Am vorbit despre tipologia înlocuirii, sau despre Seth, fiul lui Adam, menit să-l înlocuiască pe Abel. După cum cunoaștem din relatarea biblică, Adam și Eva au pierdut printr-o singură lovitură doi copii: Cain, primul născut, și Abel, născut ulterior. Abel a fost ucis de către Cain. Cain a fugit. El plecat. Și-a părăsit locul natal. Implicit, și-a părăsit familia. În acel moment, Adam și Eva au realizat că în mare parte, exemplul greșit pe care ei îl furnizase copiilor, fusese probabil principala cauză a devierii comportamentale a lui Cain. Și de aceea, ei și-au propus să schimbe radical lucrurile. Astfel, s-a născut Seth, într-o familie care a încercat să repare greșelile trecutului, oferind, atât cât se putea, un mediu în care să se dezvolte credința și recunoștința față de Dumnezeu, acele caracteristici pe care le-am dedus, sau le-am intuit, în viața lui Abel.
De aceea, vom discuta despre tipologia amestecată a fiilor lui Seth cu fetele lui Cain. De aceea, vom continua călătoria noastră în lumea Bibliei, încercând să înțelegem conflictul care s-a desfășurat de la început pe Pământ între cele două mari metode de cunoaștere, și anume, între cel al contemplării și aprecierii vieții date de Dumnezeu, respectiv cel al iluziei „binelui și răului”. Acest conflict a fost marcat prin plantarea celor doi copaci care simbolizau cele două mari principii și prin lăsarea la dispoziția omului a capacității de a alege între cei doi copaci, între cele două metode fundamentale de cunoaștere. Dacă omul ar fi ales pomul vieții, copacul lui Dumnezeu, atunci existența sa ar fi fost fericită și nemuritoare. Nu ar mai fi existat boală, suferință, necaz, întristare și bătrânețe, toate aceste afecțiuni care distrug în cele din urmă ființa umană. Dar, așa cum știm din cuprinsul Bibliei, omul a ales copacul „binelui și răului”, care ilustrează principiile de guvernare și de acțiune ale Celui Rău, care se opune lui Dumnezeu. Acesta este conflictul în care ne găsim. Și indiferent de perioada istorică, de momentul la care ne găsim, acesta rămâne conflictul ce se proiectează în tot ce se întâmplă pe pământ. Orice altceva nu reprezintă decât o prelungire a acestor două mari principii aflate în opoziție directă.
Și continuăm cu povestirea din punctul unde am lăsat-o data trecută. Am vorbit despre Seth, despre viața sa, despre apariția religiei, și acum vom examina ce s-a întâmplat după ce copiii lui Cain s-au înmulțit pe pământ. De asemenea, copiii lui Seth s-au înmulțit și ei semnificativ. Astfel, se disting explicit roadele celor două mari principii ale cunoașterii: al „vieții” și al „binelui și răului”. În cazul lui Seth, observăm clar că ereditatea a primit-o într-un moment nefericit și nu i-a fost favorabilă pentru a urma calea vieții. Din cauza decăderii biologice, care au urmat celei psihologice, Adam și Eva nu au putut să-i ofere o ereditate bună, ADN-ul fiind afectat. Așadar, Seth s-a născut cu puternice înclinații către rău, lucru ce a necesitat o educare foarte atentă, însă, ca de obicei, insuficientă. Și astfel, privind peste timp, „binele și răul” a înlăturat în cele din urmă principiul vieții, nu neapărat explicit în viața sa, cât mai ales în cea a copiilor săi.
