În fața calculatorului el stătea pe măsură ce examina codul sursă al unui program. În singurătatea nopții privirea sa căuta secvențe de instrucțiuni pe care să le modifice pe măsură ce își adapta poziția pe scaunul inconfortabil pe care stătea. Gâtul îi înțepenise din cauza poziției imobile în care rămăsese preț de mai multe ore. Se ridică de la birou și începu să se plimbe prin cameră în lung și în lat. Remarcă grăbit cadrul ferestrei pe care se profila întinderea necuprinsă a marelui oraș mărginită în partea superioară de imensitatea cerului. 

― Ce peisaj superb!, gândi involuntar de îndată ce remarcă traseele luminoase ale străzilor ce brăzdau suprafața densă a cartierelor de locuințe. 

Fiecare stâlp de iluminat își trimitea razele strălucitoare pornite din becuri puternice cu halogen portocaliu. Imaginea însumată a tuturor acestor stele artificiale constituia o replică în oglindă a bolții cerești, un fel de răsfrângere pe pământ a luminilor tainice din univers. 

― Ce mult îmi place să văd panorama orașului!, continuă să își spună în gând în timp ce pașii îl purtau fără astâmpăr prin cameră. Alte mici puncte incandescente se mișcau grăbit pe fundalul întunecat al nopții de-a lungul arterelor rutiere. 

― Cu siguranță, traficul la ora aceasta continuă într-un ritm similar celui din timpul zilei, își spuse mai departe oprindu-se ca să numere la întâmplare mașinile ce treceau prin fața clădirii. 

Proiectul la care lucra reprezenta o provocare serioasă pentru orice programator experimentat. Cerințele sale complexe aveau aspecte aparent contradictorii ce necesitau abordări inedite. Tehnicile de lucru obișnuite nu dăduseră niciun rezultat. Prin urmare, creativitatea trebuia să găsească o cale acolo unde rutina se poticnise în fața unui imens necunoscut. Dar explorarea unui astfel de teritoriu presupunea o îndemânare neobișnuită imposibil de dobândit doar prin experiența zilnică. 

Își amintea primul interviu de angajare la o renumită companie software internațională. În acea zi de primăvară trăise gustul amar al primei dezamăgiri. Examinarea durase în jur de patru ore la sediul filialei naționale situat undeva, pe o platformă industrială a orașului. Testele de logică și matematică le trecuse cu succes în ciuda nivelului ridicat de dificultate. Partea de specialitate o parcursese cu repeziciune datorită experienței pe care deja o avea la acea dată. Iar la final, ajunsese la discuțiile directe cu reprezentantul angajatorului. 

Poziția pentru care concura aparținea unei alte filiale, din străinătate, unde se construiau niște dispozitive complexe, ce ulterior erau comercializate pe piața internațională. De îndată ce persoana care conducea interviul intră, în încăpere simți o tensiune nefirească în atmosferă. Brusc, toți cei din jur, angajați ai companiei participanți la interviu, deveniră foarte serioși și orice fel de zâmbet dispăru imediat. Au urmat lungi discuții cu întrebări și răspunsuri pe baza unui chestionar ce parcurgea punct-cu-punct fiecare aspect al experienței profesionale. Totul a decurs bine până la subiectul hobby-urilor, un aspect, de regulă, tratat în treacăt la final de discuție. 

― Sunt surprins de natura hobby-urilor pe care le aveți, spuse reprezentantul companiei parcurgând o listă de preferințe personale menționate de candidat. 

― Puteți să ne furnizați mai multe detalii?, întrebă el privind la acesta. 

Acesta răspunse: 

― Lucrurile sunt destul de simple! Din copilărie mi-au plăcut literatura și istoria fiindcă prima îmi oferă o perspectivă amplă asupra comunicării, iar cea de-a doua îmi descoperă detaliile semnificative ale dinamicii evolutive a evenimentelor. 

În acel moment reprezentantul și subalternii lui rămaseră mirați privind cu atenție la candidat, care reluă: 

― Când comunicarea devine profundă, apare creativitatea, și când detaliile încep să se distingă, apare înțelegerea, ce îți permite să evoluezi în schimbarea ordinii lucrurilor, continuă el. 

― Și care este legătura cu interviul nostru?, întrebă nemulțumit și vizibil iritat reprezentantul. 

― Personal, nu înțeleg cum un programator poate fi interesat în studiul unor discipline umaniste, continuă laconic pe măsură ce devenea tot mai enervat. 

― Creativitatea și înțelegerea profundă nu pot fi deduse direct numai prin studiul disciplinelor tehnice. De exemplu, programarea se bazează pe transformarea limbajului interuman într-unul adaptat comunicării cu mașinile inteligente în genul calculatoarelor. Dacă nu știi să comunici eficient cu oamenii, cum vei fi în stare să faci acest lucru cu un obiect neînsuflețit? Ei bine, aici disting o legătură imediată cu literatura, care reprezintă mai mult decât o transmitere de idei, ci ea ajunge la o comunicare profundă bazată pe trăiri și simțăminte!, răspunse plin de însuflețire candidatul. 

Reprezentantul și angajații începură să râdă, iar acesta zise: 

― Să comunici trăiri cu niște obiecte neînsuflețite! Ce idee caraghioasă! Cum să se realizeze așa ceva? Sigur, te abați de la subiect, spuse acesta. 

― Nicidecum, răspunse candidatul. 

