În mod normal, te lupți pentru a contracara tensiunile care acționează asupra ta. Așa simți cu siguranță când încerci să rămâi nemișcat în mijlocul furtunii create de lumea din jurul tău. Findcă astfel de talazuri generează puternice reverberații în lumea ta interioară.  

 

„Și în realitate, unde te afli? În afara sau înăuntrul ființei tale?”  

 

Desigur, ai deprins obiceiul de a fugi în lumea exterioară, când ceva neplăcut se întâmplă în interiorul tău. Viceversa, când în exterior este ceva neplăcut, ai tendința de a fugi în lumea ta imaginară, generând fantezii atent construite pas cu pas din anii copilăriei tale.  

 

„Dar unde te afli cu adevărat?”  

 

Dar tu rămâi atent la starea ta interioară și distingi treptat poteca îngustă ce traversează creasta unui munte înalt, de la înălțimea căruia observi cerul și pământul.  

 

„Dar cine sunt eu?”  

 

La dreapta și la stânga ta sunt două văi abisale: lumea exterioară și cea interioară. Pentru a păși în siguranță, trebuie asstfel să fii atent la detalii și conștient că un pas greșit va fi greu de recuperat.  

 

Însă această cale îngustă nu este dreaptă, ci ea se curbează, iarăși și iarăși, chiar dacă nu există obstacole vizibile, urmând linia de creastă. Aspectul ei se schimbă și el în funcție de anotimp, asemenea vântului care modifică terenul pe care îl străbate.  

 

Dar tu rămâi atent la detalii și deodată, ca de la sine, începi să pășești în siguranță și fără efort. Pare un paradox, dar simți acum calea cea dreaptă și reușești să separi corect realitatea de iluzie.