Era plăcut să perceapă fericirea experimentată în diferitele etape ale vieții. Era o reîntâlnire plăcută cu persoanele dragi ale propriei ființe, care în chip miraculos au rămas active în trăirea sa. Și astfel, agitația obișnuită a zilei nu-și mai găsea reperele distructive ce îi distorsionau bucura de a trăi.  

 

Se simțea iarăși acel copil care a fost cândva, mai precis, când avea cinci ani. Imaginea câmpului pe care alerga, situat aproape de casă, încă mai persista în amintirea sa, deși trecuse multă vreme. Și brusc, sentimentul credinței că a existat mereu Cineva, care l-a ajutat și îndrumat în decursul timpului, i-a revenit în trăire împreună cu un sentiment de profundă bucurie.  

 

Și astfel, și-a dat seama că acel copil de odinioară era încă prezent în viața sa. Interesant era faptul că acea minusculă ființă încerca din răsputeri să pună în ordine experiența sa de adult, în conformitate cu credința pe care o avea în acea vreme.  

 

Iar cuvintele acelui copil îi răsunau puternic în anticamera conștiinței prin reverberații multicolore ce refăcea în chip magic structura interioară a ființei sale.  

 

Cuvintele unui copil sunt puternice  

și modelează adultul de mai târziu,  

conform cu trăirea vieții ce răsare,  

de dincolo de orizontul aparent al firii.  

 

Emoțiile exprimate prin bucurie,  

refac imediat structura atinsă,  

de experiențele nefericite ale vieții,  

și dezvoltă miraculos chipul său ascuns.  

 

Fiindcă prin întoarcerea la origini,  

se primenește puterea de a trăi,  

prin sentimente ce nobil te ancorează,  

de cerul înalt și de adâncul pământ.  

 

Ești un copil al veșniciei ce rămâne,  

în decursul veacurilor de neschimbat,  

și alergi către frumoasa întâlnire,  

dintre Omul din Cer și Cel născut pe pământ.