Aroma esenței de mesteacăn determina o transpunere în spațiu și timp, dincolo de orizontul prezentului, în câmpul inepuizabil al posibilului ce se așterne armonios de-a lungul drumului pe care-l parcurgi către viitor. Era ca și cum ai fi intrat într-o pădure plină de mesteceni, la începutul unei zile însorite de vară. Vântul adia printre frunze, care fremătau frenetic, producând un sunet plăcut, ce amintea de vremea copilăriei. 

Dar mirosul parfumat al mesteacănului te învăluia printr-o atmosferă protectoare ce-ți oferea siguranța revenirii în locurile pe care le-ai îndrăgit în decursul vieții. Orice formă de tensiune interioară se disipa în contactul cu această misterioasă chemare către albul originar, din care toate formele au apărut. 

Era strălucirea imaculată a luminii primordiale din care s-au născut toate ființele și obiectele din care este compusă existența, o descoperire a izvorului din care este hrănită întreaga natură, inclusiv, propria ta ființă. 

Protecția acestui scut de culoare albă, care învelea trunchiurile viguroase ale pădurii de mesteceni, evoca din plin capacitatea vieții de a învinge frica întunericului, ce adesea încearcă pe oricine născut în această lume. Și de fapt, esența inexprimabilă a acestui arbore devine astfel un remediu sigur împotriva neliniștii, ducând la vale temerea, asemenea unui râu care curgând repede către vale, aruncă pe mal toate murdăria acumulată în tine. 

Experiența era puternică. Era o intrare miraculoasă într-o altă lume, ce te conducea departe de orice formă de degradare. Era descoperirea unui loc plin de frumusețe, care transmitea nemijlocit mesajul regenerării și speranței.