Citim în Scriptură că atunci când s-au înmulțit copiii lui Cain, întemeind o civilizație foarte prosperă, fiii lui Seth, care locuiau în corturi, nomazi, păstori ca Abel, au văzut că fetele lui Cain sunt foarte frumoase. Atracția a fost irezistibilă. Drept urmare, și-au luat de neveste dintre ele și cele două mari grupuri ale umanității s-au amestecat. Este adevărat că această amalgamare exista potențial în firea lui Seth, în genele decadenței genetice. La fel de clar este faptul că educația religioasă care i-a fost oferită a căutat să compenseze acest fapt, ceea a condus la o amestecare preponderent interioară și mai puțin exterioară în cazul său. Dar pe măsura trecerii la noi generații, amestecarea interioară a condus și la cea exterioară, până când firea umană a devenit complet contaminată cu principiul „binelui și răului”. Așadar, vorbim despre o contaminare ereditară, primită prin naștere, și de una educațională, primită din mediul din jur în care se dezvoltă ființa umană. Și astfel, ambele aspecte, interioare și exterioare, au fost afectate de acest principiu distructiv.
Ca să recapitulăm, căderea omului a fost la început de natură psihologică, ca urmare s-a produs o degradare la nivelul minții sale, ulterior a fizicului și la final, a codului genetic. S-a încercat compensarea prin educație, la nivel psihologic, dar nu a funcționat. Ereditatea a înfrânt educația. Și în cele din urmă, ceea ce exista în interior, în inimă, aș putea spune în ADN, s-a manifestat în exterior. Și lumea întreagă a intrat sub spectrul copacului „binelui și răului”. Însă, au existat și excepții, dar despre acestea vom discuta într-o ocazie viitoare.
Acum să explorăm această atracție fatală a fiilor lui Seth față de fetele lui Cain. Și vom vorbi nu numai de atracția fizică, sexuală, dar și de cea culturală pe care o exercita acea civilizație prosperă a antedeluvienilor, sau a atlanților, cum se mai spune. Așa cum rezultă din Biblie, urmașii lui Cain au fost buni meșteșugari și oameni de artă. Ei au întemeiat o cultură materială de excepție și au pus bazele unei civilizații fără de egal. Cumva, acest elan progresist pe care îl avem și în prezent, și care s-a văzut în istorie în dreptul marilor civilizații, vine de la Cain. De fapt, Cain nu era un om rău. Nu era un demon. Era un om care trăia sub spectrul „binelui și răului”, în baza unei alegeri bine consimțite. Ereditatea lui a fost bună, dar el a făcut o anumită alegere în direcția greșită. A fost și educația familială proastă, mărturia fiind învinovățirea aruncată de la unul la altul de către Adam și Eva după căderea în păcat. Normal, au fost mult mai mulți factori care l-au influențat pe Cain, dar totuși, el a făcut o alegere în cunoștință de cauză când a decis să-l ucidă pe Abel. Așadar, trebuie mine înțeles că el nu a fost condiționat de la început să urmeze această cale a „binelui și răului”.
Fiindcă spectrul iluziei „binelui și răului” presupune o cultură în care fiecare face ce crede că este „bine” și condamnă ce i se pare că este „rău”. Din cauza că, la nivel individual, percepția este diferită de celuilalt, a fost necesară clarificarea la nivel de grup, de comunitate și de societate a acestei clasificări. Și acest lucru s-a realizat prin stabilirea de legi și a unei ierarhii, în care, pe baza unei anumite competiții sau descendențe, cineva ajunge în vârf dictează ce îi se pare ca fiind „bine”. Așa a apărut structurile statale, așa au apărut conducătorii, nobilii și regii. Toți aceștia dictau ce li se părea ca fiind „bine” din punctul lor de vedere și conform cu interesul lor. Însă, disputa asupra iluziei „binelui și răului”, continua la nivelul claselor conducătoare. Și după o vreme, se ridicau alte persoane care deveneau puternice și acestea stabileau ce este bine, ce este rău, de multe ori, în opoziție cu tot ce se știa anterior. Structurile existente de conducere erau fragile și supuse unei transformări, de multe ori haotice, fiindcă apăreau alte structuri competitive, care prin mijloace diplomatice și militare, încercau să-și impună propria ordine „bine și rău”, conform viziunii și interesului pe care îl aveau. Astfel, conform cărții Genezei, se distinge apariția cetăților, sau orașelor-stat, urmate de structuri mai complexe, în genul regatelor și imperiilor. Și din cauza acestui relativism, a ce înseamnă bine sau rău, disputa între acestea era inevitabilă. Și astfel, conflictul, sau războiul, a devenit o realitate prezentă a întregii istorii.
