Ce este gândul? Cum poate fi înțeles el, ca proces de manifestare a lumii interioare, a facerii și prefacerii conștiinței în contactul dur cu realitatea? Bineînțeles, că nu reprezintă un lucru simplu să sondezi adâncimea acestui fundament al ideilor din care izvorăsc toate noțiunile și se zămislesc toate conceptele. 

Într-un fel, mintea noastră urmează un traseu ascendent al manifestării gândirii până la o anumită vârstă, după care, conform unei reguli implacabile a naturii, au loc procesele de regresie, estompare și ștergere. Din acest punct de vedere, perioada cea mai prolifică a gândirii se regăsește în perioada în care se desfășoară procesul educațional de acasă și în diferitele unități de învățământ. 

Cu toate acestea, gândirea nu reprezintă doar o reflectare pasivă a realității, ci deopotrivă se manifestă ca un factor modelator al acesteia prin intermediul uneia dintre cele mai formidabile puteri ce sălășluiește în om: imaginația. Ce ar fi lumea noastră, dacă nu am putea să visăm, să ne imaginăm lucruri existente sau nu, dacă nu am putea să avem acest salt în necunoscutul posibil sau chiar probabil? 

Blamată de multe ori, anatemizată de-a lungul a multe secole, adulată în altele, sau ignorantă în perioadele de opresiune totalitară, imaginația reprezintă acea stare primordială, rebelă, din care se nasc ideile, conceptele și visarea sub toate formele ei. Astfel, ființa umană se poate manifesta ca atare tocmai datorită acestei facultăți unice pe care o posedă și care o distinge de orice altă formă de viață de pe pământ. Gândirea conduce voluntar sau nu la imaginație, generând o țesătură de noțiuni ce se prind unele de altele, aducând înaintea conștiinței trecutul, prezentul și posibilitățile din viitor. De fapt, nici nu putem gândi altfel decât prin imagini ce se succed uneori liniștit și candid, iar alteori vulcanic, spasmodic, erupând în mod necontrolat până acolo încât conduc la zguduirea profundă a întregii ființe. 

Nicio altă ființă nu trăiește în spațiul imaginației așa cum o face omul. Având posibilitatea de a formula prin intermediul limbajului această stare de visare, conceptele gândite de o persoană ajung să călătorească prin spațiu și timp generând noi și noi idei în procesul propagării prin societate și univers. Din gândire se nasc revoluții, lumea este schimbată conform unor forme mai evoluate, trecutul este abandonat, iar porțile viitorului sunt deschise pentru noi posibilități de extindere a individului și societății, deopotrivă. De aceea, dictatorii urăsc gândirea liberă și în dorința lor absurdă, încearcă să suprime această forță căreia nimeni nu i se poate opune pe deplin. 

De aceea, o adevărată democrație permite dialogul și comunicarea ideilor, fiindcă numai prin cumularea gândirii individuale societatea poate progresa. Cineva poate avea sugestie pozitivă într-un domeniu, altcineva un plan ingenios pentru depășirea unei situații de criză sau o altă persoană poate avea o viziune deosebită pentru viitor. Fiindcă indiferent cât de mult ne deranjează sau nu părerile altora, evoluția individuală este interdependentă de cea colectivă. 

Nu pot să am suficiente cuvinte pentru a aprecia darul gândirii și al imaginației, al acestei fântâni din care pot să izvorască nestematele unei concepții înalte despre lume și univers. Cu o forță ce este comparabilă cu cea a atomului, ideile pot preschimba realitatea înconjurătoare transformând-o în paradis, aducând fericire și împlinire tuturor oamenilor de pe pământ. 

În același timp, gândirea poate fi negativă, plină de angoasă și teamă, poluând prin atingere orice lucru cu care vine în contact. Ea poate zămisli monstruozități distructive, poate aduce la existență închisori ale spiritului și poate ridica teroarea în mijlocul prosperității. Acțiunea ei este neutră moral, așa cum sunt și forțele naturii, putând acționa spre zidire, dar și spre distrugere. Prin imaginație putem ridica o lume armonioasă, dar tot prin ea putem aduce la existență arme de distrugere, ce vor provoca suferință și multă durere pe pământ. De aceea, cultivarea gândirii reprezintă una dintre cele mai nobile lucrări pe care o avem de realizat de-a lungul întregii vieți. Printr-o exprimare aleasă, plină de simțire, gândirea se purifică pe ea însăși, se preschimbă în forme tot mai înalte de interpretare a realității. Printr-o gândire ce filtrează tendințele negative, omenirea poate progresa în cunoaștere și știință, îndepărtând acele forme care o țin în sclavia lucrurilor de nimic. 

Dar acest lucru presupune efort și educarea permanentă a modului de a gândi, ceea ce nu este simplu când te-ai obișnuit să te lași în voia simțurilor și când ai delegat altora cultivarea minții prin abandonul în fața televizorului, calculatorului sau a telefonului mobil. Similar, gândirea nu se va dezvolta când te vei mărgini să fii doar un receptor de informații, consumând fără a produce, privind fără a experimenta, mărginindu-te la ceea ce au spus alții și prea puțin încercând să exprimi ceea ce ai tu de spus. 

De aceea, modelarea realității poate deveni benefică doar când forța imaginației este lăsată să se exprime liber și în același timp direcționat către propulsarea unor valori eterne din patrimoniul gândirii universale. Numai astfel, lumea în care trăim va deveni mai bună, iar darul de neprețuit al conceptualizării va propulsa ființa umană spre viitor. 

În ceea ce mă privește, întotdeauna am dorit ca forța gândirii să îmi propulseze viziunea asupra existenței către nivele tot mai înalte. Deși sistemul educațional nu mi-a oferit multe elemente fundamentale, totuși prin efort personal am căutat să am o înțelegere tot mai amplă a lumii în care am avut șansa de a mă naște. Depășind stadiul noțiunilor „moarte” expuse într-o programă de învățământ, am căutat să îmi formez propria părere asupra lucrurilor pe care le întâlnesc în viața de zi cu zi, dar și a celor care sub o formă sau alta mi-au fost aduse la cunoștință. 

În acest sens, cred că orice persoană trebuie să pornească pe această cale miraculoasă a descoperirii de sine prin cultivarea gândirii, exprimării și acțiunii, adică a modelării deopotrivă a realităților interioare și exterioare. Nu este vorba de o cale mistică, ascunsă, ci pur și simplu de descătușarea puterii ce a fost pusă în noi prin condiția de ființe umane trăind pe acest pământ.