Să te miști cu viteză și să fii conștient de aceasta poate părea o contradicție. Într-adevăr, mișcarea rapidă presupune că detaliile înconjurătoare se schimbă foarte repede, creând senzația alergării ca într-un vis, și nu în mijlocul realității. Evident, eficiența digitală ne cere să acționăm într-o astfel de manieră, ceea ce tinde să ne decupleze mintea de corp și să o plaseze într-un tărâmul al fanteziei. Însă prin contemplare atentă, am încercat să deconstruiesc aceste mișcări rapide în secvențe mici, permițându-mi să le observ, să le evidențiez și să le integrez în percepția de ansamblu.
Prin urmare, am încercat aloc atenție atât la mișcările rapide, cât și la cele încete de-a lungul călătoriei mele cu metroul. A fost plăcut să remarc faptul că, la un ritm accelerat, concentrarea mea avea tendința de a-mi diminua perspectiva asupra a ceea ce se va întâmpla în continuare. Așadar, urmărirea detaliilor a devenit superficială, rareori întreruptă de unele detalii neașteptate, care îmi treceau în scurt timp prin minte.
Apoi, m-am oprit brusc. Mintea a continuat să se miște în imaginație în afara corpului meu. M-am amuzat urmărind încercarea ei de a continua alergarea, fiind încă prinsă într-un proces de mare viteză. Pe de altă parte, am remarcat faptul că la un ritm mai scăzut, ea este forțată să rămână alături de corpul meu.
Însă la o viteză mare, partea din minte rămasă în corp tinde să dispară. Și astfel, am înțeles pe baza acestui exemplu modul în care dinamica frenetică a vremurilor noastre afectează relația dintre minte și corp, agresând integralitatea organismului.
În mod clar, nu suntem concepuți să rămânem mult timp în zona acțiunii permanente, gen „luptă sau fugi”. Acest tărâm distorsionat al alergării, în loc de mers domol, este asemănător unui vis halucinant, ce te aruncă multidimensional într-un joc năucitor. Așadar, din cauză că avem obiceiul de a ne mișca prea rapid, ne este greu să ne mai oprim și să rămânem calmi în starea de repaus.
De fapt, perioadele de repaus sunt doar simple pauze sâcâitoare dintre două episoade ce se derulează la o accelerație maximă. Considerăm drept pierdere de vreme să stăm liniștiți în mijlocul tumultului zilei.
Însă, învățând ce înseamnă contemplarea, am înțeles că mișcările sunt doar intervalele de pauză între perioadele de liniște. Și astfel, principala noastră preocupare ar trebuie să se refere numai la simpla, dar profunda deprindere de a sta, a contempla și a aștepta cu interes ceea ce se va întâmpla în interiorul și în exteriorul nostru.
Lumea prezentă a fost concepută pentru viteze mari de execuție. Acesta este modul în care lucrează calculatoarele. Dar printr-o deconstruire atentă și prin observarea părților din care sunt compuse, vom reuși să stăpânim domeniul mișcării, pornind de la cel al repusului și așteptării.
Mișcările simple și calme devin astfel ocazii de a observa frumusețea organismului uman, care este capabil să își schimbe postura și abordarea în nenumărate feluri, prin întinderi și răsuciri de mare profunzime. Având curiozitatea de a explora actul mișcării, vom descoperi cu uimire complexitatea infinită a lumii din care facem parte. Și acest lucru va induce un profund sentiment de recunoștință față de Cel care a alcătuit acces mare univers.
În plus, prin „îmblânzirea” mișcărilor, concepute inițial pentru a te deplasa cu o mare, se dobândește efectul revigorant al unei traduceri fluide în posturi și atitudini aducătoare de armonie. Iar diminuând amplitudinea părților corpului aflate în mișcare, se va dobândi o prețioasă perspectivă despre forța vitală care traversează prin nenumărate canale invizibile, unind într-o singură țesătură miraculoasa ta ființă. Și astfel, sentimentele se vor uni cu gândurile, având drept rezultat manifesta armonioasă în domeniul realității prezente, aici și acum.