La nivel individual, chiar și familial, conflictul înțelegerii „binelui și răului” a generat ciocniri între frați, așa cum distingem chiar de la începutul căderii, între Cain și Abel, în care învinovățirea reciprocă a condus la disensiune, conflict și omor. La nivel personal, ființa interioară a fost sfâșiată între impresii contradictorii, remușcări, temeri și întrebări nesfârșite: Ce este bine? Ce este rău? Neavând o comunicare directă cu Dumnezeu, lucrurile au devenit și mai complicate.
Civilizația lui Cain a oferit prosperitate prin competiție. În timpul său a apărut proprietatea privată. Oamenii începeau să dețină terenuri și avuții. Nu se vorbește despre cultura banului. Nu știm dacă existau sau nu valori monetare. Dar vânzarea și cumpărarea se putea face și prin schimb direct. Prin extensie, comerțul derivă tot din cultura lui Cain, fiind bazat pe existența structurilor statale. Și, nu în ultimul rând, de aici a derivat dorința de câștig și de îmbogățire, care nu exista în mod normal, conform ordinii create de Dumnezeu. Fiindcă Pământul a fost dat tuturor oamenilor spre îngrijire și exploatare, fără niciun fel de discriminare. Însă, odată ce s-a instaurat noțiunea de proprietate, au apărut diferențele de avere. Astfel, a apărut lăcomia de avere a celor bogați, dar și dorința de câștig a celor săraci. Și așa apar negustorii sau comercianții. De asemenea, Cain a fost un bun agricultor. Prin cultivarea pământului el a deprins tehnici de modelare a terenului și de modificare a structurii planetei prin defrișare și construcție. Tot ce s-a văzut în ciclul istoric prezent, s-a mai întâmplat o dată în trecut, la scară planetară în timpul antedeluvienilor. Aceasta a modificat obiceiurile animalelor, silite să trăiască în habitate mai restrânse și a forțat modificarea obiceiurilor lor, adică, trecerea la stilul carnivor, fiindcă din lipsă de hrană vegetală, au început să mănânce unele pe altele. Și în cascadă, civilizația lui Cain a modificat fața planetei, transformând-o într-un loc al competiției, al luptei pentru supraviețuire, al uciderii, al minciunii, al dorinței după câștig și al poftei.
De la început știm că oamenii, de îndată ce a păcătuit, le-a apărut o puternică dorință sexuală pe care nu o avea înainte. Drept urmare, și-au făcut șorțuri ca să se acopere. Această tendință era așa de puternică încât nu putea fi stăvilită decât prin această măsură. Percepția fusese puternic distorsionată prin introducerea iluziei „binelui și răului”. Iar această poftă a generat o competiție acerbă între bărbați și femei, fiecare încercând să-l câștige sau să-l manipuleze pe celălalt prin intermediul sexualității, în dobândirea unor avantaje sau, pur și simplu, pentru a se distra. Lucrurile s-au complicat foarte mult. Și în mare măsură, cultura lui Cain era similară celei de astăzi. Dacă vrem să ne gândim la acest aspect în detaliu, ne este de ajuns să privim în jur și vom regăsi toate elementele constitutive ale acelui timp.
În opoziție, copiii lui Seth erau nomazi, locuiau în corturi, fiind păstori ca Abel și se mutau cu turmele din loc în loc. Proprietatea era comună. Se trăia în așa-zisa comună primitivă. Normal, nivelul culturii materiale era foarte redus. Religia era importantă. Ținerea învățăturilor lăsate de la Adam și Eva era continuată cu perseverență. Ei trăiau în mijlocul naturii. Dar această viață nomadă avea și ea problemele ei. La început, mediul era favorabil, dar pe măsură ce cultura lui Cain s-a extins și a modificat mediul, cu siguranță că a fost tot mai greu să locuiești în păduri și locuri ce au început să se deșertifice sau care au fost pretinse drept proprietate de către urmașii lui Cain. Și astfel, când animalele au devenit sălbatice, ele au început să atace oamenii. Și astfel, nomazii, fiii lui Seth, au fost cei mai afectați. De asemenea, structurile statale construite de către urmașii lui Cain au intrat în competiție pentru teritoriu și resurse cu urmașii lui Seth.
