Era o discuție în contradictoriu în care patimile se manifestau pe față, iar el simțea imboldul de a se implica pentru a susține o parte. Era greu să nu fie angrenat emoțional în această ocazie. Ca de obicei, fiecare credea că are dreptate, iar cuvintele zburau năvalnic. Însă, de această dată a ales să fie conștient de ceea ce se întâmpla fără a spune ceva și a regreta mai târziu cele spuse.
Reverberații puternice se simțeau în cuprinsul camerei într-o formă de rezonanță ce nășteau trăiri întunecate. Era dificil ca acestea să nu îi capteze atenția. Totul părea anume pus în scenă pentru a genera imboldul de a acționa. Involuntar, pumnii îi erau încleștați pentru luptă. Picioarele îi erau încordate la maximum. Bătăile inimii i-au crescut semnificativ.
Astfel, el s-a racordat la distorsiunile percepute în corpul, sufletul și mintea sa. Senzații grele îi afectau trăirea cu un presentiment întunecat. Un nor plin de furie a intrat în conștiința sa, ocupând întregul său câmp de atenție. A privit detașat la acest straniu complex de emoții și a fost uimit de reacțiile involuntare care se produceau ca de la sine în interiorul ființei sale.
A continuat să privească toate acestea până când dimensiunile trăirii s-au diminuat. Emoția s-a diminuat asemenea unui nor mare care se fragmentează în alții mult mai mici. Cu interes, a acordat atenție la detaliile disponibile ale acestei distorsiuni de percepție. Corpul i s-a relaxat imediat. Sufletul, de asemenea, s-a liniștit pe deplin. Mintea și-a recăpătat calmul. Iar norii și-au schimbat culoarea în alb și au dispărut.
Astfel a realizat că înțelegerea la care a ajuns, în cele din urmă, l-a condus la adăugarea unui nou instrument de gestionare a sentimentelor dificile prin simpla conștientizare a ceea ce se întâmplă în jurul tău.
Fiindcă orice fel de perturbații exterioare vor induce tensiuni interioare. După aceea, tensiunile interioare vor induce distorsiuni ale percepției, care vor tinde să capteze ființa printr-un val de senzații întunecate și eronate. Din fericire, prin simpla lor conștientizare, este posibilă îndepărtarea lor.