Inspirația artistică nu vine în orice împrejurare, ci are regulile ei după care decide să se înfățișeze înaintea ochilor minții. Prin plăsmuirile imaginației, ea face să vibreze coardele sensibilității lăuntrice cu reflexii ce transmit unde emoționale asemenea reverberațiilor dintr-o sală de concert. Și cum ar putea fi altfel? Fiindcă adevărata creativitate izvorăște din adâncimile insondabile ale ființei, mai precis din straturi de conștiință stratificate și pietrificate prin trecerea veacurilor de la o generație la alta. Ea se manifestă ca o energie telurică ce mișcă temeliile munților și dinamizează roata mereu în mișcare a gândurilor.
Astfel, vârtejul gândurilor asaltează continuu conștiința umană cu trăiri contradictorii, ce realizează o secționare interioară cauzatoare de suferință. O imagine revelatoare ne-o oferă filmul de desene animate „The Point”, sau „Punctul”, în momentul în care eroul principal, Oblio, îl întâlnește pe „Pointed Man”, sau „Omul Indicator”, din pădurea „Pointless Forest”, adică „Pădurea Fără Direcție”.
La întrebarea lui Oblio asupra drumului pe care trebuie să îl urmeze, acesta îi răspunde indicându-i toate direcțiile posibile. Așa sunt și indicațiile conferite de izbucnirea necontrolată a gândurilor, care sub forma lor primitivă ne aruncă dintr-o parte în alta într-o confuzie de nedescris. Tot astfel apar și scrierile sau expunerile celor care nu au deprins disciplina fundamentală a comunicării limpezi și necontradictorii, care din nefericire abundă în marele bazar al Internetului. Poate nu întâmplător, Oblio în limba italiană înseamnă „uitare”, ce descrie starea de confuzie a gândirii nestructurate și lăsate la voia întâmplării.
Într-o manieră diferită, gândirea artistică se bazează pe o atentă ordonare a gândurilor ce se obține printr-un atent și delicat proces de selecție, ce necesită un control fin al exprimării. Așa cum o mâzgăleală trasată pe o foaie de hârtie nu necesită un efort suplimentar celui de a lăsa creionul să alunece cum dorește, vorbirea necizelată murdărește deopotrivă pe autor și contemplator. Dar trasarea cu migală a unui desen presupune tehnică, rigoare și introducerea unui element rațional care să lege laolaltă întreaga exprimare. Așa ceva nu se poate obține la întâmplare și de aceea, nici inspirația artistică nu vine decât de la cei care s-au pregătit temeinic în școala disciplinării trăirilor interioare.
Dar ca un armăsar lăsat să alerge în voia lui, exprimarea brutală, grosieră și invadată de neștiință ia cu asalt redutele bunului simț punând stăpânire pe individ și colectivitate. De aceea, fără existența unor artiști de valoare, cultura autentică ajunge să fie călcată în picioare sub copitele prostului gust, lucru ce devine un model și o pricină de mândrie pentru necunoscători. În astfel de etape istorice decadente umanitatea se diminuează în favoarea animalității, iar omul se abrutizează tot mai mult uitând de exprimările înalte ale limbajului și cugetării la care el poate ajunge. Și astfel, dezordinea ajunge să pună stăpânire pe gândirea noastră și să nu mai găsim dispoziția necesară cugetării raționale cu toate relele ce decurg.
O altă tendință este cea a copierii nesfârșite lipsite de discernământ. De fapt, trăim întro epocă a transcrierii prin cele mai felurite metode în dauna creativității. Cultura „Facebook” ne-a obișnuit să preluăm și să dăm mai departe lucruri făcute de alții. Nimic rău în aceasta, dar din nefericire acest lucru conduce la o dependență ce tinde să înlocuiască efortul de a realiza lucruri noi, care să aducă un plus de valoare lumii în care trăim. Observ în fiecare zi defilarea știrilor de tot felul luate și aruncate mai departe, ca și cum destinatarii ar fi un fel de magazie în care sunt azvârlite sacoșe și cutii mai mult sau mai puțin folositoare. Copierea nu este rea în sine, dar dacă ea devine singurul răspuns în fața realității, ceva sigur nu este în regulă. Fără originalitate nu există progres și fără creativitate se ajunge la mersul în cerc sau chiar la bătutul pasului pe loc.