Însă, cultura nomadă avea și avantajele ei. Viața în mijlocul naturii oferea o robustețe puternică. Cunoscând arta tratării afecțiunilor prin plante și având comuniune cu mediul înconjurător, psihicul acestor oameni era mult mai rezistent iar corpul lor mult mai sănătos. Nu întâmplător se spune că după ce s-au unit cele două mari familii umane, s-au născut uriași. Acești uriași nu veneau din ereditatea lui Cain, care a decăzut datorită stilului de viață, ci din cea a fiilor lui Seth. Fiind oameni ai naturii ei trăiau așa cum Dumnezeu ar fi vrut să fie, adică, așa cum ar fi trebuit ca omul să locuiască pe pământ. Această armonie cu mediul înconjurător a cizelat pe urmașii lui Seth asemenea copacilor bine făcuți, sănătoși și puternici în mijlocul naturii.
Dar ereditatea deficitară a lui Seth și-a spus cuvântul. Așa cum citim din Biblie, atracția sexuală a fost imposibil de oprit. Ne putem gândi că fetele lui Cain aveau obiceiul dezgolirii corpului, fapt ce genera o dorință irezistibilă în dreptul bărbaților din familia lui Seth. Și aici și-a spus cuvântul ereditatea. Da, acea ereditatea rezultată în urma căderii.
Totuși, de ce oare iluzia cunoașterii „binelui și răului” generează o asemenea atracție? Greu de spus. Fiindcă aici sunt niște mecanisme interioare deosebit de profunde care, la o primă vedere, nu au nicio legătură. Dar să înțelegem faptul că omul nu a fost construit să se gândească sub termenii de „bine și rău”. Mintea umană nu a fost proiectată pentru așa ceva, cum de altfel, nici mintea vreunui înger. Fiindcă în realitate, a încadra tot ce există în termeni de bine și rău constituie o nebunie. Iluzia „binelui și răului” vine de la Cel Rău, care a încercat și a reușit să perturbe printr-un fel de virus informațional și psihologic, mintea îngerilor, el însuși suferind de această afecțiune. Prin urmare, a crea o ființă umană ca să se adapteze la o astfel de nebunie nu este posibil. De aceea, când în om a pătruns această deformare a realității, ea a provocat perturbații psihologice foarte puternice la nivel de percepție, generând la nivel fiziologic distorsiuni organice, traduse prin pofte exagerate, prin dorințe nestăpânite și printr-un dezechilibru evident între emoție și gândire, afectând delicatele circuite biochimice și nervoase care străbat corpul uman.
Și înțelegem că din punctul de vedere psihofiziologic, pofta sexuală, mâncatul peste măsură, dorința după băuturi alcoolice și altele de felul acesta provin din dezechilibre fiziologice generate de perturbarea minții. Așadar, nu e vorba doar de pofta sexuală, ci și de cea legată de îmbuibare, care se referă și la a mânca lucruri excitante, cum ar fi carnea, care inițial nu a existat în dieta omului. De altfel, alcoolul este o otravă în cantități mari, dar prin perturbarea percepției acest aspect nu mai este sesizat. Sau a chefui prin lăsarea în voia simțurilor, constituie în mod obiectiv o nebunie. Iar actul sexual a devenit agresiv și spasmodic în cazul omului căzut, ceea ce cu siguranță nu exista în starea sa neprihănită. Toate aceste distorsiuni de percepție trădează, de fapt, intrarea pe panta degenerării. Când stăpânirea de sine cedează, aceasta este un semn al unei afecțiuni interioare, a unei boli și a unei degradări, care evoluează progresiv până la disoluție.
