Corespondența dintre anotimpuri și organele interne  

 

În natură există opt tipuri de vânturi, în funcție de direcția din care ele vin sau spre care pleacă: (1) răsărit, (2) miazăzi, (3) apus și (4) miazănoapte. Similar, în circulația principală și în cea secundară a corpului umană există cinci tipuri de vânturi.  

 

Cele opt tipuri de vânt care apar în natură pot deveni anormale și patogene, provoacând boli. Acestea influențează circulația principală și cea secundară din corp, producând cinci tipuri de vânt intern care pot dăuna organelor corespunzătoare. Aceste vânturi interne sunt următoarele:  

 

(1) vântul hepatic,  

 

(2) vântul inimii,  

 

(3) vântul pulmonar,  

 

(4) vântul la rinichi și  

 

(5) vântul splinei.  

 

Vânturile patogene sunt cauzate de modificări anormale în ritmul celor patru anotimpuri, după cum urmează:  

 

(1) când primăvara se manifestă la sfârșitul verii,  

 

(2) când sfârșitul verii se manifestă iarna,  

 

(3) când iarna se manifestă vara,  

 

(4) când vara se manifestă toamna și  

 

(5) când toamna se manifestă primăvara.  

 

Aceasta redă ciclul de control al interacțiunilor dintre cele cinci elemente din natură.  

 

În ceea ce privește corespondența anotimpurilor cu elementele naturii, vom avea următoarele:  

 

(1) primăvară este reprezentată de lemn,  

 

(2) vara este reprezentată de foc,  

 

(3) sfârșitul verii este reprezentat de pământ,  

 

(4) toamna este reprezentată de metal și  

 

(5) iarna este reprezentată de apă.  

 

Organele de stocare care corespund elementelor naturii sunt următoarele: ​  

 

(1) ficatul corespunde lemnului,  

 

(2) inima corespunde focului,  

 

(3) splina corespunde pământului,  

 

(4) plămânii corespund metalului și  

 

(5) rinichii corespund apei.  

 

De aici decurge corespondența dintre anotimpuri și organele de stocare, în sensul afectării directe prin similaritate:  

 

(1) primăvara afectează direct ficatul,  

 

(2) vara afectează direct inima,  

 

(3) sfârșitul verii afectează direct splina,  

 

(4) toamna afectează direct plămânii și  

 

(5) iarna afectează direct rinichii.  

 

Anomalia anotimpurilor perturbă corpul uman  

 

Prin urmare, dacă vom relua ciclul de restricție sau de control anterior enumerat, vom avea următoarele situații:  

 

(1) dacă primăvara se manifestă la sfârșitul verii, va exista un exces al elementului lemn, corespunzător ficatului, care va acționa excesiv diminuând activitatea elementului pământ, corespunzător splinei,  

 

(2) dacă sfârșitul verii se manifestă iarna, va exista un exces al elementului pământ, corespunzător splinei, care va acționa excesiv diminuând activitatea elementului apă, corespunzător rinichilor,  

 

(3) dacă iarna se manifestă vara, va exista un exces al elementului apă, corespunzător rinichilor, care va acționa excesiv diminuând activitatea elementului foc, corespunzător inimii,  

 

(4) dacă vara se manifestă toamna, va exista un exces al elementului foc, corespunzător inimii, care va acționa excesiv diminuând activitatea elementului metal, corespunzător plămânilor, și  

 

(5) dacă toamna se manifestă primăvara, va exista un exces al elementului metal, corespunzător plămânilor, care va acționa excesiv diminuând activitatea elementului lemn, corespunzător ficatului.  

 

Atunci când anotimpurile nu își urmează ciclul natural: (1) primăvara, (2) vara, (3) sfârșitul verii, (4) toamna și (5) iarna, manifestările meteorologice și transformările de energie adecvate, vor rezulta diferite îmbolnăviri.  

 

În privința corespondenței dintre anotimpuri și organele de stocare a energiei interne, va rezulta următoarele:  

 

(1) Primăvara vântul bate dinspre răsărit, conducând la sensibilitate asupra circulației hepatice, care are tendința de a se ridica în zona capului, provocând sângerări nazale.  

 

(2) Vara vântul bate dinspre miazăzi, conducând la sensibilitate asupra circulației inimii, care are tendința de a acționa în zona pieptului și coastelor.  

 

(3) Vara târzie constituie punctul de echilibru dintre anotimpurile calde și cele reci, unind energia de repaus și pe cea de mișcare, vânturile fiind în mare măsură absente. Această perioadă de tranziție conduce la sensibilitate asupra circulației splinei, care are tendința de a se manifesta în mijlocul spatelui.  

 

(4) Toamna vântul bate dinspre apus, conducând la sensibilitate asupra circulației plămânilor, care are tendința de a se manifesta în zona umerilor și în partea superioară a spatelui.  

