Este surprinzător să observi faptul că printr-o simplă contemplare a impresiilor adunate în lumea ta interioară îți vei dezvolta capacitatea de a decodifica pe deplin mesajele ce vin către tine din mediul înconjurător. Și astfel, în loc să constituie o evadare din realitate, contemplarea lumii interioare îți va oferi ocazia să distingi o proiecție fidelă și sensibilă a contextului în care te găsești. Și de exemplu, acordând atenție la ceea ce auzi la un moment dat, după o vreme, vei constata cu surprindere cum inteligibilitatea sunetelor va crește, iar ceea ce părea a fi doar un simplu zgomot, se va redefini sub forma unui mesaj bine articulat, plin de semnificații nebănuite. Și astfel, doar printr-o simplă ascultare a sunetelor din jur, vei distinge o simfonie de tonuri armonioase ce va înlocui monotonia unui zgomot lipsit de conținut. Fiindcă orice obiect al realității îți transmite sensuri nebănuite folosind propriul său limbaj. Și, ciudat sau nu, tu cunoști limbajul tonalităților acustice încă din vremea când erai copil, din acel timp când alergai liber și te jucai cu bucurie sub binecuvântarea cerului multicolor al lumii. Era perioada în care îți exprimai în chip deslușit sentimentele iar percepția vieții rezulta dintr-o trăire miraculoasă ce trecea dincolo de cuvinte. Și astfel, acordând atenție sunetelor și tonurilor din jurul tău, îți vei oferi ocazia de a te reîntâlni cu acel copilul imaculat aflat în suflet. Și explorând cu atenție lumea interioară, vei distinge înțelesul autentic al destinului pentru care trăiești.
Dacă vei da atenție sunetelor din jur,
ele se vor preschimba în cuvinte,
ce-ți vor vorbi despre înțelesuri tainice,
din care este compusă această lume.
Dacă vei ști să-ți păstrezi tăcerea,
toate lucrurile din jur îți vor vorbi,
iar cunoștința tainică va veni la tine,
asemenea unei învățături fără sfârșit.
Fiindcă totul depinde numai de tine,
spre a cunoaște calea pe care mergi,
ce se descoperă doar pentru acela,
care distinge simfonia din jurul său.
Fiindcă totul se învăluie în armonie,
când există dorința smerită de a ști,
în ce anume constă misterul lumii,
descoperit dincolo de albastrul infinit.