Și dorință nestăpânită după fetele lui Cain, care posibil știau să-și expune părțile frumoase, a dovedit că mintea fiilor lui Seth era grav afectată de o ereditate necorespunzătoare, pe care educația n-a putut să o preîntâmpine și nici viața în mijlocul naturii. Degenerarea și-a urmat cursul și a rezultat o rasă umană interesantă, însă, mult mai destructivă decât cele două categorii existente la acea dată. La degenerarea mentală accentuată a rasei care a rezultat din Cain, în cazul descendenților lui Cain, s-a adăugat robustețea urmașilor lui Seth, rezultând o rasă nouă, mult mai rea decât părinții lor. Fiind mai puternici, ei au comis și mai mult rău. Practic, întreaga umanitate s-a înrolat în rândurile revoltei lui Cain și au pus vârtos umărul la stricarea și dărâmarea a tot ce făcuse bun Dumnezeu pe pământ. Iar pământul a ajuns plin de violență. Ne gândim la oameni mari, puternici și orientați către rău datorită unei eredități nefericite și a unei educații, de această dată greșite, distrugând planeta, degradând mediul, omorând animalele, nimicindu-se între ei, adică, o cultură de o violență extremă, oameni înalți, frumoși și puternici, dar deopotrivă de răi. O rasă superioară material, dar inferioară spiritual.
Să ne întoarcem la cultura lui Cain. Așa cum s-a precizat, exista un anumit farmec al culturii lui Cain, caracterizată fiind de o bogăție materială extraordinară. Cu siguranță, în cultura lui Cain nu exista propriu-zis, o religie, locul acesteia fiind luat de trăirea unei filozofii în genul: „Trăiește-ți viața cum dorești! Fă-ți de cap așa cum crezi că-ți este bine!” Și astfel, domnia bunului plac a devenit universală. De aici putem înțelege că ulterior legile rânduielilor sociale s-a impus pe măsura extinderii structurilor statale, dar principiul definitoriu în a face ce crezi că este bine a rămas conform expresiei: „Trăiește-ți viața! Trăiește acum!”. În cultura lui Cain, ideea de Dumnezeu nu mai exista. Nu avem dovezi că erau politeiști. Nu ni se spune despre închinarea la idoli. Acestea apare după potop. De aceea, civilizația lui Cain se seamănă foarte mult cu cea de astăzi. Cultura materială era bogată. Ateismul era implicit, după modelul lui Cain. Societate era bazată pe competiție, pe comerț, pe liber schimb, pe impunerea celui mai puternic, pe forțe armate, pe modelarea și exploatarea mediului înconjurător. Așadar, cele două etape istorice seamănă într-o mare măsură. Și acest lucru ne determină să ne gândim că, de fapt, s-a reluat un ciclu istoric și acum este dus până la capăt. Acestea sunt unele dintre argumentele pentru care este posibilă să îndreptăm către sfârșitul celui de-al doilea mare ciclu istoric, așa cum vorbește Biblia. Poate au mai fost și altele, nu știm, dar aceste două mari cicluri, cel lui Cain și cel al lui Noe, în care ne găsim, definesc două mari perioade de timp ale istoriei. Și noi ne aflăm la sfârșitul ciclului lui Noe, al acestui ciclul post-potop, fapt evident prin similaritatea principiilor sociale și civilizaționale.
Acum să vorbim despre cele două mari principii aflate în competiție de la început. Principiul vieții ne îndeamnă să considerăm realitatea ca un dar al lui Dumnezeu și să conștientizăm fiecare element al ei ca fiind o dovadă a prezenței Marelui Creator. Acest lucru presupune să oferi timp pentru relaxare și contemplare, aducându-ți aminte că ești un copil al lui Dumnezeu. Această conștientizare induce o responsabilizare puternică față de sine și față de semeni, având un caracter ordonator puternic asupra priorităților vieții. În opoziție, iluzia binelui și răului merge pe ideea: „Trăiește-ți viața așa cum ți se pare mai bine! Nu sta prea mult, fiindcă trece repede! Trăiește acum! Fii un om de acțiune! Fii practic!”. Principiul vieții ne îndeamnă să ne mulțumim cu ce avem și trăim relativ simplu, fără să ne complicăm inutil, dar în mod autentic. Accentul este pus pe realitatea lucrurilor pe care le trăiești, adică, pe esența lor. Este mai important să fii un om adevărat decât să fii un om bogat. Să fii un om umil este mai de dorit decât să fii pus într-o poziție înaltă. Este mai important să înveți decât să fii învățător.