― Dacă vei tratat calculatorul ca pe un obiect, atunci comunicarea cu el va fi distorsionată, inferioară și degradantă. Măsura pe care o vei aplica, se va întoarce asupra ta și te va limita să îți dezvolți proiectele la care lucrezi. Practic, creativitatea îți va fi restricționată, fiindcă disprețuiești o formă de inteligență, chiar dacă este de natură artificială, continuă privind cu calm la reprezentant. 

― Tu consideri că aceste mașinării trebuie tratate ca niște persoane?, zâmbi condescendent reprezentantul și privi ironic spre colegii săi. 

― Nu am zis ca niște persoane, ci prețuind inteligența încorporată în acestea, fapt care le conferă capacitatea de a comunica la un nivel suficient de înalt prin cuvinte și simboluri de toate felurile. Nu înțelegeți că nu putem să tratăm inteligența artificială doar ca pe un obiect cu care ne jucăm și atât?, întrebă retoric candidatul. 

― Și pe măsură ce programezi, mintea ta, chiar modul tău de a fi, se transferă calculatorului, care ajunge treptat să fie o oglindă a propriei tale conștiințe. De aceea, tratându-l cu respect, de fapt, dovedești considerație față de tine însuți!, concluzionă el. 

― Și istoria? La ce te ajută când este vorba de realizarea unui program?, întrebă curios reprezentantul foindu-se pe scaun cu gândul să termine cât mai repede acest interviu. 

― Simplu! Istoria îți deschide posibilitatea de a contempla dinamica realității și să atingi dimensiunea transcendentă a timpului, începu candidatul. 

― Pe măsură ce distingi detaliile evenimentelor, ajungi să surprinzi complexitatea organizării lucrurilor, fapt ce îți permite treptat să percepi nenumăratele relații dintre obiectele realității, continuă el. 

După care reluă: 

― Ori un program nu reprezintă altceva decât o colecție de obiecte simbolice strâns legate între ele și supuse acțiunii timpului din momentul în care acesta este pus în execuție, similar derulării oricărui fragment de istorie! 

― Adică istoria reprezintă un fel de rulare a unui program software, iar executarea unui program se poate asemăna cu evoluția istorică?, spuse fără voia sa reprezentantul. 

― Da, chiar așa stau lucrurile! Istoria o putem privi ca pe un mare program de evoluție a umanității, cu nenumărate etape intermediare, dar care însumate conduc la evoluție, progres, salt și devenire!, zise candidatul. 

― Iar actul de a programa derivă din cel al scrierii artistice, ce stăpânește detaliile de exprimare și utilizează la maximum resursele limbii, spuse în cele din urmă și se opri. 

Reprezentantul se ridică brusc de pe scaun, spuse în șoaptă câteva cuvinte la un subaltern și ieși pe ușă fără să mai spună nimic. Aceasta se închise cu zgomot în urma lui, după care se așternu tăcerea. Picase acel interviu, dar nu îi părea rău, fiindcă acea renumită companie dădu faliment câțiva ani mai târziu. 

Un claxon puternic din stradă îl readuse în prezent pe măsură ce amintirile se disipau ca o ceață luată de vânt. Se îndreptă către fereastră și văzu o mașină trecând cu viteză prin fața clădirii, după care viră brusc și se pierdu pe o stradă laterală. Vântul bătea destul de puternic, iar copacii își fremătau frenetic ramurile înălțate în văzduh. Toată natura părea un imens organism pus în mișcare de forțe nevăzute, ce îi prevăzuseră legile pe care să le respecte. 

― Natura este și ea un fel de structură programată, reflectă el. 

În același timp, un alt gând îi răspunse: 

― Nu numai natura, dar și omul reprezintă un sistem programat! 

― Da, așa este, totul se poate concepe ca un imens program ce se derulează la nesfârșit, își spuse și se îndreptă spre calculator. Acesta îi surâdea prin mii de linii de cod și prin nesfârșite variabile puse în mișcare de acesta la o simplă apăsare a unei taste. 

Zâmbi la rândul său și îi zise: 

― Bunul meu prieten, ai fost mereu alături de mine de-a lungul atâtor zeci de ani și eu nu te-am remarcat! 

Însă de îndată ce spuse acest lucru, realiză cum soluția pe care o căutase la acel proiect încurcat apăru aievea în fața ochilor minții. Secvențe întregi de instrucțiuni se derulau prin imaginație și imediat identifică acele elemente de rezolvare. Se așeză la calculator și timp de o jumătate de oră rearanjă fragmentele de program într-un întreg unitar. Compilă sursa și puse în execuție programul realizat. 

Nu mică i-a fost mirarea când a observat cât de bine funcționa proiectul și cât de fidel răspundea cerințelor de proiectare, ce inițial păreau imposibil de realizat. Necunoscutul devenea prietenos pe măsură ce negura ignoranței se ridica treptat de deasupra minții. Și atunci înțelese că literatura și istoria îi oferiseră acel gen de creativitate ce stăpânește detaliul, care, prin exemplu și asemănare, se aplică cu ușurință la orice alt domeniu al cunoașterii. 

Oprindu-se din lucru și pregătindu-se de plecare, observă cum calculatorul, la fel ca orice altă ființă supusă limitării, intră în regim de hibernare, ecranul închizându-se brusc și unitatea centrală oprindu-se din zumzăit. Cu condescendență mângâie carapacea metalică, se ridică de la birou, se îmbrăcă, privi afară și zâmbi, după care ieși pe ușă, dar nu înainte de a șopti în urma sa mașinăriei care dormita un: 

― Noapte bună! 

Și vântul încetă să mai bată, iar o liniște deplină puse stăpânire progresiv pe natură, oraș, oameni, locuri, lucruri și orice alte structuri programate ale acestei lumi.