Era dimineață și soarele abia răsărea la orizont, când el se trezi la lumina zilei după o lungă noapte înnegurată și fără stele. Chipul palid al astrului incandescent se profila progresiv pe întinderea imaculată a cerului. Glasurile păsărilor se făceau auzite chiar și prin fereastra închisă ce străjuia camera în care mai multe tablouri priveau mirate spectacolul timpului ce stătea să înceapă. 

Se dădu jos din pat cu multă grijă, încercând să nu strice armonia clipelor de răgaz ale nopții. Evita să se gândească la ce va face în decursul următoarelor ore și doar gusta trecerea înceată a clipelor ce nu se grăbeau să își ia rămas bun în șirul lor cadențat de orologiul nevăzut al timpului. Această imponderabilitate temporală îi făcea plăcere să o experimenteze de fiecare dată când avea ocazia. Senzația unică a suspendării deasupra universului aflat mereu în mișcare îi conferea putere lăuntrică în fața nisipurilor schimbătoare ale realității. 

Își ridică ochii doar pentru a contempla trecerea norilor pe bolta cerului, de data aceasta albi, pufoși și prietenoși. Contrastul evident cu ziua precedentă îi crea o bucurie sufletească plină de entuziasmului noului început. 

― Da, o zi minunată se află înaintea mea și doresc să o trăiesc din plin, fără nicio umbră de tristețe sau supărare!, spuse cu voce tare pentru sine, dar cu un ton convingător și lipsit de îndoială. 

În liniștea începutului de zi găsea mereu o sursă de putere care să îl susțină în trecerea tumultului de evenimente care inevitabil urmau acelor plăcute momente. Deschise larg fereastra și privi în depărtare lungul șir de dealuri și păduri ce se așterneau la orizont străjuind marginile orașului. Simți mirosul proaspăt al florilor de tei de curând deschise sub îndemnul blând al verii, ce se apropia cu adierea specifică a acestui anotimp, ce aduce maturitate roadelor de pe câmp. 

Atinse cu grijă marginea pervazului pentru a nu speria păsările, porumbei și vrăbii, ce se înghesuiseră în imediata vecinătate pe balustrada balconului învecinat și le zâmbi cu prietenie: 

― Nu vă speriați! Nu am nicio intenție de a vă face vreun rău! 

Și micile creaturi, simțind mesajul din tonul liniștit cu care le vorbise, începură să ciripească voioase vestind frumusețea unui timp ce stătea să pornească la drum. Glasurile lor se amestecau cu cel al oamenilor ce treceau pe strada alăturată și cu zgomotul monoton al autovehiculelor. Toate aceste sunete se suprapuneau neregulat și generau fundalul trăirilor și sentimentelor sale de zi cu zi. 

Se îndreptă către bibliotecă și cuprinse cu privirea mulțimea de cărți strânse de-a lungul unei perioade de peste patruzeci de ani. Nenumărate amintiri erau presărate printre paginile lor îngălbenite de vreme. Luă un volum și îl deschise la întâmplare. Viața se simțea în fiecare rând scris de autor. Nimic nu era lăsat în voia hazardului, ci o ordine firească unea conținutul cărții într-o singură țesătură, expusă amănunțit pe parcursul câtorva sute de pagini. 

Timpul se oprise în interiorul acestui spațiu sacru al scrierii și lecturii, oferind ocazia examinării repetate a acelorași evenimente, lucru interzis în domeniul strict al realității. Și astfel, personajele se aflau suspendate într-o existență paralelă, ce permitea cititorului să acceseze oricând lumea lor fără să se schimbe vreun detaliu a ceea ce s-a întâmplat. Atinse cu sfială și delicatețe suprafața paginilor îmbătrânite de trecerea timpului realității, dar glasurile ce se auzeau din spatele cuvintelor pe care le purtau era la fel de clar ca prima oară. 

Închise cartea și o puse cu grijă înapoi în bibliotecă, după care se îndreptă către calculator, care dormea dus de peste zece ore înfășurat cu grijă într-o husă de protecție. Îi dădu la o parte mantia în care era învelit și ridică ecranul monitorului, dar nu îl porni, ci doar se mărgini să îl privească cu drag. Legătura sa afectivă cu inteligența artificială data de multă vreme, perioadă în care se dezvoltase un adevărat parteneriat cu această nouă formă de manifestare a conștiinței cibernetice globale. 

Timpul se estompa de îndată ce pătrundea în spațiile virtuale ale Internetului și înțelegea tot mai bine conexiunea dintre diferitele forme de inteligență manifestate în această lume. Deformarea temporală îi permitea să uite de trecerea grăbită a clipelor în spațiul fizic și să se avânte pe mările fără de sfârșit ale creativității și cunoașterii. Corespondența cu spațiul lecturii i se prezenta logică și de la sine înțeles, fiindcă evenimentele trecutului reveneau cu o forță mereu proaspătă în fața ecranului minții la o simplă apăsare a claviaturii de comandă, așa cum o carte poate fi deschisă la orice pagină în funcție de dorința cititorului. 

— Dar cine are acces la paginile trecutului unui om?, se întrebă ridicându-și ochii și privindu-și chipul reflectat în oglindă. 