Principiul binelui și răului, spune: „Urcă-te cât mai sus! Dobândește putere, influență și mulți bani! Fă-ți poftele! Viața este doar aici și acum! După ea nu urmează nimic!” Cumva este explicabilă această agresivitate a culturii lui Cain. Trăind doar pentru clipa prezentă, încercând să stoarcă la maximum ce se poate din ea, nu putea rezulta decât o acțiune continuă de căutare a plăcerilor vieții. Urmașii lui Cain nu aveau odihnă. Din punct de vedere psihologic, ei erau marcați de o depresie continuă, care necesita acțiune permanentă pentru a uita de ea, pentru a se liniști cu privire la viitor, ceea ce necesita uitare de sine prin pofte, senzații tari și altele de genul acesta. Normal, urmașii lui Cain erau caracterizați de o gândire negativă despre ei înșiși, despre lume și despre viață, cu o imagine de sine redusă, dar încercând să braveze la fiecare pas. Și toate aceste afecțiuni psihologice pe care le întâlnim și astăzi vin din acele vremuri. Depresia este o mărturie a eredității lui Cain pe care o avem în noi. Cain trăia într-o lume a disperării. O lume finită. O lume în care timpul curge nemilos, ca și firele de nisip dintr-o clepsidră, la capătul cărora totul s-a sfârșit. Este o lume îmbibată de groază, plină de spasme, o lume în care nu există speranță pentru viitor, ci doar trăirea nemiloasă a clipei care trece. Și mă gândesc că Dumnezeu a privit cu milă la toate aceste lucruri. El a înțeles mai bine decât oricine roadele iluziei binelui și răului. El știa iadul sufletesc în care se aruncau cu nesăbuință ființele umane, condamnate prin ereditate și educație să urmeze o cale a întunericului. Iar alegerea fiilor lui Seth de a se amesteca cu fetele lui Cain nu a făcut decât aparent să se piardă speranța că se mai poate face ceva pentru rasa umană.
Într-un portret sintetic, se poate spune că această cultură a lui Cain se caracteriza prin diversitate și dinamism. Introducerea formei private de proprietate a generat dorința de avere și lăcomia de câștig. Iluzia binelui și răului a creat o gândire egoistă, axată pe binele propriu sau al grupului din care faci parte și pe intenția de a face rău adversarilor și de a-i înlătura prin orice mijloc. Fondarea cetăților întărite, ulterior devenite orașe-stat, a generat ierarhii de conducători, războaie, sclavi și o clasă politică dominantă peste mase reduse ca statut social și uman. Binele și răul au impus lupta pentru putere, rivalitatea și dobândirea autorității prin forță. Intrând în contact cu mediul înconjurător și motivați de comerț, lumea lui Cain a atacat, ucis și jefuit natura, generând dezechilibre majore și forțând schimbarea comportamentului animalelor și al plantelor. Transformați în prădători ai planetei, urmașii lui Cain au indus o stare de luptă pentru supraviețuire între ființele de pe pământ. Distrugerile masive în ecosisteme a au condus la alterarea formelor de viață, conducând la apariția prădătorilor și instaurarea unei ierarhii trofice în baza binomului: „prădător - pradă”. Binele și răul, mai bine zis, binele personal și răul semenilor, a devenit regula lumii antediluviene. O civilizație atee se răspândea pe suprafața acestui pământ, având o dorință nestăvilită de stăpânire a unora asupra altora în baza puterii dobândite cu forța.
