Acasa > Artistic > Editorial >  




Volum: Întâmplări Pe Tărâmul Iluziei         Ediția 864 / 14 martie 2024        Tot Volumul

Limbajul Naturii la Început de Primăvară
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Venirea primăverii ne aduce în suflet bucuria unui nou început sub auspiciile unui anotimp al bucuriei, capabil să ne redea speranța vieții ce apare după trecerea înghețului iernii. Nimic nu este mai plăcut decât să privești înmugurirea plină de fericire a naturii, ce freamătă sub adierea plăcută a zilelor însorite de la începutul lunii martie. Privind descătușarea entuziastă a energiilor primordiale prin miracolul răspândirii miresmelor proaspete ale vegetației trezite la viață, nu poți decât să devii și tu părtaș renașterii ce obligatoriu urmează trecerii anotimpului friguros. 
  
Mă retrag să privesc trecerea norilor pe seninul fastuos al cerului și mă cufund în adâncimea lui, ce se deschide abisal deasupra pământului. Acest acoperiș fantastic ne oferă ocazia să distingem tonurile plăcute, albe-gălbui, ale razelor de soare, ce vin către noi de dincolo de orizont. Admir derularea pașnică a petelor alb-cenușii ale vaporilor de apă ce plutesc pe albastrul pastelat al bolții cerești și exclam cu entuziasm: „Cât de frumoasă este lumea!” 
  
Suntem înconjurați de minuni la fiecare pas. Orice clipă reprezintă o ieșire din cotidian. Fiecare crâmpei din experiența zilnică ne conectează cu un univers de posibilități neașteptate, ce se continuă practic la nesfârșit. Elementele naturii mă fascinează, mă bucură și mă înalță neîncetat. Și astfel, îmi avânt spiritul către o contemplare eternă a cosmosului, ce se preface în fiecare an după reguli aparent știute, dar niciodată cunoscute pe deplin. 
  
Ce anume determină această rotire spiralată a naturii după ritmul anului care își petrece lunile, săptămânile și zilele prin calendar? De unde știe ea ce anume să facă, în funcție de momentul raportat la trecerea continuă a timpului? Nu am un răspuns clar, dar zâmbetul nevinovat al ei mă constrânge să uit de întrebări pentru a primi răspunsuri la care nu mă aștept. 
  
Și de ce să mai întreb? Ce sens au cuvintele ce se sfârșesc într-o interogație? Natura nu vorbește în limbajul articulat al omului civilizat. Ea știe de ritmuri armonioase ce se integrează într-o melodie eternă. Este o limbă de care omul a uitat. Paradoxal, se naște cu ea, dar o uită în procesul educării ca adult insensibil la glasul universului înconjurător. 
  
Cine mai știe să asculte vorbirea munților? Dar pădurile, cine le mai înțelege? Călcăm nepăsători peste rădăcinile care ne susțin și ne mișcăm cu viteza unui avion prin mijlocul norilor grandioși ai cerului înstelat. Ni se pare normal să procedăm astfel, dar uităm de fapt cine suntem și ce anume căutăm în acest colț de galaxie, la capăt de univers. 
  
Dar primăvara, acest anotimp al renașterii, ne readuce în față acestor taine minunate, ce ne așteaptă să le explorăm folosind mai mult inima, decât mintea, și emoția, decât rațiunea. Chipul alb-roșu al mărțișorului ne vorbește despre aceasta prin evocarea primordialității sentimentului asupra logicii și triumful final al naturalului asupra artificialului. 
  
Am în adâncul ființei o cugetare nesfârșită, care abia așteaptă să se manifeste prin cuvinte, sensuri și simboluri, dar încă nu mă simt pregătit să le rostesc până la capăt. Sunt fascinat de miracolul vieții. Mă leg prin imaginație de pilonii ce susțin lumea pentru a percepe adâncimea și înălțimea realității în mijlocul căreia ne aflăm. Și mă bucur nespus de mult de căldura energiei telurice venind din adâncuri pentru a se întâlni grandios cu puterea nestăvilită a cerului pentru a da naștere vieții pe pământ. 
  
Nu îmi rămâne decât să vă doresc o primăvară minunată, însorită și plină de bucurie, care să vă însuflețească mereu de-a lungul anului! 
  
Referinţă Bibliografică:
Limbajul Naturii la Început de Primăvară / Întâmplări Pe Tărâmul Iluziei : Jurnal de Rugăciune și Studiu, Ediţia 864, Anul XIV, 14 martie 2024.

Datele volumului: Copyright © 2024 Întâmplări Pe Tărâmul Iluziei : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Dacă doreşti să ne contactezi, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail bible-study.xyz@hotmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE
Jurnal de Studiu și Rugăciune reprezintă rodul unei viziuni speciale privind oferirea unor articole care să îndrume pe cei care-L caută pe Dumnezeu către întâlnirea cu Hristos ce se va întâmpla în curând.

E-mail: nicolae.florescu.sires@gmail.com

Consultaţi Catalogul volumelor pentru o listă completă a volumelor publicate.


 
PAGINI
DIN
SCRIERE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!