„Iubirea nu reprezintă un lucru pe care să îl găsești. Mai degrabă, ea este acel ceva care te va întâlni neașteptat într-o bună zi.” ― Loretta Young  

 

Căutam cu înfrigurare să scriu un mesaj cu ocazia zilei de 1 Martie. Nu era simplu, fiindcă a găsi un text original pentru o astfel de sărbătoare presupunea o inspirație ieșită din comun. La masa de scris am încercat mai multe versiuni, dar stiloul îmi aluneca neglijent și lipsit de ordine pe paginile caietului meu de însemnări. Nicio soluție nu se întrezărea, doar timpul trecea fără rost și fără vreun rezultat notabil.  

 

M-am ridicat de la masă și am început să mă plimb prin cameră oprindu-mă de mai multe ori în fața ferestrei. Mașinile treceau monoton pe stradă. Nu le auzeam zgomotul, ci doar observam siluetele metalice ale caroseriilor vopsite reflectând lumina difuză a dimineții. Ici și colo, câte un pieton grăbit trecea prin fața casei mele, dar nu reușeam să văd de unde venea și încotro se îndrepta.  

 

Am deschis geamul. Aerul curat al nopții care tocmai trecuse inundă încăperea cu mirosul proaspăt al florilor expuse vânzării stradale de un magazin învecinat. Deseori mă opream să admir varietatea de culori, miresme și texturi ce se ofereau privirii. Nu știam numele plantelor ce se dezvăluiau în toată splendoarea lor. Nici nu cunoșteam pe cei care le vindeau. Cert este că mă bucuram simplu și direct de priveliștea lor ca pe vremea când locuiam încă pe tărâmurile mitice ale copilăriei.  

 

Dar acum nimeni nu venea să cumpere ceva. Era prea devreme. Umbra întunericului încă mai persista. Observam strălucirea stinsă a petalelor ce păstrau prezența de rouă a aburului nopții. Și ele așteptau, la fel ca mine, după cineva care, din rațiuni neștiute, întârzia să vină. Pentru ele un cumpărător neștiut, iar pentru mine o inspirație salvatoare.  

 

De la etajul al doilea din clădirea din dreapta, pe partea cealaltă a străzii, cineva a deschis geamul. Nu îi zăream chipul, dar silueta sa zveltă și bine croită o distingeam cu ușurință. După câteva secunde se auzi acordul unei melodii cu un refren obsedant. Cuvintele le distingeam cu ușurință. Atmosfera anilor ’60 mă învălui cu farmecul ei inconfundabil. Nu fusesem martor al acelei epoci, dar ecourile ei mă urmaseră în decada următoare, când, copil fiind, auzeam povestindu-se despre o perioadă frumoasă și de avânt, complet diferită de tot ce a urmat.  

 

Am prins ritmul. Chiar și secvența repetitivă a melodiei am reușit să o deduc. Cine o cânta? Nu știam, dar trebuia să prind cât mai multe cuvinte pentru a le căuta pe Internet. Mesajul era deopotrivă în linia muzicală și în text. Și așa am așteptat să se încheie acea partitură inedită a dimineții.  

 

Un cumpărător s-a apropiat de magazin și a cerut mai multe flori. M-am bucurat nespus pentru cel care le-a luat de pe raft. Încântat, m-am întors la masa de scris și am căutat pe Internet până am găsit piesa muzicală împreună cu interpretul ei: „I Say A Little Prayer”, Dionne Warwick, 1967. Ulterior, am identificat și textul melodiei pe care am început să îl adaptez pentru limba română. Mirosul florilor îmi stăruia încă în amintire pe măsură ce transcriam versurile emoționante ale unei iubiri pierdute în acei îndepărtați ani.  

