Să fii obosit nu este deloc plăcut. Să începi o meditație într-o astfel de situație ar putea părea o nebunie. În ciuda acestui fapt, într-o astfel de împrejurare am început să-mi examinez senzațiile corpului printr-o scanare uniformă a suprafețelor interioare ale trupului. Astfel, am observat punctele de tensiune răspândite de-a lungul întregului volum perceptibil. 

Însă, în timp ce contemplam starea mea interioară, mi-am imaginat că examinez fuzelajul unui avion gata să decoleze în următoarele ore. Utilizând delicatul mecanism al atenției, am observat părțile plasate în umbră în raport cu percepția mea normală. Cu mare interes, am analizat valorile sensibilității măsurate în jurul lor, plasând valorile într-o matrice care, în timp, a colorat harta corpului cu multe stegulețe albe, albastre și roșii. M-am întors să le studiez mai bine pe cele roșii, activate după o noapte dificilă. 

Am urmărit circuitele care le declanșau, venind din interior, cu originea în diferitele țesuturi ale sistemului nervos. Experiența mea în domeniul comunicațiilor mi-a oferit un mare ajutor, urmărind micile urme ale impulsurilor electrice, care străbăteau autobuzele informaționale precum mașinile pe o autostradă. Acest lucru m-a amuzat și mi-am amintit de perioada în care, copil fiind, aveam obiceiul să stau întins pe pat și să visez cu ochii deschiși la fabricarea de nave spațiale și la conceperea de noi tehnologii pentru a se călători în spațiul îndepărtat către alte galaxii. 

Exercițiul conștient a devenit mai amuzant, în timp ce atingeam cu sensibilitate circuitele emoționale, care de obicei, reacționau cu voci furioase din cauza faptului că erau deranjate de cursul lor normal. Am identificat țesuturile de unde se ridicau stegulețele roșii la suprafața pielii mele și le-am întrebat cu calm despre motivația pentru care făceam acest lucru. 

Cu profundă îngrijorare, le-am ascultat vocile, de fapt fluxuri de impulsuri, modulând emoții, sentimente și gânduri, lăsându-le să vorbească, și toate mi-au spus despre neglijarea destinului meu de a deveni un mare om de știință în lumea neuroștiințelor avansate. Mi-au amintit de perioada în care am studiat cu ardoare, fiind doar un adolescent, o mulțime de cărți despre psihologie și psihofiziologie, și apoi, cum am abandonat această vocație pentru a deveni doar un inginer. 

Cu timiditate, le-am cerut să-mi ceară iertare pentru acea decizie ciudată, de care m-am căit cu lacrimi mari după aceea. Le-am promis că voi face tot posibilul ca să recuperez timpul care a trecut de atunci. De asemenea, le-am mărturisit despre intenția mea de a deveni profesor de mindfulness și de multe alte practici menite să aducă vindecare și fericire acestei lumi suferinde. Apoi, în scurt timp, steagurile roșii s-au transformat în verzi, semnalându-mi acceptarea dorinței mele de a repara greșelile pe care le-am făcut de-a lungul vieții. M-am întors la suprafața pielii mele și, cu profundă apreciere, i-am mulțumit Marelui Autor pentru darul minunat al vieții și care mi-a încredințat cu generozitate acest trup extraordinar în care trăiesc!