucru pare oarecum mistic, însă efectul este benefic, deși până la acea vreme va mai fi necesar să ne mai „târâm” încă mult timp prin „tina” acestei lumi. Viitorul nu poate fi decât al celor care s-au deschis larg pentru el, așa cum petalele florilor de mai se deschid pentru a îmbrățișa nemărginirea albastră a cerului. 
  
Referinţă Bibliografică:
Puterea Contextualizării în Dobândirea Controlului Emoțional / În Vizită La Negustorul De Iluzii : Jurnal de Rugăciune și Studiu, Ediţia 674, Anul XIII, 06 septembrie 2023.

Datele volumului: Copyright © 2023 În Vizită La Negustorul De Iluzii : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Dacă doreşti să ne contactezi, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail bible-study.xyz@hotmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE
Jurnal de Studiu și Rugăciune reprezintă rodul unei viziuni speciale privind oferirea unor articole care să îndrume pe cei care-L caută pe Dumnezeu către întâlnirea cu Hristos ce se va întâmpla în curând.

E-mail: nicolae.florescu.sires@gmail.com

Consultaţi Catalogul volumelor pentru o listă completă a volumelor publicate.


 
PAGINI
DIN
SCRIERE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!