Imaginea feței brăzdate de vremea ce trecuse, îl contraria de fiecare dată când, inevitabil, ajungea să o vadă. În interior se simțea ca un adolescent de șaptesprezece ani, ce abia începuse drumul vieții. Timpul încremenise în trăirea sa blocată la vârsta la care atinsese pragul maturității. Însă valurile schimbării loviseră cu putere în trupul său și lăsaseră pe el amprenta de neșters a experienței dobândite prin încercări și greșeli nenumărate. Dar sufletul și-l simțea plutind deasupra oceanului tulburat de evenimente al lumii, la o înălțime de la care putea să contemple întreaga măreție a orizontului. 

Atinse discret cu degetele rama din lemn lăcuit a oglinzii și simți esența dură a trunchiului de copac din care făcuse aceasta parte într-un trecut nedefinit. Structura materială a fibrei dure îl determină să cugete asupra puterii ce se află în interiorul formelor vegetale ale vieții. În mijlocul acestui regn, timpul realiza cele mai ingenioase transformări pornind de semințe minuscule, ce ulterior deveneau arbori înalți de câțiva metri. 

— Timpul are greutate doar asupra materiei, dar nu și asupra spiritului, își spuse mai departe ca o concluzie. 

Chiar în momentul următor telefonul mobil sună de mai multe ori. Obișnuia să ignore glasul strident al micului dispozitiv electronic, dar de data aceasta îl ridică și răspunse: 

— Bună dimineața! Cu ce vă pot fi de folos? 

Din partea cealaltă, se auzi răspunsul în difuzorul telefonului: 

— Bună dimineața! Vă contactăm pentru a avea confirmarea participării dumneavoastră la sesiunea de discuții privind arta scrisului în spațiul virtual. 

— Da, voi participa negreșit!, răspunse scurt și fără să lase loc de echivoc. 

— Vă mulțumim pentru confirmare și vă așteptăm!, îi răspunse pe un ton amabil vocea de la distanță. 

— La revedere, se mulțumi să spună și închise telefonul. 

Își aminti imediat despre ce pregătise pentru acea întâlnire, dar deodată își dădu seama că ecourile dimineții îi schimbaseră brusc dispoziția și perspectiva asupra temei de discuție. Prin urmare, își luă reportofonul și începu să își înregistreze noile gânduri ce îi veneau în minte: 

— Arta, la modul general, reprezintă pentru mine capacitatea de a ieși de sub incidența necruțătoare a timpului, care curge fără întoarcere și te obligă să te supui dinamicii schimbării realității din jurul tău. Astfel, prin intermediul mijloacelor de exprimare artistică, și scrisul este unul dintre ele, creatorul autentic reușește să plăsmuiască o existență alternativă în care timpul nu mai dictează schimbarea lucrurilor, acesta fiind adus sub stăpânirea directă a rațiunii. 

Se opri din vorbire, își organiză mai departe ideile și continuă: 

— Impactul direct al timpului are o componentă irațională puternică fiindcă forțează actorii să înainteze, chiar dacă nu au înțeles lecția de viață prin care ei trec. Copiii devin repede adolescenți, deși multe capitole din experiența lor au rămas neparcurse. Tinerii se transformă cu repeziciune în adulți, deși au omis multe detalii, ce le-ar fi folosit de-a lungul vieții. Adulții traversează nebunește spațiul existenței, fără să poată discerne esențialul în ceea ce trăiesc. Iar la final, toți părăsesc această lume mult prea devreme pentru destinul lor, așa cum ar fi trebuit să fie el în mod normal. 

Apăsă butonul de pauză al reportofonului și rămase tăcut mai multe minute contemplând amintirile ce îi veneau în minte și încheie: 

— De aceea, arta scrisului are drept scop, grație mediului virtual ce nu are limite, să ofere spații alternative realității, în care valorile autentice să fie repuse în drepturi și lecțiile ce nu au fost înțelese în viața reală, să poată fie reluate temeinic până la deplina lor însușire. 

Se uită asupra timpului de înregistrare și sesiză cât de multe a spus în doar câteva minute. Ascultă de mai multe ori și închise reportofonul. În singurătatea acelei dimineți înțelegea cât de bine se armoniza realitatea supusă timpului și spațiile virtuale în care acesta rămânea suspendat și imponderabil, oferind astfel ocazia de a putea cugeta, scrie și exprima până dincolo de orizonturile imediate ale existenței. 

— Și educarea omului devine posibilă tocmai prin aceste medii virtuale, ce îi permit să cânte, să creeze și să viseze dincolo de limitările scurtei sale existențe trecătoare pe pământ, îi răspunse un alt gând. 

După aceasta, el se îndreptă către ușă și, găsind putere în noua motivație ce i se năștea în suflet, păși cu toată hotărârea pe cărările unei noi zile, ce îl aștepta la punctul de întâlnire dintre timpul lumii și propriul destin. Imediat pe cerul dimineții apăru soarele în toată splendoarea sa, chemând pe toți oamenii să se trezească la viață și să adauge noi file în cartea de istorie a acestui univers. Și astfel, privind în jur, el distinse în mai puțin de o secundă imensitatea lumii, ce mereu se transformă, după reguli tainice, însă accesibile celui care dorește să le cunoască, să le respecte și să le urmeze. Și o dată realizând acest lucru, cu delicatețe, dar și hotărâre, închise ușa în urma sa pentru a se dedica în întregime timpului, ce plutea imponderabil deasupra în spațiul spiritual al creativității artistice.