 

Ecourile decadei ’60 pătrunse imediat în cameră de îndată ce am dat drumul la melodia descărcată de pe Youtube. Era o variantă brută captată într-un studio de înregistrări. Detaliile regizorale ce se auzeau la început confereau autenticitate și profunzime audiției. Vedeam autobuzele copilăriei mele mergând pe străzile vechi ale Brașovului. Distingeam farmecul Tâmpei dezvăluit din toate unghiurile posibile. Mergeam pe aleile cartierului Steagul Roșu în care locuisem vreme îndelungată.  

 

Și mai ales, observam acel loc, tainic în clipa de față, aflat la mică distanță de Poarta Schei și nu departe de liceul Andrei Șaguna unde apărusem în această lume într-o dimineață de primăvară, undeva, în biblioteca unei instituții medicale transformate ad-hoc în maternitate. Farmecul acelui anotimp nepieritor mi-a fost brusc adus înaintea ochilor de o melodie ce venea de peste timp, dintr-un veac apus, dar care continua să pulseze în viața mea.  

 

Cu aceste gânduri, am rescris de mai multe ori textul melodiei, cu grijă, ca să nu se piardă prospețimea petalelor de cugetare cuprinse în fiecare rând, precum și în fiecare inflexiune a interpretării. Iar la final, am adăugat câteva cuvinte de introducere:  

 

„Cu ocazia Sărbătorii Primăverii,  

 

Având cele mai alese gânduri și cele mai intense trăiri mă adresez cu toată bucuria tuturor ființelor capabile să simtă puterea iubirii ce se dăruiește prin culorile verzi ale vieții care stă să renască din mugurii care au străbătut cu răbdare cărarea iernii. Dinspre alte tărâmuri venind, acești mesageri ai eternității ne oferă seva unei realități insondabile din care toți am apărut la un anumit moment în oceanul timpului.  

 

Dintr-un astfel de fragment de veșnicie, am cules un mesaj ce traversează epocile cu puterea și căldura iubirii primordiale. Și cu mult drag l-am oferit tuturor celor care ne sunt alături în calitate de soții, mame, surori, prietene, colege și cunoștințe.  

 

Le doresc tuturor femeilor din spațiul zbuciumat al României, să trăiască experiența iubirii ce se naște dintr-o dorință nobilă și sinceră de a fi mereu alături de cei pe care îi îndrăgim. Lăsând deoparte fantomele trecutului și dezamăgirea prezentului, le doresc să aibă ocazia unui nou început în nemuritorul anotimp al Primăverii!”  

 

Ulterior am adăugat și textul melodiei, pe care l-am redat sub următoarea formă:  

 

„Din clipa în care m-am trezit  

Înainte de a începe o nouă zi  

Mi-am pus o dorință pentru tine.  

 

Pe măsură ce îmi aranjam părul  

Și mă gândeam cum să mă îmbrac  

Rosteam o dorință despre tine.  

 

Pe când alergam după autobuz  

Chiar și când călătoream  

Îmi spuneam o dorință legată de tine.  

 

Pe măsură ce timpul de lucru trecea  

Și în fiecare pauză pe care o traversam  

Invocam o dorință pentru tine.  

 

Mereu vei rămâne în inima mea  

Și nimic nu ne va despărți  

Viața mea doresc să fie numai cu tine.  

 

Cum să te fac să crezi  

Că nu este nimeni ca tine?  

De ce nu răspunzi dorinței mele?  

 

Știi că în fiecare clipă din zi  

Mă gândesc doar la tine.  

De ce nu se împlinește dorința mea?”  

 

Imediat ce am terminat de scris, aceste cuvinte au început să mă urmărească și de-a lungul întregii zile am trăit bucuria renașterii acelei perioade la finalul căreia am apărut. Forța vieții pulsa cu putere în mine și orizontul unui nou început se profila cu bucurie înaintea mea. La magazinul de flori era acum înghesuială. Ziua de 1 martie începuse iar eu savuram cu plăcere mireasma florilor multicolore ce își răsfirau aromele peste toți trecătorii.