Orice lucru frumos ne trezește involuntar încântarea simțurilor de fiecare dată când îl zărim. Cu atingerea diafană a impresiilor ce răsar prin contemplare, spiritul ni se trezește astfel la viață, iar întrebările primordiale apar iarăși în fața conștiinței mirate de miracolul existenței. Prin această atracție irezistibilă, adevărata artă, naturală sau creată de om, tinde să ne înnobileze și să ne ofere șansa renașterii și a unui nou început. Oare nu încercăm acest gen de trăiri de fiecare dată când privim desfășurarea semeață a munților peste albastrul orizont al cerului sau când simțim adierea blândă a vântului ce ne înfioară în prag de seară când stăm pe malul mării? 

Cu toate acestea, frumusețea universului este doar o reflectare parțială a trăsăturilor de un farmec insondabil ale Marelui Creator. De fapt, nu există vreo pată de culoare, vreo frântură de armonie sau vreun cuvânt de inspirație care să nu își aibă originea în veșnicia Sa. Și chiar dacă această legătură nu ni se pare evidentă de la început, printr-o contemplare atentă ea ne devine vizibilă asemenea unei intuiții călăuzitoare prin noianul de idei și impresii ce ne ascund adevărata natură a lucrurilor. 

Printr-un joc cosmic în care se împletesc cele mai surprinzătoare forme, întreaga realitate ni se înfățișează ca o singură Operă ce are un singur Autor, în mare parte nevăzut personajelor pe care le-a plăsmuit în nesfârșita Sa imaginație. Cu toate acestea, El rămâne mereu prezent în derularea firului epic și prin întocmirea atentă a scenelor trecerii istoriei acestei lumi. Cu o fină intuiție, orice chip vorbitor, dintre care facem și noi parte, poate totuși percepe existența Autorului și să o identifice uneori ca o fină mișcare din spatele decorurilor ce se schimbă mereu sau alteori ca o morală a evenimentelor ce tocmai au trecut. Și astfel, orice personaj al Poveștii Lumii poate lua parte la scrierea dramei în care se află înglobat în fascinantul joc al cunoașterii și ignoranței sub spectrul aparenței și ascunderii. 

Printr-un proces tainic, în cel care devine autor în completarea marii Opere se petrece o unire miraculoasă dintre frumosul natural și cel spiritual. Acesta reprezintă statutul unui artist autentic ce își dedică puterile minții și trupului progresului creației originare prin asimilarea frumosului spiritual în natura sa constitutivă, ce ulterior se revarsă printr-o expresivitate de excepție în modelarea realității înconjurătoare. Indiferent de profesie, un astfel de artist ajunge să contribuie benefic și creativ la îmbogățirea tezaurul Naturii. Și poate, în evul în care trăim, mai mult decât oricând, avem nevoie de astfel de personaje-autor, care să pregătească următorul mare salt al umanității. 

În sens invers, unirea dintre spiritual și natural este atins prin metamorfozarea marelui Autor în Personajul central al întregii Povești cosmice. Prin acest tulburător fapt istoric, încărcat de un dramatism extrem, se atinge apogeul derulării acțiunii. Întruparea Creatorului în substanța Eroului venit să salveze personajele din textura unei istorii cu sfârșit cataclismic generează punctul central de conexiune în care frumosul spiritual devine natural, așa cum prin personajele-autor frumosul natural se transformă într-unul spiritual. 

Dar ce poate fi intuit prin frumosul natural? Nimic altceva decât înfățișarea de poveste a lumii în care ne aflăm ce încântă ochii, aduce farmec auzului, înalță atingerea, înmiresmează mirosul și înnobilează gustul fiecărui personaj fie el om, animal sau vreo altă ființă. Frumosul natural se zămislește pe sine într-o prefacere continuă fără sfârșit urmând ritmurile ce i-au dat formă la începuturi și care îi sunt periodic amintite de sursa sa cosmică: frumosul spiritual. Prin aceasta înțelegem că tot ce subzistă natural reprezintă o întrupare a unui semn a cărui semnificație se cere descifrată prin împreuna lucrare a sentimentului și judecății. 