 

(5) Iarna vântul bate dinspre miazănoapte, conducând la sensibilitate asupra circulației rinichilor, care are tendința de a se manifesta în zona inferioară a spatelui.  

 

Înțeleptul știe că esența ancestrală este cea mai prețioasă substanță din corp. La fel ca rădăcina unui copac, aceasta trebuie protejată și ascunsă de factori care ar putea să o epuizeze. Prin urmare, este esențial să protejați esența ancestrală prin observarea și adaptarea la ritmurile sezoniere.  

 

Semnificația părților unei zile  

 

Se spune că există energie de repaus în cea de mișcare și reciproc. Ziua este considerată mișcare, în timp ce noaptea este repaus. Acest lucru este diferențiat în continuare după cum urmează:  

 

(1) răsăritul soarelui până la amiază reprezintă mișcare în mijlocul mișcării,  

 

(2) de la amiază până la apusul soarelui reprezintă este repaus în mijlocul mișcării,  

 

(3) de la apusul soarelui până la miezul nopții reprezintă repaus în mijlocul repasului și  

 

(4) de la miezul nopții până la răsăritul soarelui reprezintă mișcare în mijlocul repausului.  

 

Acest tip de clasificare poate fi aplicat și asupra corpului uman, după cum urmează:  

 

(1) Exteriorul corpului este considerată că deține energie de mișcare, în timp ce interiorul este considerat că deține energie de repaus.  

 

(2) Spatele corpului este considerat că deține energie de mișcare, în timp ce fața corpului este considerată că deține energie de repaus.  

 

(3) Jumătatea superioară a corpului este considerată că deține energie mișcare, în timp ce jumătatea inferioară este considerată că deține energie repaus.  

 

Clasificarea organelor interne  

 

Organele interne ce dețin energie de repaus sunt următoarele: (1) inima, (2) ficatul, (3) splina, (4) plămânii și (5) rinichii. Funcția lor este de transformare și stocare, ele constând în cavități pline ce asigură înmagazinarea energiei.  

 

În schimb, organele interne ce dețin energie de mișcare sunt următoarele: (1) vezica biliară, (2) stomacul, (3) intestinul gros, (4) intestinul subțire, (5) vezica urinară și cele trei cavități viscerale responsabile de metabolismul fluidelor. Funcția lor constă în primirea și tranzitul, ele constând în niște cavități goale, ce asigură comunicarea și transportul.  

 

Conceptul de mișcare în mijlocul repausului și de repaus în mijlocul mișcării explică de când și de unde apare o afecțiune. De exemplu, pot exista următoarele situații:  

 

(1) o boală de iarnă apare într-o zonă cu energie de repaus a corpului, adică repaus în mijlocul repausului,  

 

(2) o boală de vară apare într-o zonă cu energie de mișcare a corpului, adică mișcare în mijlocul mișcării,  

 

(3) o boală de primăvară apare într-o zonă cu energie de repaus a corpului, adică mișcare în mijlocul repausului, și  

 

(4) o boală de toamnă apare într-o zonă cu energie de mișcare a corpului, adică repaus în mijlocul mișcării.  

 

Pentru a clasifica în continuare, zona pieptului este considerată ca deținând o energie de mișcare, în timp ce abdomenul deține o energie de repaus. Prin urmare,  

 

(1) inima deține energie de mișcare în mijlocul mișcării,  

 

(2) plămânii dețin energie de repaus în mijlocul mișcării,  

 

(3) rinichii dețin energie de repaus în mijlocul repausului,  

 

(4) ficatul deține energie de mișcare în mijlocul repausului și  

 

(5) splina deține energie maximă de repaus în mijlocul repausului.  

 

Această clasificare ajută la înțelegerea relațiilor dintre organe și corp, ca întreg, în ceea ce privește localizarea, funcția și natura lor.  

 

Un diagnostician eficient este capabil să observe schimbările și transformările celor cinci organe de stocare și ale celor șase organe de comunicare. El cunoaște factorii externi corespunzători și activitățile de transformare, de repaus și de mișcare, cele șase influențe atmosferice ale căldurii, frigului, vântului, umezelii, uscăciunii și căldurii de vară. Medicul desăvârșit este capabil să urmărească bolile atât la suprafață, cât și pe plan intern, și să discearnă direcția și progresia unei boli. Toate aceste corespondențe îl vor ajuta în diagnosticarea și administrarea eficientă a tratamentului pacientului. Acesta este Înțelepciunea transpusă în practică!  

 

Înțelepciunea este prețioasă și nu trebuie transmisă decât dacă un discipol este sincer și plin de compasiune faţă de suferinţa umană. Numai așa marea tradiție poate rămâne pură și virtuoasă.