Mai departe, pe bursa de valori a lumii se tranzacționează articole lipsite de valoare la prețuri fabuloase pe măsură ce adevărații artiști dispar în bezna ignorării. Însă arta autentică își are originea într-o formă de atentă de meditație asupra naturii lucrurilor. Prin tatonarea formelor felurite sub care ni se înfățișează universul înconjurător, cugetarea se adâncește prin explorarea esențialului aflat dincolo de superficial și al permanentului ce depășește accidentalul. De exemplu, tatonând forma cuvintelor, scrierea artistică scoate la lumină limpezimea gândurilor lămurind și rafinând expresia până când aspectul exterior fuzionează cu cel interior, fondul ieșind la lumină asemenea izvorului ce vine cu putere din adâncuri. Și astfel, totul se umple de lumină și culoare pentru cel ce percepe lumea prețuind înfățișarea lucrurilor.
Lipsa de meditație se observă mereu prin superficialitatea comunicării, ce rămâne ancorată în faptul divers ridicat la rangul de eveniment. Cu un bubuitor „Breaking News” ecranele televizoarele sunt astfel umplute cu informații deformate și scoase din context, în timp ce auditoriul asistă captiv la derularea banalității. Cine mai are ulterior dispoziția de a explora cu răbdare frumusețea unei scrieri sau a unei expuneri destinate să încânte sufletul? De îndată ce etalonul valorii a fost aplatizat, conștiința nu mai poate să distingă lucrurile înălțătoare. Superficialitatea a învins în cele din urmă, iar concentrarea necesară receptării în adâncime a dispărut.
Și un alt factor cu impact nefast asupra creativității artistice este reprezentat de gândirea negativistă, care reține doar întunericul nopții și tonurile cenușii ale umbrei în miez de zi. Asemenea unei mocirle care își imobilizează victimele, puterea umbrei afectează percepția până la stingerea oricărei lumini capabile să dea la iveală realitatea așa cum este ea. Pe de altă parte, arta se naște din speranța lăuntrică a sensului ce transcende absurdul aparent al vieții fiind un demers îndrăzneț în dobândirea nemuririi. Noblețea acestui gest primordial conferă celui ce creează și celui ce privește o motivație lăuntrică de excepție, capabilă să străpungă norii îndoielii și neputinței. Iar brațul inspirației nu face altceva decât să dinamizeze energiile latente ale ființei umane și să le reorienteze constructiv spre transformarea lumii în mijlocul căreia trăim.
Dar cine mai are timp și dispoziție pentru așa ceva? Cultura hipermarketului ne împinge să consumăm spațiul și să irosim timpul în alergarea zilnică fără să băgăm de seamă că brațul tenebros al Iluziei distruge în urma noastră tot ce ne-am străduit să construim. Însă, dintre toate demersurile conștiinței, manifestarea artistică reprezintă cea mai greu de erodat structură creată de umanitate. Astfel, există o dimensiune transcendentă ce subzistă în orice operă de valoare, care poate influența pozitiv gândirea umană chiar și în secolul XXI. Dar desprinderea de bazarul informațional necesită un efort similar ridicării din barbarie, iar depășirea superficialității se poate realiza numai printr-o strădanie civilizatoare asemănătoare trecerii de la primitivism la epoca modernă. Până atunci, sălbăticia cibernetică va continua să submineze valoare supremă a creativității autentice până când o altă Eră va apărea pe ruta de navigație a corabiei istoriei acestei lumi.