Dar cum putem percepe frumosul spiritual? La ce anume se referă această stranie noțiune? Nu este greu să ne imaginăm acest frumos suprem decât ca un izvor al apei care curge, o sursă a oricărei forme de existență, o putere ce dinamizează mișcarea, o energie ce dă naștere materiei sau o idee ce se află la originea exprimării. Așa cum enunțul se manifestă prin înșiruirea unor cuvinte anume alese în acest scop, frumosul spiritual se percepe prin distingerea treptelor tonale ale frumuseții naturale ce alcătuiesc un fel de alfabet de comunicare cosmică a unor principii cu valoare universală. 

Astfel, frumusețea naturală se află nemijlocit sub incidența semnului, în timp ce frumusețea spiritului sub cea a semnificației. Prima se concentrează pe limbaj, dar cealaltă se află sub incidența mesajului expus artistic pe înțelesul emoției și rațiunii. Dar învățarea semnelor spectacolului naturii necesită o sensibilitate specială ce se dezvoltă printr-o atentă îndrumare a percepției către realitățile cu care intrăm în contact nemijlocit sau mediat. Această educare a simțurilor prin însușirea limbajului naturii se începe din zorii existenței terestre a fiecăruia dintre noi, când cu ochi de copil privim mirați spectacolul din jurul nostru și înregistrăm lipsiți de prejudecată lecții valoroase, pe care din nefericire le uităm mai târziu. 

Dar toate aceste semne naturale vor genera note discordante și confuze în lipsa distingerii mesajului transmis prin ele. Este ca și cum am citi literele unui cuvânt fără să îi percepem unitatea de conținut și să îi înțelegem semnificația. Trăind într-o lume percepută doar la nivel superficial, existența noastră devine săracă și lipsită de noimă, iar noi trecem străini și călători prin universul ce ne înconjoară. Privind doar la litere ce se înfățișează asemenea unor rune tainice scrise de o civilizație dispărută, rămânem lipsiți de sensibilitate față de frumusețea naturii. Închiși în cuburile ignoranței sau urcați în turnul suficienței de sine, tot acest spectacol grandios ne apare lipsit de înțeles, iar sufletul ni se usucă din lipsa farmecului de care are nevoie pentru a se dezvolta. 

De aceea, trebuie să ajungem cumva la acea artă de a citi mesajul înscris în Opera Universală și de a înțelege părțile sale componente pe măsură ce parcurgem prin trăire și contemplare matricea desfășurării sale în spațiu și timp. Însă de îndată ce distingem sensul cuvintelor cosmice, iar ulterior al îmbinării lor în cadrul mesajului etern, începem să ieșim din umbra Iluziei ce ne înfășoară simțurile și ne ascunde realitatea grandioasă în care ne găsim. Și astfel, devenim conștienți de Tărâmul Iluziei ce se manifestă prin ignorarea, voită sau nu, a frumuseții naturii ce caută mereu să ne descopere înțelesurile adânci ale permanenței spiritului Marelui Autor. De fapt, prin toate acestea înțelegem că frumosul natural își are obârșia în cel spiritual, care la rândul său reprezintă reflectarea Marelui Autor aflat la originea frumuseții tuturor lucrurilor. 

Iluzia ne răpește capacitatea de a ne bucura de viața pe care o trăim și de a rămâne ignoranți la capitolul învățării alfabetului cosmic al existenței. Ea ne împiedică să vorbim limbajul universului și să ne însușim mesajul înscris în Marea Operă ale cărei personaje suntem. Descifrarea corectă a sensurilor înscrise în ea și citirea cu atenție a paginilor sale sunt deprinderi fundamentale în transformarea noastră ca artiști ce conlucrează armonios cu Marele Autor, fiindcă orice completare neconformă cu intenția Sa va fi în cele din urmă înlăturată. Și astfel, sub incidența mesajului Său pot fi înțelese și dezvoltate corect tot ceea ce denumim prin știință, religie sau artă, aceste trei fundamente ale conștiinței umane. Altfel, existența noastră efemeră rămâne lipsită de sens într-o lume înecată în negura înșelătoare a 

Iluziei.