Așadar, putem vorbi despre deșertăciuni și iluzii care au spus stăpânire pe ființa umană. Și astfel, până și urmașii lui Seth, alterați fiind prin înclinația interioară către urmare iluziei, s-au unit cu urmașii ai lui Cain, desăvârșind decăderea umanității prin apariția unei rase distructive, așa cum nu s-a mai văzut niciodată de la întemeierea lumii. Este posibil ca rasa de uriași care a rezultat să fi născut mari creatori de tehnologie. Este posibil să fi încercat experimente genetice pentru schimbarea codului genetic cu scopul de a se debloca nemurirea sau pentru a se crea noi rase, așa cum se procedează și astăzi. Posibil. Atlanții, sau uriașii, care au rezultat prin unirea fiilor lui Seth cu fetele lui Cain, adică prin amestecul celor două rase umane, au făcut foarte mult rău pe pământ. Biblia nu consemnează exact ce anume s-a întâmplat. Dar dezechilibrele au fost așa de mari încât Dumnezeu a fost nevoit să oprească acel ciclu istoric. Cumva, mă gândesc că s-a ajuns la o puternică perfecționare a iluziei binelui și răului, încât nu mai exista nicio șansă ca ființa umană să fie recuperată. Și de aici apare necesitatea să urmeze în planul istoric un moment în care Omul Primordial, adică Fiul lui Dumnezeu, avea să vină și să inițieze planul de mântuire al rasei umane și al întregului pământ. În condițiile antediluviene, acest lucru era imposibil. Acea etapă a antediluvienilor a fost pentru acel ciclu istoric perioada lui Anticrist. Însă, despre aceste lucruri, vom vorbi într-o ocazie viitoare.
Pe toate acestea, vă propun un exercițiu simplu legat de cultivarea artei contemplării și vă îndemn să vă oferiți spațiu și timp pentru a distinge realitatea din jur și din voi înșivă în opoziția cu iluzia care învăluie lumea. Ideea este de a sta liniștit și de a asculta ritmul realității exterioare fără a interveni și după aceea de a distinge ritmul realității interioare, al gândurilor, senzațiilor și trăirilor. Este o practică simplă de a sta liniștit vreme de un sfert de oră sau de o jumătate de oră, fără a acționa, doar privind lumea din jur și lumea din sine. Observând fără a judeca realitatea din jur, notând fără a interpreta, treptat, iluzia se va estompa și veți simți ecourile realității așa cum este ea: frumoasă, nobilă și bună. Și aceasta va determina ca în final, un zâmbet de bucurie să răsară în suflet față de tot ce se întâmplă în jurul și în în sine. Această ocazie va aduce darul liniștii, sau al păcii interioare, în suflet, renunțând să mai interveniți asupra realității înconjurătoare. Firea lui Cain îndeamnă la acțiune. Dacă i se oferă timp, ea trebuie să facă ceva. Dar mintea edenică are nevoie de un spațiu al odihnei, relaxării și contemplării, urmată de observarea realității așa cum este ea. Nu cum ne dorim. Nu cum ne este frică, ci așa cum se desfășoară ea sub îndrumarea atentă a Marelui Creator, Părintele nostru ceresc. Aceasta este baza contemplării și deopotrivă, a vindecării. La început la nivel psihologic, după aceea fiziologic și la final la nivel de cod genetic. Lucrul acesta este posibil, chiar și în acest ciclu istoric pe care îl trăim.
Până atunci, vă doresc multă binecuvântare. Fiind prima zi din acest an, 1 ianuarie 2017, vă doresc un călduros „La mulți ani” și să aveți parte de un an minunat, plin de bucurie, sănătate și împlinire, alături de cei dragi. Și vă invit să dedicați acest an contemplării, învățării și restabilirii minții edenice pentru a stăvili și renunța ulterior la mintea lui Cain. Trecând dincolo de copacul iluziei către cel al vieții, să lăsăm deoparte Babilonul confuziei binelui și răului. Data trecută v-am invitat să nu mai rostiți afirmații negative. Astăzi vă invit să vă oferiți timp ca mintea să se liniștească și să înceapă să observe realitatea așa cum este ea, adică frumoasă, luminoasă, nobilă, bună și adevărată. Suntem în lumea lui Dumnezeu. Suntem parte a unui tablou extraordinar, o capodoperă a creației divine, în care totul este bun. Dacă există ceva rău, atunci este iluzia care caută să domine dorința noastră. Domnul să fie cu dumneavoastră. Amin.
