A nu te lăsa interferat de ceilalți poate deveni copleșitor atunci când ei nu te înțeleg în vreun fel. Și astfel, contemplarea lumii este simplă când ești singur, dar când alții vin și pleacă în jurul tău, devine greu să observi detaliile multicolore care apar în timp ce explorezi cu iubire realitatea lumii. Iar uneori, asemenea unei bobine care absoarbe spontan fluxul magnetic de la o sursă din apropiere, poți prelua gândurile altora — adesea pline de grijă, anxietate și frică — și să ți le însușești ca și cum ar fi ale tale. Însă, prin contemplarea calmă a lumii, vei reuși să-ți separi interiorul ființei de influențele zgomotoase ale celor din jur. Și astfel, asemenea unui avion care traversează norii furtunoși, prezența Celui Primordial te va călăuzi în afara zgomotului produs de ceilalți. 

Norii de furtună se strâng în jurul tău, 

și te constrâng adesea ca să te-nfiori 

de adierea înghețată a grijilor întunecate, 

învolburate de vânturile haotice ale patimilor. 

Dar tu nu le dai atenție în vreun fel, 

ci regăsind calea către Cel Primordial, 

pășești cu atenție peste obstacole 

și nu te oprești din urcarea ta. 

Fiindcă lumea din jurul tău se schimbă, 

după reguli pe care ceilalți nu le înțeleg, 

dar pentru tine întregul orizont al firii, 

se transformă progresiv în nemurire. 

Ești un copil neprihănit al Celui Sfânt, 

și alergi pe câmpia înmiresmată a lumii, 

printre copacii miraculoși ai Edenului, 

urcând pe crestele munților de veșnicie.